Cuvânt și iubire

„Daca medicina este ingineria sufletului şi a trupului

atunci Gheorghe Ghidirim este un mare inginer”.

       Academicianul Gheorghe Ghidirim, mic de statură, însă conştient de faptul că o prăpastie nu o treci cu paşi mici, întotdeauna a făcut paşi mari. Provenit dintr-o familie de ţărani harnici din sud-estul Basarabiei s-a născut la 22 aprilie 1939 în comuna Palanca, plasa Olăneşti, judeţul Cetatea Albă în România Mare. A fost un an de cotitură, un răboj al timpului. La 23 august 1939 la Moscova este semnat pactul supranumit „Ribbentrop – Molotov” şi protocolul adiţional secret (de fapt un pact de reîmpărţire a lumii), la care se hotărăşte soarta bătrânului continent. În acelaşi an, Germania la 1 septembrie şi aliatul ei u.r.s.s. la 17 septembrie încep realizarea protocolului adiţional prin împărţirea „frăţească” a Poloniei. De fapt acesta este începutul celui de-al doilea război mondial provocat de cei doi căpcăuni ai secolului XX – Stalin şi Hitler. La aproximativ un an, la 28 iunie 1940, în baza protocolului adiţional la Pactul Stalin şi Hitler Basarabia este invadată de hoardele sovietice şi ruptă de la sânul Patriei mame. Peste aproximativ o lună, la 2 august 1940, satul său de baştină Palanca devine sat de hotar conform înţelegerii între Stalin şi Hruşciov, cu mari probleme care reapar la suprafaţă după declararea independenţei Republicii Moldova în a. 1991.

       Familia Ghidirim a avut 10 copii, trei din ei fiind luaţi de timpuriu la Domnul, iar restul şapte supravieţuind în condiţii foarte grele. Urgiile războiului au trecut ca un vifor peste Palanca şi familia Ghidirim. Colac peste pupăză, într-un moment atât de greu în urma unei boli pulmonare la vârsta doar de 42 de ani în 1943 îi părăseşte subit mama, cei şapte copii (mezinul Nicuşor abia împlinise 4 luni) rămânând în grija tatălui – Petrea Ghidirim. Mai apoi peste întreaga Basarabie a venit foametea organizată de regimul sovietic ca un instrument de îmblânzire a mândrului ţăran basarabean: urma implantarea „raiului” colhoznic în satele basarabene. Dar poate toate aceste greutăţi au modelat personalitatea viitorului academician, ministru, om politic, pur şi simplu om, intelectual şi fiu al Naţiunii Gheorghe Ghidirim. Mai târziu avea să-şi expună viziunea ce se cere de la intelectualitatea de astăzi. „Se cere să aibă mai multă virtute. Şi dacă locul intelectualităţii e în frunte, se cere să învăţăm arta de a deveni stegarii naţiunii” spune maestrul bisturiului. Acesta de fapt a fost crezul de o viaţă al academicianului. Urmându-l cu sfinţenie tânărul Gheorghe Ghidirim prin muncă perseverentă a devenit un autentic intelectual şi un adevărat stegar al naţiunii. Abil la carte, harnic, tânărul Gheorghe a trecut cu brio şcoala primară de 7 ani din satul natal. La dorinţa tatălui, dar sfătuit fiind şi de profesorul de limbă română (moldovenească cum se numea atunci) Simion Şchiopu tânărul Gheorghe îşi continuă studiile la colegiul de medicină din Tighina, absolvindu-l doar pe note de „5”. După tentativa nereuşită de a se înscrie la Institutul de Medicină din Chişinău nu a lăsat mâinile în jos. „Înfrânt nu eşti atunci când sângeri/.Şi nici când ochii-n lacrimi ţi-s /Cele mai crâncene înfrângeri./ Sunt renunţările la vis” (Radu Gyr). Tânărul Gheorghe nu a renunţat la vis. După un an de experienţă ca felcer la ambulatoriul din Tudora, îşi continuă studiile la Institutul de Medicină, pe care-l absolveşte, de asemenea, cu menţiune.

       După absolvirea Institutului  urmează cariera profesorală la Alma Mater, începând de la funcţia de asistent (de fapt, dacă să fim mai corecţi, primele lecţii le-a ţinut în faţa studenţilor, pe când era la anul 4 de studii), parcurgând rând pe rând toate treptele scării profesorale: asistent, conferenţiar, profesor, şef catedră (din 1978 până în prezent). Cariera ştiinţifică este tot atât de strălucită ca şi cea profesională. În perioada 1964-1966 este doctorand la catedra Chirurgie a Institutului de Stat de Medicină din  Chişinău. În a. 1969 susţine cu brio teza de doctor în medicină, iar în 1983 – cea de doctor habilitat în medicină la Moscova. Pentru merite deosebite în ştiinţă în a. 1993 profesorul Gheorghe Ghidirim este ales academician al Academiei de Ştiinţe a Moldovei. Activitatea profesorală şi ştiinţifică a academicianului Gheorghe Ghidirim a fost apreciată cu o serie de distincţii: eminent al ocrotirii sănătăţii din URSS; Membru de Onoare al Academiei de Ştiinţe a României; Om Emerit al Republicii Moldova; Membru de Onoare al Societăţii Române de Chirurgie şi Chirurgie Laparoscopică; Membru al Asociaţiei Internaţionale de Chirurgie Hepato-pancreato-biliară; Ordinul „Gloria Muncii” al Republicii Moldova; Ordinul Republicii (Republica Moldova) ş.a.

Deosebit de importantă pentru această aşchie de popor român a fost antrenarea în anii 90’’ în activitatea politică a mai multor personalităţi, printre care şi profesorul Gheorghe Ghidirim. Din păcate în anii 1989-1990 la conducere, la toate posturile cheie au venit vechii nomenclaturişti, revopsiţi peste noapte în democraţi. Ca şi în perioada anilor 60, când trebuia formată intelectualitatea autohtonă (marea majoritate a vechii intelectualităţi a fost masacrată prin închisorile staliniste sau gulaguri, iar o altă parte s-a refugiat peste Prut de urgia sovietică), în anii 90, ani ai Renaşterii Naţionale, urma să se formeze o nouă elită politică, cu aspiraţii naţionale. Generaţia politicienilor anilor 90’ a fost irepetabilă: prim – ministrul Mircea Druc; primul ministru al Culturii Naţionale Ion Ungureanu; primul primar general al Chişinăului Nicolae Costin; primul preşedinte al Parlamentului Alexandru Moşanu; primul ministru al educaţiei naţionale Nicolae Mătcaş şi, evident, primul ministru al Sănătăţii Gheorghe Ghidirim. Această generaţie de aur în politica basarabeană a făcut cel mai mult pentru transformarea acestui colţ de ţară, dintr-o simplă gubernie sovietică numită în batjocură rssm, într-un stat democratic, cu toate structurile democratice aferente. Profesorul Gheorghe Ghidirim nu a fost un simplu observator al acelor evenimente ci chiar unul dintre arhitectorii „perestroicăi” basarabene, cel puţin în domeniul sănătăţii.  O primă funcţie politică a fost alegerea domniei sale ca deputat în Sovietul Suprem al URSS. Aici e locul să prezentăm un caz care demonstrează omenia şi onestitatea care-l caracterizează (spre deosebire de comportamentul de rechini al unor politicieni de astăzi, care pot urca pe trupuri spre „olimpul” jinduit de ei), descris de scriitorul Ion Cuzuioc în săptămânalul „Literatura şi Arta” din 29 iunie 2006. „În alegerile în primul Congres al Deputaţilor Poporului din URSS pe una din circumscripţiile raionului Frunze candidează două personalităţi notorii: Gheorghe Ghidirim şi Grigore Vieru. Chiar de la prima întâlnire cu alegătorii candidatul Gheorghe Ghidirim se retrage din cursa electorală, declarând că este gata să fie persoana de încredere a contracandidatului Grigore Vieru. Gheorghe Ghidirim s-a retras ca să se înscrie în marea bătălie de la baştina sa, Ştefan Vodă”. Împreună cu susţinătorii săi a cutrierat toate satele din raioanele Căuşeni şi Ştefan Vodă. Având oponenţi serioşi printre care şi primul secretar al comitetului de partid al raionului susţinut de administraţie, prin puterea sa de convingere, prin calităţile sale profesionale, a câştigat această luptă politică, fiind unul dintre primii cu adevărat aleşi ai poporului din u.r.s.s. Împreună cu alţi deputaţi ai poporului  – N. Dabija, Gr. Vieru ş.a. a pus umărul la destrămarea u.r.s.s. Dar cea mai importantă funcţie politică a profesorului Gh. Ghidirim a fost cea de prim ministru al sănătăţii în perioada modernă a Republicii Moldova (1990-1994), o perioadă destul de incertă de tranziţie de la fostul sistem sovietic centralizat la unul democratic, când s-au pus bazele reformelor în toate domeniile, inclusiv, în cel al Sănătăţii: reforma asistenţei medicale primare, a serviciului spitalicesc, a clinicilor universitare, a medicinii preventive, a sistemului farmaceutic şi stomatologic ş.m.a.

Este o constatare dureroasă dar realistă însă nu fatalistă. Este observaţia unui om pătruns până-n măduva oaselor de spiritul şi crezul strămoşilor noştri, de dragostea pentru trecutul glorios al Neamului, cum nu-l au multe alte neamuri mici şi mari. Drept confirmare aduc aici un caz. Universitatea Tehnică a Moldovei împreună cu Forul Democrat al Românilor din Moldova, Liceul de Creativitate „Prometeu Prim” organizează din a. 2006 Simpozionul Internaţional „Cucuteni 5000 REDIVIVUS: ştiinţe exacte şi mai puţin exacte”, scopul de bază al căruia este repunerea în valoare a trecutului glorios al stră- strămoşilor noştri. Aşa s-a întâmplat că ediţia a V^-a a Simpozionului din a. 2010 a fost deschisă în aceeaşi zi cu o Conferinţă Internaţională a Chirurgilor organizată de Gh. Ghidirim. Academicianul Gheorghe Ghidirim a „sacrificat” această foarte importantă sub aspect profesional pentru el manifestaţie, fiind alături de noi la deschiderea manifestaţiei de suflet „Cucuteni 5000 REDIVIVUS”.      

Mare prieten al artiştilor el singur, pe lângă faptul că e un mare chirurg, este şi un împătimit al artelor. În puţinele clipe de răgaz îl poţi vedea savurând un vers de Eminescu, Vieru, cărţile cărora le vei găsi printre tratatele de chirurgie ale Maestrului. Cât face să-l asculţi interpretând cunoscutul cântec popular „Car frumos cu patru boi”. L-am auzit şi eu în interpretarea maestrului, fiindu-mi oaspete de onoare la serata mea de 50 de ani. Fiind promotor al ştiinţelor reale Gheorghe Ghidirim a fost întotdeauna printre artişti. Prietenii săi artişti Gr. Vieru, N. Dabija l-au cunoscut încă de la seratele de poezie, de la adunările scriitoriceşti, la care venea după o zi grea de muncă. Mai apoi pe baricadele Mişcării de Eliberare Naţională. În puţinele clipe de răgaz chirurgul Ghidirim îşi aduce aminte de mulţimea de pacienţi, care au trecut prin mâinile şi inima lui. Multora dintre ei le-a redat ce este mai scump pentru un  om – viaţa. Printre miile de pacienţi au fost câţiva care i-au fost foarte aproape sufleteşte. S-a aflat la căpătâiul marelui poet naţional Grigore Vieru până în ultimele clipe. La întrebarea maestrului Ion Ungureanu dacă dragul poet Grigore Vieru are vre-o şansă cu lacrimi în ochi a răspuns: „Numai Bunul Dumnezeu îl mai poate ajuta, Ioane. Am făcut tot ce e în puterile omeneşti. Dacă nu i-ar fi ciuruit inima ticăloşii din presă, crede-mă moartea s-ar fi retras, am fi silit-o să dea înapoi”. Cu regret Creatorul a dorit să-l aibă lângă el alături de Eminescu. Un alt poet naţional – Nicolae Dabija, aflat într-un moment de grea cumpănă între viaţă şi moarte, a fost salvat de maestrul Ghidirim şi pus pe picioare.

  Cine dintre feciorii de ţăran, dar dintre aceştia erau cei mai mulţi reprezentanţi ai intelectualităţii naţionale postbelice, nu-şi amintesc cu pioşie de părinţii lor. Şi când le auzi astăzi pe unele progenituri ale „eliberatorilor de ieri” alungându-i la ţară „Bydlo. Ubirajtes’ v svoju derevnyu” (o inscripţie murală găsită pe coridorul unui bloc de studii) te cutremuri la gândul că regretatul Nicolae Testemiţeanu, fiu de ţăran, înzestrat cu acea caracteristică înţelepciune ţărănească, cu un pronunţat simţ al apartenenţei de Neam, deschizător de drumuri în medicină, reputat chirurg şi om politic, promotor subtil al românismului în plină epocă sovietică în Basarabia, ar fi dat ascultare şovinilor care au început să simtă disconfort la apariţia generaţiei de intelectuali autohtoni. Sau Eugeniu Coşeriu, fiu de ţăran care ne-a proslăvit în întreaga lume, fiind considerat Părinte a ceea ce azi se numeşte lingvistică integrală, unul dintre cei mai importanţi lingvişti ai secolului XX. Sau Eugen Doga, fiu de ţăran,  cel mai mare compozitor român în viaţă, membru titular al Academiei de Științe a Moldovei (1992). Sau Ion Ungureanu, fiu de ţăran, mare artist, primul ministru al culturii și cultelor. Sau Nicolae Dabija, fiu de ţăran, mare poet, care în calitate de redactor șef al săptămânalului „Literatura și Arta” a avut un rol important în lupta de renaştere naţională din Republica Moldova. Sau, în sfârşit, Gheorghe Ghidirim, fecior de ţăran, cunoscut medic chirurg, care a readus la viaţă mii de oameni, şi foarte bun fiu al Neamului, ex. ministru al Sănătăţii, profesor universitar. Auzindu-l interpretând minunatul cântec cu o adevărată încărcătură filozofică ţărănească despre „…carul frumos cu patru boi” îi simţi tânga după rădăcinile ţărăneşti, îi simţi coarda vibrantă de ţăran. Dacă ar fi rămas în satul de baştină sunt sigur că devenea un bun gospodar, dar Basarabia ar fi pierdut un foarte bun chirurg şi patriot al Neamului.

Ajuns la aceste formidabile înălţimi academicianul, chirurgul, omul politic Gheorghe Ghidirim este venerat de foarte multă lume, cărora prin iscusinţa sa dumnezeiască le-a prelungit viaţa. Este venerat de cei, pe care ia ajutat, îndrumat să-şi pregătească şi să susţină doctoratele. Este venerat de o întreagă pleiadă de foşti studenţi, pe care i-a educat pe parcursul celor peste 50 de ani de activitate profesorală universitară. Este venerat de mulţimea de prieteni, care vin să-l felicite cu ocazia împlinirii onorabilei vârste de 75 de ani. Cei care l-au cunoscut cu ani în urmă menţionează că academicianul Gheorghe Ghidirim a rămas acelaşi: întotdeauna binevoitor, amabil, cu un surâs nelipsit pe buze. Şi, în sfârşit, este venerat de soţia sa Veronica (medic şi ea), de fiica Victoria (tot medic), de fiul Patric, de nepoţi, dar şi de strănepoţica Delia.

Ei bine, cu certitudine academicianul Gheorghe Ghidirim este un om împlinit. Însă deoarece de la o anumită vârstă începem tot mai mult să înclinăm spre filozofie – filozofia vieţii să încercăm să nu ocolim şi noi acest viciu, frumos viciu uman. Să ne întrebăm: ce este totuşi o viaţă de om? Răspunsul încerc să-l găsesc acolo unde, vorba românului, „s-a născut veşnicia”, adică la ţară (de unde vine şi stimatul nostru academician). Nimic nu este mai caracteristic unei naţiuni decât ceea ce se păstrează şi dăinuieşte în timp –tradiţiile naţionale. Ţin minte spusele părinţilor mei, dar ei le-au preluat de la stră- străbunii lor, că pe parcursul vieţii Omul trebuie să aibă o familie şi să crească copii, să sădească cel puţin un pom şi să sape o fântână. Dacă e să pătrundem în esenţa acestei filozofii ţărăneşti atunci sensul direct este: să creşti copii ca o condiţie a perpetuării Neamului în timp, a continuităţii lui; să sapi o fântână pentru oameni, pentru drumeţul însetat. Cu cât fântâna este mai adâncă cu atât apa e mai bună; să sădeşti un pom pentru ca trecătorul obosit să se bucure de umbra lui. Academicianul Gheorghe Ghidirim în sensul indirect al acestui înţelept sfat a îndeplinit toate aceste condiţii. A săpat o fântână foarte adâncă din care îşi vor potoli setea de cunoştinţe încă multe multe generaţii de tineri setoşi de carte. A sădit foarte mulţi pomi. Miile de studenţi şi zecile de doctoranzi educaţi aplică cunoştinţele implantate de profesor în diverse instituţii din Ţară şi departe de hotarele ei. Are o familie model. A crescut doi copii: o frumoasă salcie şi un brav brad. Este înconjurat de nepoţi şi de o strănepoţică. Din acest punct de vedere putem spune cu certitudine că profesorul, chirurgul, politicianul, fiul Neamului Gheorghe Ghidirim este un om împlinit.

Îi port o deosebită stimă academicianului Gheorghe Ghidirim  pentru profesionalismul de care dă dovadă, pentru cultura sa, pentru omenia, care-l caracterizează. Dacă academicianul Gheorghe Ghidirim consideră că poate să coboare de pe baricadele ştiinţei şi să se ducă la odihna binemeritată îi voi spune: e încă devreme Maestre.

La mulţi ani Doctore!!! La mulţi ani, profesore!!!

Valeriu Dulgheru