Maria Toacă: Adevăruri care se cer scoase din morminte
Pentru cântecul tău ţintuit în pripoane,/ Ridică-te, Gheorghe! ridică-te, Ioane!”(Radu Gyr)
N-am crezut că voi asista la dezbateri atât de aprinse, de oare ce conferinţele pe tema masacrelor de la Lunca şi Fântâna Albă, Societatea „Golgota”, condusă de Octavian Bivolaru, sunt organizate de câţiva ani, în preajma zilei de 1 aprilie. Mă întrebam ce mai putem spune, în afară de rostirea unei rugăciuni, păstrarea minutului de reculegere şi aprinderea câtorva lumânări întru odihna martirilor?! Deşi acesta mi-a fost gândul, am venit totuşi şi la conferinţa din această primăvară. Or, rămân neîndoielnică în convingerea că orice manifestare de comemorare a victimelor regimului totalitar, orice întrunire în cadrul cărora se evocă pagini sângeroase din istoria trecutului, se rostesc cu evlavie nume ale conaţionalilor sacrificaţi pentru libertatea de a gândi şi vorbi româneşte, de a respira văzduhul liber al Patriei străbune, ne înalţă pe scara virtuţilor, punându-ne un plus la îndeplinirea datoriilor faţă de Eroii Neamului Românesc. Avem încă multe datorii neîmplinite şi multe păcate, căci, consider – nu e culpabilitate mai gravă în faţa prezentului şi viitorului -, decât ignorarea lecţiilor sângeroase ale trecutului, de-a valma cu trădarea idealurilor pentru care au pătimit românii noştri la ocuparea ţinutului de hoardele lui Stalin.
Reprezentantul Consulatului General al României la Cernăuţi, domnul Ionel Ivan, a amintit că această mare tragedie este comemorată şi în România, la 1 aprilie având loc manifestări de doliu pentru românii victimizaţi în zone greu încercate istoric. Petru Grior, primul preşedinte al „Golgotei” româneşti, a făcut o precizare importantă privind societatea condusă de Octavian Bivolaru, înregistrată oficial de curând ca Societatea „Golgota” a românilor din Ucraina. Referindu-se la importanţa manifestărilor perindate din primul an de independenţă a Ucrainei, el şi-a exprimat regretul: „Întotdeauna am crezut că vorbele noastre pot opri fărădelegile, însă evenimentele curente arată că nu le putem pune stavilă. Dar nu uit ce mi-a spus o ţărancă din Suceveni, încă în 1992. Dacă avem dreptul să vorbim despre tragediile noastre, trebuie să spunem adevărul atât timp cât ne bucurăm de această libertate”.
Scriitorul şi cercetătorul Dumitru Covalciuc, de exemplu, a vorbit la actuala conferinţă despre încă trei masacre – înainte de vărsarea de sânge de la Fântâna Albă au fost ucişi români la Carapciu, în februarie 1941 – la Tereblecea, iar la 10 aprilie acelaşi an, la Cuciurul Mare. Şi dacă Petru Grior spune de 26 de morţi identificaţi în genocidul de la Fântâna Albă, Dumitru Covalciuc vine cu cifra de 42 de victime, numele acestora devenindu-i cunoscute de pe crucile ridicate în memoria lor prin localităţile româneşti din ţinut. Fostul profesor de istorie Gheorghe Onofreiciuc insistă că numărul celor masacraţi la 1 aprilie 1941 şi în zilele următoare ajunge până la 7.000, argumentând că săptămâni la rând soldaţii vânau oameni paşnici prin păduri, câmpuri, în drum, trăgând în ei fără judecată.
Cu propuneri oportune, care sperăm că vor fi luate în seamă de organizatorii conferinţei, a intervenit Nicolae Toma, redactorul-şef al „Zorilor Bucovinei”, preşedintele Societăţii Jurnaliştilor Români Independenţi din regiunea Cernăuţi: să se facă din partea participanţilor o declaraţie privind susţinerea integrităţii teritoriale a Ucrainei; la inscripţia de pe complexul memorial de la Fântâna Albă să se adauge că acolo au fost exterminaţi bucovineni români; să se înainteze demersuri privind demontarea tancului din Cernăuţi, care nu prezintă valoare artistică-arhitecturală şi e un simbol al totalitarismului sovietic. Ar fi cazul, probabil, să ne gândim şi la necesitatea confirmării statutului nostru de etnie băştinaşă, care e un drept consfinţit de Declaraţia O.N.U.. Nu sunt atât de puternice vocile noastre, ca ale temerarilor ce şi-au revendicat dreptul la libertate şi democraţia europeană pe EuroMaidanul de la Kiev. însă martirii evocaţi cu pietate ne dau tărie să ne apărăm dreptul la adevăr, să ridicăm un zid în faţa nedreptăţilor şi a Istoriei care nu trebuie să se repete.[1]
—————————————–
[1] Golgota neamului
Maria Toacă, Cernăuţi, Ucraina
Sursa: Revista ART – EMIS
