Cuvânt și iubire

Asa cum probabil ati observat in lunile recente nu m-am invrednicit de o corespondenta purtata in ritm acceptabil dar fara sa existe alt motiv decat munca intensa,mai grea acum decat in alte dati. Si cu toate ca nu am avut pauza si efortul aproape ca m-a secat,  nu sunt inca multumit. Unele reusite exista, totusi. Arhiva, ce se intinsese pe zeci de dosare de corespondenta si manuscrise ale celor mai diferiti autori (si care va fi daruita  catre biblioteci publice, unde trebuie sa stea si unde ii este locul) urmeaza sa se oranduiasca intrutotul intr-un interval scurt. Cartile pregatite pentru donatii (inca o parte din biblioteca mea,de unde, in cateva randuri pana acum, au mai plecat catre scoli, comune, parohii si manastiri alte cateva, multe, mii de volume) sunt gata sa se impacheteze si sa ajunga acolo unde este nevoie de ele. Cartile anuntate (intre care ” Razboiul Icoanelor” si ” Patriarhul Ardelean”, o ” depozitie colectiva” despre Raoul Sorban) sunt in tipar si vor aparea curand. Doar manuscrisele mele mai asteapta, ca intotdeauna, ramanand  cele mai din urma in a se pune la randuiala si a se valorifica. Dar nu imi pare rau caci poate Dumnezeu ma va ajuta sa nu ramana lucrarea neispravita si abandonata.
Din toate acestea s-a putut vedea-si auzi- destul de putin, de fapt aproape nimic. Mai mult s-a vazut din ceea ce oricum nu se cunoaste integral, dar se stie intr-o anumita masura, si care se considera a fi “cateva publicatii culturale on-line”. Aparitia lor a surprins intr-un fel si unora nu le-o fi placut (desi nu ma gandisem nici de aceasta data sa plac cuiva caci nu ma intereseaza nici azi si nu mi-am dorit  nici ieri) insa esentialul nu este acesta ci ” conceptul”, care vad ,totusi,ca trebuie explicat mai ales ca  am auzit ca, in aceasta tema, ar circula pareri  ce trebuie corectate intr-un fel ce  se va dovedi util pentru cine are bunavointa sa le asculte.

Ideea de origina nu a fost ” sa public reviste on-line”(aceasta o poate face oricine si ,daca este capabil,sa o si faca in viitor ) ci sa creez  un program cultural  definit si cu obiective ce constituie astazi prioritati. Acesta este un program nu de “riposta” ci de “re-cucerire”, de completare de informatie si de alternativa, spargand “nucleul dominant” ce impune teme, idei si nume intr-un canon restrictiv care – dincolo de aspectul simplificator – ucide prin omisiune, “etichetism ” stupid si intrerupere de continuitate acolo unde trebuie sa existe echilibru si fruct in evolutiile noastre. Fiindca noi avem un “prezent” cate vreme avem un trecut si vom avea un viitor numai atat cat vom cunoaste ceea ce ne-a legitimiat ieri pentru azi si pantru “maine”. Cea dintai obligatie era, deci, aceea de a expune iarasi la lumina zilei teme amanate, uitate ori socotite a fi eretice. Aceasta se putea infaptui prin “reviste” (deci prin aparitie periodica de contributii si creatii) dar oricat ar fi fost de staruitoare si de inteligenta actiunea conjugata, cu timpul efectul ar fi devenit  firav si stereotip, chiar minor. Trebuia, prin urmare, si altceva, adica un numar de “repere” care , fiind astfel mai bine-cunoscute decat pana acum, puteau constitui reazem si argument in continuitatea noastra de atitudine si de directiva. Cele dintai ce am gandit ca fiind obligatorii au fost, astfel, “documentarele”, un fel de carti sumare  gandite ” ad usum delphini”, care  – nefiind exhaustive- se puteau reduce, pentru moment, la  “extract elementar” sau la un rezumat de “prezenta istorica’ de personalitate. Astfel s-au constituit  documentarele ce se intituleaza ” Efigii”, unde isi gasesc locul “Oamenii Mari”- si Invatatorii – care ne – au fost Doamna Busulenga, vladica Antonie Plamadeala, Raoul Sorban si Mitropolitul Nestor Vornicescu; insa, alaturi de ei, si alte “chipuri in prezentul continuu” ce nu mai sunt aici si s-au uitat ori se doreste sa fie uitate.  Tabloul insusi  trebuia sa fie incomparabil mai extins caci “vointa de a  scoate  in penumbra” si prin kerem pe cine nu  se conformeaza  este  puternica si creeaza urmari in negativ  insa am ales, acum,dintr-un total  cu multe nume, doar pe cateva intre care “cazurile” lui Paul Anghel ori Traian Filip  si Serban Andronescu sunt socante prin incorectitudinea in a le aprecia opera si lucrarea.
Apoi am trecut la “contemporanii activi”, adica la “scriitorii eretici” care, nefiind putini, ar fi putut ocupa multe “volume” . Dar nici aici principiul nu a fost exhaustiv ci “categorial”, alegand  numai douazeci si ceva de nume,gandind, totusi, ca se va mai gasi si altcineva care, animat de o idee mai inalta, sa completeze ceea ce am inceput . Totusi, cateva adaosuri in cantitate am simtit ca trebuie facute si chiar daca nu am reusit sa creez “situri de micro-monografie sumara” pentru toti autorii in a caror opera cred, am imaginat doua antologii, una de nuvele si alta de poeme, unde “noua geografie literara” ce trebuie sa cuprinda valori de peste tot (fiindca aici nu se face cultura numai pe ” Calea Victoriei”) trebuia afirmata si intarita. Dar nici cu acestea nu m-am oprit si observand ca despre doar putini autori exista referinte documentare publice si opera ajunge rareori sa fie cunoscuta minimal, am crezut ca foloseste cuiva un mic “dictionar elementar” continand “scriitori romani de azi”, unde nazuiesc sa fie incluse toate vocile ce doresc sa se faca auzite si in acest fel. Ramane doar sa se prezinte.
Ajuns aici nu m-am putut opri fiindca ramaneau deopotriva “teme” si “idei literare” tot atat de putin incurajate sau, mai bine zis, “predispuse la lichidarea fortata”. Intre acestea  m-am gandit acum ca ” literatura straromana”, “monografiile locale” ori “postcalinescianismul” merita o evocare ce poate le-ar aduce noi lumini si nu m-am inselat;dar adaosuri trebuie facute si se vor face, daca si altii nu vor sta cu mainile in san,ca si pana azi, si vor abandona atitudinea de observatori “obiectivisti” care nu gresesc fiindca nu fac nimic sau aproape nimic.
Eu am incercat sa fac si nu am facut nimic de seama  insa am adaugat ceva ce foloseste si nu exista inca in forma atestata  acum. “Revistele”, care am bagat de seama ca sunt “piatra scandalului” si supara pe unii, au completat planul originar. Ele sunt “multe”, intr-adevar (asa cum s-a spus) fiindca “sunt multe” temele periclitate de cultura oficiala  si, deci, frontul trebuia sa fie larg. Multimea lor arata insa,  deopotriva, diversitatea unde noi ne exprimam culturaliceste ca romani si, in acelasi timp, cat de intins este  teritoriul ce trebuie recucerit. Cine le priveste cu luare-aminte si mai ales cu calm intelege ca in acelasi concept stau laolalta si publicatia de afirmatie de valori si “atitudine  intelectuala” dar si periodicul de “tematica de interes restrans” , si, deci, si “Luceafarul Romanesc” dar si “Dacoromanica”. Unele sunt creatii din nimic (si fara nici o preistorie) precum “Studii de etnoistorie” care la noi nici nu se visau dar la altii sunt produs cultural cu traditie si optiune intelectuala fireasca. Puteau deci sa lipseasca de aici ” Carti Noi”, intr-o tara unde nu se stie cine ce publica si unde anume si cum se poate gasi o carte noua in monopolul ideologic abatut pana si asupra difuzarii de presa si de carte? Puteam sa nu creez “Universul Cartilor”, care vorbeste despre scriitori, “santierul lor” si gandurile lor amestecate cu iluzii si cu utopii, astazi, cand nici nu mai stim cu precizie nu “cine ce mai scrie” ci daca mai este in viata, pe Pamant, iar ” viata literara”  a devenit un mediu infestat de trafic de influenta, coruptie si pseudo-mituri fabricate ce reproduc fidel modelul depravarii sociale care a imbolnavit ansamblul social? Unii vor zice, poate, ca doua publicatii in limbi straine, precum  nadajduiesc sa fie ” L’Etoile du Danube” si ” Kogaion Review”, pot fi excesive si fara rost dar inainte de aceasta sa raspunda daca nu este nevoie de ele,daca exista altele cu acelasi obiectiv(si nu exista) si, daca le socotesc utile, de ce nu le-au facut? Exista un imperativ  in toate, care ne porunceste  sa nu lasam  potentialul sa se risipeasca  si -atunci cand suntem incredintati  ca  o fapta este necesara si va  crea efect pozitiv – sa nu amanam  si sa  traducem gandul  in gest chiar daca  “facutul” va fi  imperfect, poate “stangaci” si, deci, corectabil.

Eu am facut ce am putut, cu  efortul meu  de om liber, care nu a cerut nimanui nimic  decat  ingaduinta de a fi aproape si a se arata solidar; altii, daca pot, sa faca mai mult, sa dezvolte ceea ce s-a inceput si sa continue  ori sa imagineze domenii noi – caci exista ! – unde stratul nostru profund este atacat si primejduit.

Ceea ce am inceput voi continua si ma intareste in aceasta idee multimea celor ce inteleg, stiind sau intuind, ca tot ceea ce fac nu fac pentru mine fiindca nu am nevoie de nimic. Si de aceasta data, retragandu-ma in munca si efort chinuitor, am putut vedea si simti alaturi multi oameni de toata isprava, caractere si suflete luminate; lor le sunt dator inainte de toate si nu voi uita ca atunci  nu m-au uitat. Acum a trecut greul si urmeaza ” si mai greul” caci “malurile trebuie intarite si cortul -tinut ridicat”. Insa Dumnezeu ne-o ajuta si de aceasta data si nu ne va lasa .

Cu drag, indatoritor,
Silvestri

(Din file de corespondenta)