Poesis
MĂ TEM …
Trezeşte-te,
vulcanul erupe,
focul mistuie,
pământul tremură.
Îmbracă armura,
tu, sodatul războaielor
din noi şi dinafara noastră
Prinde mâna, rănit de
trădarea lumii,
ca să ne putem salva
într-o viaţă viitoare.
CE-ŢI POT SPUNE, OMULE?
Caii timpului dărâmă
cetăţi încremenite.
Lumea,
pe la ulucile vremii,
spumegă.
Cucii s-au ouat
în cuibul lor
dar n-are cine sã
le scoate pui…
Străjerii strigă,
a câta oară?
că nici ploaia,
nici vântul,
nici tornadele,
nu şi-au ieşit de mult
din matca omului.
CUVÂNTUL DE ORDINE…
Când căţelele armelor au lătrat,
au tăcut greierii.
Câmpia obosită,
s-a lăsat pe-o rână
şi-a adormit.
Eroii şi-au scos
medaliile la soare,
şi-au spălat rănile
şi-au adăstat…
O pată de petrol,
aşternută pe cer,
acesta era cuvântul de ordine,
aceasta era vina lumii
prinsă-ntre viaţă
şi moarte…
ŞI MĂ GRĂBESC…
Caii timpul
galopează
dincolo de dorinţa mea.
Mă grăbesc să te-ntâmpin,
dincolo de revărsatul zorilor,
dincolo de cumpăna zilei,
aproape de miezul cuvântului
nerostit încă.
Ochiul magic
adună poeme de aprilie
pentru albumul
cu noi doi ;
tu cel adevărat,
chemat de mâna mea întinsă,
eu umbra ta,
trecătoare prin anotimpuri…
Mariana Gurza
