Cuvânt și iubire

Nascut in 1953, Artur Silvestri a fost scriitor, istoric si a avut o controversata activitate de promotor imobiliar. Silvestri a fost si unul din proletcultistii “epocii de aur” comuniste, remarcandu-se in paginile revistei “Luceafarul”.
Asa consemna portalul HotNews moartea de ziua Sfantului Andrei, Apostolul Romanilor, a energicului si polivalentului Artur Silvestri care acum se odihneste in pace la Manastirea Pasarea. N-am inteles de ce insa, cand a fost vorba de “eroul anticomunist” Constantin Ticu Dumitrescu, aceeiasi deformatori ai realitatii faptice, au uitat sa consemneze ca tortionarul agent al tuturor regimurilor a primit de la Ceausescu Ordinul Muncii Clasa III – singurul “fost detinut politic” decorat vreodata de regimul comunist – ca era laudat in Scinteia si ca a stiu sa distruga, la ordinul lui Magureanu, trei organizatii: AFDPR, PNTCD si CNSAS. In Consiliul Noii Securitatii Anti Statale a dus o activitate febrila anti-ortodoxa alaturi de fosti membri de vaza ai PCR, ca Dinescu si Plesu (tovarasi pentru care a binevoit sa accepte inclusiv incalcarea Legii CNSAS, fraudulos denumita “Legea Ticu”, in fapt un proiect furat de laureatul PCR de la alti fosti detinuti politici parlamentari).

Tocmai la aceasta lucra Artur Silvestri: pentru indreptarea istoriei “prelucrate”, a minciunii transformata in adevar, tip 1984, fie si, sau mai ales, pe internet, vehiculul informativ principal al viitorului.
Injurat de unii intelectualoizi drept comunist, de altii evreu sau legionar (nu se puteau hotari), tintuit drept protocronist, ca peiorativ, Artur Silvestri a fost, inainte de toate un roman, adanc ancorat in fiinta acestui neam. Dovada sta imensa sa activitate de recuperare si de imparatasire catre lume a adevaratelor valori romanesti. Reconquista Culturala, acesta era proiectul sau de suflet. Dupa mine, desi nu l-am cunoscut foarte bine (ne-am strans mainile o singura data, la restaurantul unde-i placea sa mearga si regretatului Mihai Pelin), Silvestri a fost un agent propavaduitor al istoriei reale, pe internet si nu numai. Si de aceea nu am cum sa nu ma plec in fata muncii sale de palmas al adevarului.
Doua mici exemple, dintre sute de catarge: Artur Silvestri a fost singurul, repet: singurul, care a adunat, dupa moartea Patriarhului Teoctist, un volum in memoria sa: ►„Al cincilea Patriarh. Prea Fericitul Teoctist în câteva «gânduri», evocări şi documente“ – Documentar iniţiat, îngrijit şi orânduit de Artur Silvestri. Tot asa, singurul care s-a ridicat sa-i apere, printr-o lucrare scrisa, memoria lui Raoul Sorban, murdarit si dupa moarte de aceeasi cloaca de anti-romani si anti-crestini de la GDS, “22″ si Academia PCR Stefan Gheorghiu ►„Patriarhul ardelean“. Studii, eseuri şi evocări despre Raoul Şorban.

O personalitate complexa, Artur Silvestri a incercat – prin prisma sa – sa recompuna o parte din universul romanesc, atacat si deformat continuu, in spatiul real si in cel internautic (vezi proiecte extinse de stergere sau preschimbare a trecutului, gen Wikipedia) si sa il transpuna intr-un spatiu virtual, unde poate scapa de planurile noii ordini mondiale. Opera sa merita continuata.
O sa redau, in memoriam si pentru o mai buna inventariere a resurselor adevarului romanesc de pe internet, cuvantul sau la implinirea unui an de la intemeierea Bibliotecilor sale online:BILANT LA UN AN DE LA APARITIE : “Cuvinte la Zile Mari”

Artur Silvestri, fondatorul Asociatiei Romane pentru Patrimoniu

 Putini si-au dat seama ca in primavara lui 2007, revista “ Analize si Fapte” implinise un an de cand a aparut. Acum, la Craciunul recent, si mai putini au observat ca toate publicatiile ce editam, documentarele si ”bibliotecile” au, la randul lor, un an de la inceputuri caci, mai mult ca sigur, sentimentul aproape unanim este ca ele exista de cand lumea. Acest regim discret nu este intamplator fiindca in acelasi fel s-au facut actiunile tacute si nu putine – ce parca apartin “Romaniei tainice”- din anii recenti.
Din toate acestea s-a putut vedea – si auzi – destul de putin fiindca noi nu facem ceea ce facem pentru a capata” recunoastere “ si glorie ci pentru ca acesta este impulsul interior ireductibil si felul nostru de a fi. Mai mult s-a vazut din ceea ce oricum nu se cunoaste integral (caci abia s-a nascut si se dezvolta) dar se stie intr-o anumita masura, si care se considera a fi “cateva publicatii culturale on-line“.
Aparitia lor a surprins intr-un fel si unora nu le-a placut (desi nu ma gandisem nici de aceasta data sa plac cuiva caci nu ma intereseaza nici azi si nu mi-am dorit nici ieri) insa esentialul nu este acesta ci ” conceptul”, care vad, totusi, ca trebuie explicat mai ales ca am auzit ca, in aceasta tema, ar circula pareri ce trebuie corectate intr-un fel ce se va dovedi util pentru cine are bunavointa sa le asculte.
Ideea de origina nu a fost ”sa public reviste on-line” (aceasta o poate face oricine si, daca este capabil, sa o si faca in viitor) ci sa creez un program cultural definit si cu obiective ce constituie astazi prioritati.

Acesta este un program nu de “riposta” ci de “re-cucerire”, de completare de informatie si de alternativa, spargand “nucleul dominant” ce impune teme, idei si nume intr-un canon restrictiv care – dincolo de aspectul simplificator – ucide prin omisiune, ”etichetism“ stupid si intrerupere de continuitate acolo unde trebuie sa existe echilibru si fruct in evolutiile noastre.

Fiindca noi avem un “prezent” cate vreme avem un trecut si vom avea un viitor numai atat cat vom cunoaste ceea ce ne-a legitimat ieri pentru azi si pantru “maine”.

Cea dintai obligatie era, deci, aceea de a expune iarasi la lumina zilei teme amanate, uitate ori socotite a fi eretice. Aceasta se putea infaptui prin “reviste” (deci prin aparitie periodica de contributii si creatii) dar oricat ar fi fost de staruitoare si de inteligenta actiunea conjugata, cu timpul efectul ar fi devenit firav si stereotip, chiar minor.
Trebuia, prin urmare, si altceva, adica un numar de “repere” care , fiind astfel mai bine-cunoscute decat pana acum, puteau constitui reazem si argument in continuitatea noastra de atitudine si de directiva. Cele dintai ce am gandit ca fiind obligatorii au fost, astfel, “documentarele”, un fel de carti sumare gandite ” ad usum delphini“, care – nefiind exhaustive- se puteau reduce, pentru moment, la “extract elementar” sau la un rezumat de “prezenta istorica” de personalitate.
Astfel s-au constituit documentarele ce se intituleaza ”Efigii”, unde isi gasesc locul “Oamenii Mari” – si Invatatorii – care ne-au fost Doamna Busulenga, vladica Antonie Plamadeala, Raoul Sorban si Mitropolitul Nestor Vornicescu; insa, alaturi de ei, si alte “chipuri in prezentul continuu” ce nu mai sunt aici si s-au uitat ori se doreste sa fie uitate. Tabloul insusi trebuia sa fie incomparabil mai extins caci “vointa de a scoate in penumbra” si prin kerem pe cine nu se conformeaza este puternica si creeaza urmari in negativ insa am ales, acum, dintr-un total cu multe nume, doar pe cateva intre care “cazurile” lui Paul Anghel ori Traian Filip si Serban Andronescu sunt socante prin incorectitudinea in a le aprecia opera si lucrarea.
Apoi am trecut la “contemporanii activi”, adica la “scriitorii eretici” care, nefiind putini, ar fi putut ocupa multe “volume”. Dar nici aici principiul nu a fost exhaustiv ci “categorial”, alegand numai douazeci si ceva de nume, gandind, totusi, ca se va mai gasi si altcineva care, animat de o idee mai inalta, sa completeze ceea ce am inceput. Totusi, cateva adaosuri in cantitate am simtit ca trebuie facute si chiar daca nu am reusit sa creez “situri de micro-monografie sumara” pentru toti autorii in a caror opera cred, am imaginat doua antologii, una de nuvele si alta de poeme, unde “noua geografie literara” ce trebuie sa cuprinda valori de peste tot (fiindca aici nu se face cultura numai pe “Calea Victoriei”) trebuia afirmata si intarita.
Dar nici cu acestea nu m-am oprit si observand ca despre doar putini autori exista referinte documentare publice si opera ajunge rareori sa fie cunoscuta minimal, am crezut ca foloseste cuiva un mic “dictionar elementar” continand “scriitori romani de azi”, unde nazuiesc sa fie incluse toate vocile ce doresc sa se faca auzite si in acest fel. Ramane doar sa se prezinte. Ajuns aici nu m-am putut opri fiindca ramaneau deopotriva “teme” si “idei literare” tot atat de putin incurajate sau, mai bine zis, “predispuse la lichidarea fortata”. Intre acestea m-am gandit acum ca ” literatura straromana”, ”monografiile locale” ori ”postcalinescianismul” merita o evocare ce poate le-ar aduce noi lumini si nu m-am inselat; dar adaosuri trebuie facute si se vor face, daca si altii nu vor sta cu mainile in san, ca si pana azi, si vor abandona atitudinea de observatori “obiectivisti”care nu gresesc fiindca nu fac nimic sau aproape nimic.
Eu am incercat sa fac si nu am facut nimic de seama insa am adaugat ceva ce foloseste si nu exista inca in forma atestata acum.
”Revistele”, care am bagat de seama ca sunt “piatra scandalului” si supara pe unii, au completat planul originar. Ele sunt “multe”, intr-adevar (asa cum s-a spus) fiindca “sunt multe” temele periclitate de cultura oficiala si, deci, frontul trebuia sa fie larg. Multimea lor arata insa, deopotriva, diversitatea unde noi ne exprimam culturaliceste ca romani si, in acelasi timp, cat de intins este teritoriul ce trebuie recucerit. Cine le priveste cu luare-aminte si mai ales cu calm intelege ca in acelasi concept stau laolalta si publicatia de afirmatie de valori si “atitudine intelectuala” dar si periodicul de “tematica de interes restrans”, si, deci, si “Luceafarul Romanesc” dar si ” Dacoromanica”.
Unele sunt creatii din nimic (si fara nici o preistorie) precum”Studii de etnoistorie” care la noi nici nu se visau dar la altii sunt produs cultural cu traditie si optiune intelectuala fireasca. Puteau deci sa lipseasca de aici ”Carti Noi”, intr-o tara unde nu se stie cine ce publica si unde anume si cum se poate gasi o carte noua in monopolul ideologic abatut pana si asupra difuzarii de presa si de carte?
Puteam sa nu creez “Universul Cartilor”, care vorbeste despre scriitori, ”santierul lor” si gandurile lor amestecate cu iluzii si cu utopii, astazi, cand nici nu mai stim cu precizie nu “cine ce mai scrie” ci daca mai este in viata, pe Pamant, iar ”viata literara” a devenit un mediu infestat de trafic de influenta, coruptie si pseudo-mituri fabricate ce reproduc fidel modelul depravarii sociale care a imbolnavit ansamblul social ?
Unii vor zice, poate, ca doua publicatii in limbi straine, precum nadajduiesc sa fie ” L’Etoile du Danube” si ” Kogaion Review”, pot fi excesive si fara rost dar inainte de aceasta sa raspunda daca nu este nevoie de ele, daca exista altele cu acelasi obiectiv(si nu exista) si, daca le socotesc utile, de ce nu le-au facut? Exista un imperativ in toate, care ne porunceste sa nu lasam potentialul sa se risipeasca si -atunci cand suntem incredintati ca o fapta este necesara si va crea efect pozitiv – sa nu amanam si sa traducem gandul in gest chiar daca “facutul” va fi imperfect, poate “stangaci” si, deci, corectabil.

Eu am facut ce am putut, cu efortul meu de om liber, care nu a cerut nimanui nimic decat ingaduinta de a fi aproape si a se arata solidar; altii, daca pot, sa faca mai mult, sa dezvolte ceea ce s-a inceput si sa continue ori sa imagineze domenii noi -caci exista !- unde stratul nostru profund este atacat si primejduit.
Ceea ce am inceput voi continua si ma intareste in aceasta idee multimea celor ce inteleg, stiind sau intuind, ca tot ceea ce fac nu fac pentru mine fiindca nu am nevoie de nimic .

Si de aceasta data, retragandu-ma in munca si efort chinuitor, am putut vedea si simti alaturi multi oameni de toata isprava, caractere si suflete luminate; lor le sunt dator inainte de toate si nu voi uita ca atunci nu m-au uitat.
Acum a trecut greul si urmeaza ”si mai greul” caci “malurile trebuie intarite si cortul – tinut ridicat”.
Insa Dumnezeu ne-o ajuta si de aceasta data si nu ne va lasa!

ARTUR SILVESTRI
25 Martie 2007, in ziua de Bunavestire
cu adaugiri din 25 Decembrie 2007, in ziua de Craciun

La 25 Decembrie se implinesc doi ani de cand ambitiosul program ARP de ”cultura romaneasca on-line” a inceput sa functioneze; astazi, dupa un efort uneori supraomenesc, ARP administreaza 100 de pagini web, pe cele mai diferite teme, o mica enciclopedie de documente, creatie si atitudini la a carei formare au contribuit peste 1000 de autori romani de pretutindeni.

Victor Roncea