Cuvânt și iubire

„Puţini au fost împuşcaţi pe Maidan. Trebuiau să fie împuşcaţi mai mulţi terorişti” (I. Dodon)

Deja de peste trei luni, dar în special, în ultimele zile, întreaga lume este cu ochii pe Kiev. Cum era de aşteptat evenimentele de pe Maidan au alunecat pe o pantă foarte periculoasă. Cei peste apr. 80 de morţi şi peste 600 de răniţi plasează regimul lui Ianukovici în categoria celor criminale. Dorinţa de a se menţine cu orice preţ la putere (chiar cu preţul vieţii şi sănătăţii a sute de concetăţeni!!!) – apucătură caracteristică tuturor dictatorilor, mentalitatea unui dictator de tip estic (Putina, Lukaşenka, Nazar baiu ş.a.) l-a adus pe Ianukovici la starea de astăzi: fugar în propria ţară, detestat şi de foştii săi stăpâni. Se mai vorbeşte că explicaţia comportamentului actual al lui Ianukovici sunt miliardele familiei sale, palatele regale (priveam cu stupoare secvenţele filmate în reşedinţa sa de lângă Kiev, care arătau luxul exagerat pentru o „slugă a poporului” atunci când marea majoritate a ucrainenilor trăieşte în mizerie), gradul de corupţie care a întrecut orice măsură. Ar putea să fie adevărat dacă luăm în consideraţie faptul că Ianukovici a devenit „mai moale” după ce la şedinţa miniştrilor de externe ai UE a fost luată decizia de blocare a conturilor oficialilor ucraineni (când vor fi blocate şi conturile marilor oligarhi de la noi? Unde îşi păstrează şi cheltuie miliardele Olejca Voronin, alţi granguri? Voronin, Dodon ş.a. militanţi de stânga blamează Uniunea Europeană, dar se folosesc de bunăstarea de acolo. Acelaşi Voronin recent şi-a petrecut vacanţa de iarnă în Slovenia, cheltuind mult mai mulţi bani decât a declarat la fisc, iar Dodon preferă munţii Austriei. De ce le trec atât de uşor acestor „slugi ale poporului” astfel de excese? Personal subsemnez cu ambele mâini sub cererea vice preşedintelui parlamentului A. Candu de a li se refuza vize în UE lui Voronin, Dodon ş.a., care au avut o atitudine atât de murdară faţă de UE şi evenimentele din Ucraina), implicaţi în crimele de pe Maidan. În ultimul moment, când evenimentele înclinau spre război civil, Ianukovici a cedat, şi-a călcat pe amorul propriu (se vedea acest lucru în momentul semnării acordului cu opoziţia). A cedat nu în faţa zecilor de mii de protestatari de pe Maidan (în spatele Berkutului şi armatei se simţea în securitate şi ar fi recurs la aplicarea pe scară largă a forţei (aşa cum îi cereau mentorii săi din Kremlin)) ci în faţa presiunilor din partea oficialilor europeni. Atât de criticat de ulii de la Kremlin pentru această „cedare” (salvarea miilor de potenţiale victime omeneşti în cazul continuării conflictului puţin contează pentru aceşti oameni bolnavi la minte, chiar dacă victime pot fi consângenii lor) este totuşi victoria raţiunii (cam întârziată de altfel). Doar în două zile au fost luate decizii foarte importante pentru poporul ucrainean: retragerea trupelor speciale de pe Maidan; revenirea la Constituţia democrată din a. 2004 prin votul aproape unanim al Radei; alegerea tuturor noilor structuri ale puterii; numirea zilei de 25 mai a alegerilor prezidenţiale anticipate;. „După câteva luni de confruntări violente, în care au murit peste o sută de oameni, iar alţii câteva sute au fost grav răniţi, situaţia din Ucraina se stabilizează. Ianukovici a pierdut şi a cedat sub presiunea demonstranţilor de pe maidanurile din toata ţara, ucrainenii au murit pentru libertate şi pentru o Ucraină democratică şi europeană…E de menţionat că acordul a fost semnat în calitate de mediatori de către miniştrii de externe ai Poloniei şi Germaniei, dar a refuzat să semneze şi Lukin, reprezentantul Preşedintelui Rusiei. Evident că Rusia e marele pierdant, pentru că l-a susţinut pe Ianukovici şi l-a îndemnat să aplice forţa în masă şi să instaureze un regim dictatorial şi antieuropean” scriu multiplele agenţii de presă şi situri.

Măcelul a fost stopat în faza cea mai periculoasă – de trecere în război civil. Pe Maidan însă nu toţi au acceptat aceste rezoluţii, care totuşi au dus şa stoparea măcelului. În sânul opoziţiei neomogene, după cum era de aştepta nu este unitate. Dar în situaţia critică, în care se află Ucraina astăzi tocmai aceasta îi lipseşte cel mai mult. Eliberarea din închisoare (de altfel, condamnarea ei seamănă cu o răzbunare cu opoziţia de tip sovietic) a fostului premier şi lider al partidului de opoziţie „Batkivsshina” şi cuvântarea ei deosebit de emoţionantă în faţa celor peste 500000 de oameni de pe Maidan ar putea fi acel liant atât de necesar opoziţiei. „Dictatura s-a prăbuşit” au fost primele ei cuvinte. „Dacă voi aţi stat pe baricade împotriva armelor Kalaşnikov, aţi mers înainte, acum nimeni nu vă mai pune în genunchi în această ţară pe veci…Ucraina este un corp rănit. Sângerează. Trebuie să punem bandaje pe aceste răni…Când lunetiştii au ţintit în inima oamenilor noştri, acele gloanţe vor durea mereu. Dacă nu-i pedepsim pe vinovaţi, ar trebui să ne fie ruşine “ a mai spus Iu. Timoşenko. Nouă ar trebui să ne fie ruşine pentru că până acum, după aproape 5 ani, criminalii vinovaţi de decesul şi maltratarea tinerilor la 9 aprilie 2009, nu au fost pedepsiţi.

Cum era de aşteptat criza din Ucraina se adânceşte. Preşedintele V. Ianukovici a dispărut. Aşteptat fiind la un „congres” la Har’kov, V. Ianukovici nu a mai ajuns la el. Şi preşedintele Radei Vladimir Rîbak şi prim-vice-preşedintele ei din partea Partidului Regiunilor, Igor Kaletnik şi-au dat demisia. Suntem martori la nişte schimbări radicale şi foarte rapide în Ucraina. „Eu voi face totul să nu admit vărsări de sânge, deja a oamenilor mei apropiaţi (a celor mai puţin apropiaţi se poate!!!)” spunea cu glas tremurând în una din ultimele declaraţii făcute de lângă Har’kov deja ex preşedintele V. Ianukovici.

Deseori îmi pun întrebarea: cu ce gândesc uneori unii politicieni când iau decizii fără a face un elementar calcul al consecinţelor deciziilor adoptate? Ce ia încurcat lui Ianukovici să-şi ducă până la capăt mandatul de preşedinte (îi mai rămăsese un an) şi să între în istorie ca un părinte al noii naţiuni europene (poporul i-ar fi iertat multele din păcate, inclusiv, miliardele furate)Ă A ratat viitorul european al său şi al naţiunii sale în schimbul stării de „holop” al lui Putin, care nu putea să ducă la nimic bun. Semnând la 28 noiembrie anul trecut la Summitul de la Vilnius Acordul de Asociere a Ucrainei la Uniunea Europeană ar fi evitat toată mizeria de pe Maidan şi din întreaga Ucraină. Sutele de oameni nu şi-ar fi deplâns acum rudele decedate în acest conflict fratricid stupid. Acum Ianukovici a nimerit în categoria criminalilor internaţionali păşind pe urmele lui S. Miloşevici, Karadjici ş.a.

Ei bine, să încercăm să analizăm cum s-a răsfrânt sindromul ucrainean asupra Republicii Moldova, care au fost reacţiile politicienilor, analiştilor politici. Reacţiile au fost diferite. Segmentul proeuropean, care reprezintă cea mai mare parte, coaliţia proeuropeană, a devenit mai hotărâtă în calea sa de integrare europeană. Segmentul pro-estic, în special, la nivel de lideri ai partidelor de stânga şi trubadurii lor şi-au developat încă o dată statutul lor de „coloană a cincea „ a Moscovei. Ei s-au plasat categoric de partea Moscovei în problema ucraineană, repetând maimuţăreşte declaraţiile ultranaţionaliştilor ruşi, ai guvernanţilor ruşi. Au declarat oficialii ruşi că cei de pe Maidan sunt o adunătură de fascişti şi terorişti (chiar dacă numărul celor de pe Maidan a atins şi un milion. Să fie poporul ucrainean constituit din terorişti şi fascişti?), acelaşi lucru repetă şi maimuţele Dodon, Voronin, Muntean şi trubadurii lor Tulbure, Ţârdea, Ostalep, Tabără ş.a.

Un comentator rus declara la EuroNews, Kiev: „Dacă îi putem imputa o anumită vină lui V. Ianukovici este că a trebuit să fie mai hotărât în luarea deciziilor privind apărarea constituţionalităţii (să înţelegem corect gândul derbedeului: trebuiau introduse tancurile şi lichidaţi toţi „fasciştii şi teroriştii” de pe Maidan aşa cum au procedat ei cu întreg „poporul terorist cecen” pentru a apăra constituţionalitatea)”. „Puţini au fost împuşcaţi pe Maidan. Trebuiau să fie împuşcaţi mai mulţi terorişti” a declarat „marele statalist moldovean” de pe Bâc I. Dodon. Vă puteţi imagina până unde poate ajunge Pavlic Morozov care, ca şi mentorul său V.I.Lenin, care considera că „…fie ca 90% din  poporul rus să piară, dar măcar 10% să ajungă până la revoluţia mondială” este gata să jertfească întreg poporul pentru a apăra „constituţionalitatea”. Putem să-i înţelegem, într-un fel, regretul. Fiind în timpul evenimentelor din a. 2009 într-o funcţie importantă în guvernul comunist – cea de prim vice prim ministru, I. Dodon regretă că atunci au fost doar 4 morţi, că nu s-a împuşcat în „fasciştii şi teroriştii din Piaţă” pentru a „apăra constituţionalitatea”, din care cauză au pierdut puterea. Odată scăpată din mâini puterea nu le-a mai revenit. În cele trei încercări de alegeri (eşuate pentru comunişti) „gloata” (cum consideră ei poporul) nu le-a mai acordat puterea în pofida a tot soiul de minciuni şi minciunele, cu care au spălat masiv creierii alegătorilor. Acestui personaj sinistru, în stare să calce pe trupuri pentru a se cocoţa pe Olimpul puterii, să-i încredinţăm mandatul în următoarele alegeri? Chiar şi acest fapt neimportant despre sine găsit pe blogul său vorbeşte despre esenţa (sau lipsa ei) lui Dodon: „Am absolvit Universitatea Agricola de Stat din Moldova”. Bun student, cu „mare dragoste” faţă de Alma Mater dacă nici măcar denumirea corectă a instituţiei, pe care a absolvit-o n-o cunoaşte (corect este Universitatea Agrară de Stat din Moldova). Cum ar mai fi credibil în chestii mult mai sofisticate cum ar fi cea de limbă şi etnogeneză, în care se dă mare expert al moldovenismului. De fapt prin declaraţiile şi acţiunile sale Dodon se contrazice pe sine înseşi. Referitor la Ucraina el cere ultimativ ca preşedintele să apere constituţionalitatea de „teroriştii de pe Maidan”. Iar în cazul Republicii Moldova, chiar dacă se întreprind din partea guvernării unele măsuri timide (de altfel, prea timide în raport cu cei care au încălcat constituţia) cu cei de la Comrat, care au organizat cele două referendumuri anticonstituţionale, el le consideră drept încălcarea drepturilor găgăuzilor.

„Au avut loc două olimpiade de iarnă: cea de la Soci şi de pe Maidan. La Soci am obţinut mai multe medalii de aur, argint, bronz. La Kiev nu am obţinut nici una, nici măcar una de bronz” a declarat excentricul ultranaţionalist scriitor şi jurnalist rus A. Prohanov. Desigur, după evaluările Moscovei, pentru care viaţa umană întotdeauna a avut un foarte mic preţ, obişnuită cu milioane de jertfe omeneşti, cei apr. 80 de morţi şi sute de răniţi de la Kiev nu trag nici măcar la o medalie de bronz. Dacă ar fi fost mii de morţi, da se putea vorbi şi de medalii de argint. Anapoda gândire, nu-i aşa? Şi asta în raport cu fraţii lor de sânge. Ce să mai vorbim de noi când la Nistru au fost măcelăriţi mii de români basarabeni.

„Om lipsit de voință, cârpă. A dorit să stea cu fundul în două luntre…Ucraina trebuie să fie divizată” vocifera cunoscutul ultranaţionalist rus V. Jirinovskij referitor la fuga lui Ianukovici din Kiev. „El nu a apărut la Congres (are în vedere făcătura organizată de ruşi la Har’kov pentru a rupe regiunile de sud–est ale Ucrainei. Nu le mai ajunge spaţiu, lăţiţi pe a 6^-a a 7^-a parte a Terei). „Era lui Ianukovici s-a terminat. La Kiev s-a instaurat puterea fascistă. Răspunsul estului: Ucraina va fi divizată în două. Şi acest lucru îl vom face nu noi (câtă impertinenţă. Ei nu au nicio vină în ceea ce se întâmplă în Ucraina!!! Să te cruceşti nu alta)” declara un alt cunoscut politolog apropiat lui Putin A. Dughin (da, acel Dughin, idolul lui Iurie Roşca invitat la Chişinău să ne înveţe minte).

Cred că şi-au dat seama ucrainenii ce frate mai mare au, cum este gata să le vină în ajutor în momentele critice pentru naţiune. Sigur că majoritatea românilor basarabeni sunt alături de vecinii ucraineni în lupta lor pentru un viitor european. Însă cu regret nu ne-am bucurat şi noi de susţinerea lor în lupta noastră pentru emancipare naţională, pentru apărarea integrităţii naţionale. Anumite grupuri cum ar fi UNSO (formaţiune ultranaţionalistă din Ucraina) au luptat cu arma în mână alături de partidul ultranaţionalist rus neobolşevic din Rusia (NBP), de ultranaţionalistul D. Rogozin, care în cartea sa „Vrag Naroda ( Duşmanul poporului), 2008) se laudă că a luptat cu arma în mână împotriva noastră, etichetându-ne drept fascişti (la fel cum sunt etichetaţi acum cei de pe Maidan). De asemenea, pe parcursul a peste 20 de ani Ucraina nu a contribuit cu nimic în soluţionarea diferendului transnistrean. Atunci când guvernul moldovean a decis să instituie un blocaj economic Transnistriei, care să izoleze regiunea secesionistă, nu a avut sprijin din partea Ucrainei.

Oricum, trebuie să trecem peste aceste frustrări, luând în consideraţie pericolul rusesc major şi pentru Republica Moldova. Sunt posibile două scenarii de evoluţie a evenimentelor din Ucraina. Scenariul optimist. Eroii Maidanului formează o nouă guvernare provizorie proeuropeană, care va asigura integritatea Ucrainei în faţa lăcomiei ursului estic, câştigă alegerile prezidenţiale din mai şi readuc Ucraina în albia proeuropeană din parteneriatul estic alături de Republica Moldova şi Georgia.

Scenariul pesimist. Cu concursul nemijlocit al Rusiei Ucraina este divizată în două. Partea de nord-vest cu opţiune clară proeuropeană şi cea de sud-est pro-Rusia. Ca şi în cazul Republicii Moldova cheia soluţiei integrităţii Ucrainei se află la Moscova. „Nu spun asta ca să sperii pe cineva, însă se poate vedea clar că exista forţe care doresc să pună în discuţie integritatea Ucrainei…Trebuie să spunem în mod ferm şi clar că acest scenariu este de neconceput, însă ameninţările sunt reale” a declarat seful guvernului polonez Donald Tusk. Divizarea Ucrainei în două, aşa cum planifică Kremlinul, este deosebit de periculoasă pentru Republica Moldova. Crearea acestei Novorosii (idee imperială, care mocneşte de mult timp în mintea bolnavă a moscalilor care, dacă va fi formată, cu siguranţă va intra în efemera uniune vamală (de fapt în Rusia)) face Rusia iarăşi vecinul nostru. Raioanele de est ale Republicii Moldova (Transnistria) vor fi incluse „prin votul poporului” în această structură. În problema găgăuzilor şi bulgarilor vor merge pe scenariul georgian vis-a-vis de Osetia. Vor crea în sudul Basarabiei, unde locuiesc găgăuzi şi bulgari, o făcătură autonomă „Găgăuzia de sud”, la care prin vot popular va adera „Găgăuzia de nord”, actuala autonomie găgăuză din Republica Moldova. Este un „scenariu de neconceput, însă ameninţările sunt reale”. Deocamdată trebuie să aşteptăm şi să ne rugăm Domnului pentru realizarea primului scenariu.

Valeriu Dulgheru