Cuvânt și iubire

George Anca

„ADORMIREA RĂZBUNĂRII”

Lăcrămioara Stoenescu: Copii – dușmani ai poporului, București, Curtea veche, 2007

Pe când apariția memorialelor din temnițele comuniste se estompa îngrijorător, profesoară, Lăcrămioara Stoenescu și-a deturnat, aparent, cariera, publicând, la debut, în 2007, la Curtea veche, romanul-document Copii – dușmani ai poporului, dedicat tatălui ei, cu un motto din Mircea Vulcănescu: „Să nu ne răzbunați”. În 2014, urmează a fi publicat în italiană, cu sprijinul Institutului Cultural Român.

„Fetița e ‘poetă’, cu publicații în revista Pionierul și cu vise de scriitoare. Preocupările sale literare o fac să suporte mai ușor arestarea tatălui, deportarea, exmatricularea din clasa a V-a, toate umilințele și mizeriile îndurate în Moldova. Am prezentat gândurile și mai ales nedumeririle sale, în deosebi aceea că un copil de numai zece ani poate fi numit ‘dușman al poporului’, al unui popor de oameni mari” (p.22)

Poetă, dușman al poporului, la zece ani, familia, deportată, cu D.O./domiciliu forțat, din Giurgiu, în Rădășeni-Fălticeni. Tatăl, Corneliu Stoenescu, arestat, îmbogățind, tragic, foițe-epigrame de recluziune, cu o listă a deținuților politici (1952-1954), și ironii lui însuși, la nr. 35:

Prietenul nostru Cornel

Face rime-n închisoare,

Dar ce gândește el?

Să-i cresacă aripi la picioare (p. 49)

Sau lui Buzdugan și Strat:

Am visat o mare dramă

Pentru o proastă epigramă.

Caricaturistul Dragoș

Îmi tăia capul c-un paloș. (p. 42)

Să mănânci ca Strat,

să pui pe tine un strat,

Să te simți, aici, claustrat,

Să nu fii castrat. (p. 48)

Microantologia penitenciar-epigramatică ar fi singura acuzabilă de umor (și nu dușmănos de popor), altfel, cu inhibată venerație și mândrie, autoarea listează (p.232-268) arestații din închisoarea Onești (31) și deportații (1953-1954) din Giurgiu la: Rădășeni (93), Frumosu (36), Găinești (96), Vama (95), Stulpicani – C.L. Moldovenesc(17), Stulpicani – Gura Humorului (52), Prisaca (32), Părți (2), Cacica (34), Bacău (2), Brăila (3), Piatra Neamț (5), Sascut (2),Târgu Neamț (11), Alexandria (21), Mizil (17), Sucevița (50), Buzău (2), Răchitoasa (4), Marginea (14), Botoșani (2), Câmpulung Moldovenesc (2), Piatra Neamț (9), Sibiu (6), Blaj (14), Fântânele (2), Copșa Mică (3), Blaj (5), Câmpulung Muscel (12), Slatina (4), Răsuceni (5), Clejani (1), Putineiu (3), Comoara (2), Băbeni (4), Găești (15), Pitești (4), Sâmbăta (4), Mihăilești (5), Seghereanu (2), Flămânda (3), Slobozia (2), Malu (3), Dimitrie Cantemir (15), Frătești (8), Vieru (3).

Atâția arestați și deportați numai din Giurgiu. Premiu literar, colegial, dușmancei de zece ani a poporului, o listă minimală a scriitorilor români trecuți prin temnițele comuniste: Dumitru Alexandru, Valeriu Anania, Nicolae Balotă, Nicolae Batzaria, Gabriel Bălănescu, Ernest Bernea, Emil I. Bocșa-Mălin, Harry Brauner, Gheorghe Brătianu, Barbu Brezianu, Olga Caba, Dimitrie Caracostea, Ion Caraion, N. Carandino, Virgil Carianopol, Radu Cioculescu, Dumitru Ciurezu, Andrei Ciurunga, Al Claudian, Alexandru Constant, Lena Constante, V. Copilu Cheatră, Ștefan A. Cosma, Ovidiu Cotruș, Aurel Covaci, Nichifor Crainic, Paul Dimitriu, Leonid Dimov, Ștefan Augustin-Doinaș, Anton Dumitriu, Zoltan Franyo, Laurențiu Fulga, Sergiu Al George, Onisifor Ghibu, C. C. Giurescu, Paul Goma, Haralambie Grămescu, Sergiu Grossu, Emil Gulian, Radu Gyr, Traian Herseni, Al Hodoș, Mircea Ionescu-Quintus, D. Iov, Ion Iovescu, Alexandru Ivasiuc, George Ivașcu, Alexandru Lapedatu, Ecaterina Lovinescu, Ion Lupaș, Emil Manu, Adrian Marino, Aurel Martin, Victor Valeriu Martinescu, Victor Medrea, Istrate Micescu, Teohar Mihadaș, Vasile Militaru,, Al Mironescu, C. Motaș, Octavian Neamțu, Ion Negoițescu, Petronela Negoșanu, Ștefan Nenițescu, Vasile Netea, Horia Nițulescu, Constantin Noica, Al. Paleologu, Petre Pandrea, Ovidiu Papadima, Victor Papilian, Edgar Papu, Lucrețiu Pătrășcanu, Ilie Păunescu, Isac Peltz, Marcel Petrișor, Ion Petrovisi, Dinu Pillat, Monica Pillat, Leonida Plămădeală, Grigore Popa, N. Porsena, Ștefan Radoff, Banu Rădulescu, Mihai Rădulescu, Ion Sadoveanu, George Sbârcea, Teodor Scarlat, Romulus Seișanu, I. D. Sârbu, Henriette Yvonne Stahl, N. Steinhart, Vladimir Streinu, Petre Strihan, Cornelia Ștefăneascu, Păstorel Teodoreanu, Gheorghe Tomazu, Constant Tonegaru, William Totok.

Despuierea dosarului informativ al tatălui (Arestarea, Urmărit până la moarte / activ-pasiv-activ) face loc literaturii deportării și postdeportării dușmancei poporului, de o lizibilitate remarcabilă, la persoană și la scara poporului chiar dușmănit de arestatori și deportatori: Reconstituire târzie, Copilărie deportată, Exmatricularea, Un copil – dușman al poporului, Originea nesănătoasă, Moartea tătucului Stalin, Alt Paște fără Ticu, Iarnă în suflet și afară, Eliberarea tatei, Postdeportarea, După moartea tatei, Alți copii – dușmani ai poporului. Contemporanii stricți ai Lăcrimioarei Stoenescu, știutori despre ce este vorba, ar putea- o citi pe sărite, dar patosul retrosalvării copilăriei, poate al elanului vital bergsonian-drăghicescian, sinonim cu Dumnezeu, îi empatizează complice, chiar salutar. Cât despre elevii profesoarei, nici că ar găsi ceva mai horror și totuși modelator până la unirea trăirilor lor cu ale autoarei, după cum străinii și-ar menaja cu greu stupefierea și compasiunea.

Autoarea ia legătura cu supraviețuitorii dintre deportații din Giurgiu, alți foști (prezenți?) dușmani ai poporului. Așa cum în Midnight’s children de Salman Rushdie, primii copii născuți la miezul nopții când s-a declarat independența Indiei rămân pe viață în comunicare, la chemarea lui Shiva, primul născut, aici prima deportată, epic, este Lăcrămioara. Mai ales că, într-o monografie consemnând victimele din Giurgiu ale regimului comunist, unele familii, printre care și a autoarei, au fost omise.

Astfel se încheie scrisoarea deschisă foștilor deținuți și deportați: „Nouă, victimelor comunismului, ne revine în primul rând această datorie. Să iertăm și să ne conciliem cu torționarii noștri, dar să nu-i lăsăm să ne înșele din nou.

Știu că va fi greu să uităm zilele nefaste ale copilăriei furate și ale tinereții traumatizate, dar, altfel, între noi va fi un contiuu război, o luptă ce nu ne va lăsa să avem pace în țară și în suflet. Nu vă invit la adormirea vigilenței, ci la adormirea răzbunării.

Fie ca spiritele celor morți în închisori să ne dea binecuvântarea” (p. 228).

George ANCA