Maria Diana Popescu: ,,Pârvulescu şi Ed Miliband o caută cu lumânarea”
Dacă barza nu venea în ʼ89 cu lovitura de stat clocită la Malta, astăzi, mulţi dintre „analiştii” care se pretind a fi erau români de mijloc, ocupaţi cu munca în fabrici sau la aprozare. Nu şi-ar fi putut depăşi lungul intelighenţiei, nici n-ar fi avut cum pişca din bucata de pîine a poporului. Nu şi-ar fi putut cumpăra şi adăuga la biografie diplome de „doctori” în ştiinţe despre care nu ştiu o buche. Bunăoară, Preşedintele de onoare al Asociaţiei Pro Democraţia (o altă instituţie care arde gazul pe seama naivilor), afirma: „Danemarca este cea mai fericită ţară din lume pentru că are taxe şi impozite mari, iar un stat puternic se construieşte prin taxe şi impozite mari. Un stat care asigură un nivel de trai decent cetăţenilor săi costă. Şi costă din taxe şi impozite.” Unde-i traiul decent al românul, domnule vorbitor la lună? Cine vă plăteşte să lucraţi la sărăcirea şi exterminarea populaţiei? Cine vă dă dreptul de a reprezenta poporul şi de a da verdicte? Numai un duşman al României e în stare să pretindă că, asemenea raţionamente (străine realităţii româneşti) pot fi numite analize, iar autorul lor, analist. „Dacă ţara cea mai fericită din lume se numeşte Danemarca este pentru că are taxe şi impozite mari”, continuă stimabilul urmaş al lui Trahanache „care asigură tuturor o viaţă decentă. Acolo, cetăţenii şi le asumă.”Da, stimabile, şi le asumă, dar nu din salarii mizerabile ca ale românilor. Toate guvernele româneşti postdecembriste şi-au bătut joc de popor. Românii au cele mai mici salarii şi cele mai multe şi mai grele taxe din Europa. Unde trăiţi domnule „analist”? Sau postul de onoare vă obligă să manipulaţi pe cei care comit imprudenţa să vă asculte?
În Danemarca, un cerşetor cîştigă mai mult decît un medic, un profesor sau un pensionar din România
Avînd în vedere că mai mult de jumătate din banii vărsaţi de români în buget iau căi bizare şi răzleţe, România ar fi un stat puternic dacă taxele ar fi mai puţine şi mai mici, dacă salariile românilor s-ar ridica la nivelul statelor civilizate ale Europei, dacă în guvern, în parlament, în partidele politice, ministere, consilii judeţene, justiţie, în miile de organisme şi instituţiile nu s-ar mai ascunde pe motiv de salarii astronomice şi evaziunea fiscală, corupţii, incompetenţii şi ţepuitorii statului român. România ar fi un stat puternic dacă s-ar face investiţii chibzuite, dacă locurile de muncă s-ar înmulţi, dacă nu s-ar face disponibilizări şi şomajul n-ar mai creşte, dacă hoţii n-ar mai fi promovaţi în funcţii decizionale. În Danemarca, un cerşetor cîştigă mai mult decît un medic, un profesor sau un pensionar din România. Dacă Danemarca ar fi condusă de clasa politică românească, un an numai, atît, în al doilea ar cere bani de la F.M.I. Domnule vorbitor fără discernămînt, dacă nu ştiţi, „ciocu mic”! Staţi jos şi luaţi notiţe: veniturile românilor reprezintă 19 % din veniturile danezilor. „Un stat puternic costă… Şi costă din taxe şi impozite”, glăsuieşte urmaşul lui Trahanache. Nu-i aşa, domnule că statul trebuie să aibă bani ca să se poată servi cînd şi cît poftesc armatele de la cîrmă?
Marile averi continuă să fie manipulate de aceiaşi 85 de superbogaţi ai lumii
Pot să vă întreb, dacă tot aveţi legitimaţie de „analist”, cum se face că numai 85 de oameni, cei mai bogaţi ai lumii, au averi cît totalul deţinut de jumătate din populaţia planetei? Practic, aceşti 85 de bogătaşi au averi de 1.700 de miliarde de dolari, cît totalul deţinut de 3,5 miliarde de oameni, arată un studiu al Oxfam, publicat înainte de deschiderea Forumului Economic Mondial din staţiunea elveţiană Davos. Vedeţi cît de mult s-au adîncit discrepanţele sociale din anii ʼ90 încoace ? Criza artificială îndelung chibzuită şi presărată minuţios pe glob a avut chiar scopul în sine de a mări şi mai mult discrepanţele. Bogaţii au adunat şi mai mult capital din capcana în care au fost aruncaţi săracii, sărăciţi şi mai mult. Marile averi continuă să fie manipulate de aceiaşi superbogaţi (elita politică, economică şi financiară a lumii) care, an de an, îşi dau adunarea la cheful de la Davos. Acolo, în culise se pun la cale marile afaceri. Cu toate că întîlnirea bogaţilor de la Davos are o vechime de mai bine de 40 ani (la începuturi, aparent, cu un rol pozitiv în economia lumii), astăzi, tot mai multe voci consideră că are mai mult un rol conspirativ şi cred că utilitatea acestuia este redusă, luînd în considerare faptul că, în ultimii ani, o serie de oameni influenţi au renunţat să mai participe. Printre marii absenţi de anul acesta s-a numărat cancelarul german, Angela Merkel. Culmea ironiei, tema abordată la recenta întîlnire a bogaţilor din fortăreţe a fost „inegalitatea socială”. De fapt o armă specială prin care să se pună la adăpost de eventuala reacţie a săracilor lumii. În condiţiile în care, în cele cinci zile ale forumului, aceştia consumă mii de litri de şampanie extrem de scumpă, şi sute de kilograme din cele mai rafinate preparate, în alte state ale globului continuă să se moară de foame şi boală.
Capitalismului i se pregăteşte o alternativă.
Aceşti îmbuibaţi nu ar exista în afara celorlalte clase sociale asupra cărora au pus presiune continuă şi stăpînire! Atunci, cum să ascută ei contradicţiile sistemului? Scăpînd din mînă capitalismul, ar avea foarte mult de pierdut. Cu toate acestea, capitalismului i se pregăteşte o alternativă. Tot mai muţi lideri ai lumii, cu toate că se complac în prelungiri pe teritoriile altor state, au înţeles că sezonul grandioaselor tunuri financiare îşi va da în curînd ultima suflare. Ed Miliband, liderul Partidului Laburist britanic, propune un capitalism de mijloc, în folosul cetăţenilor, nu doar în avantajul marilor companii, comentează ziarul „El Pais”. Ed Miliband o caută cu lumînarea cerînd crearea unui organism independent pentru a frîna abuzurile, controlarea companiilor energetice, îngrădirea puterii băncilor, intervenţia în acele sectoare economice în care lipseşte competitivitatea, pe motiv că britanicii de rînd sînt mai storşi ca oricînd. Ştiţi că britanicii au un nivel de viaţă, extrem de ridicat, în timp ce bieţii români sînt retribuiţi cu mai puţin de o treime din salarul britanicilor, domnule Pârvulescu? Această stare de lucruri reflectă, incapacitatea, dezinteresul, neputinţa, ignoranţa clasei politice româneşti, şi aportul unor astfel de analişti iresponsabili. De la preşedinte, premier, guvern şi parlament pînă la ultimul membru al eşicherului politic, inclusiv rubedeniile şi „pretinii”.
Maria Diana Popescu
