Daris Basarab: Versuri pentru un iluzoriu volum ”Tandem”
Versuri pentru un iluzoriu volum
”Tandem”
De la 18 decembrie citire…
sau
”Addiobelpassato!…”
Prelinse lacrimi…
Prelinse lacrimi de iubire
Le-aş însoţi cu ale mele –
Cum plânsul nu îmi e în fire
M-aş mulţumi doar să le sorb.
Dar cum nu intră în canoane –
În lumea noastră-i doar în vorbe –
Eu le adun în amintire
Şi mă comport precum un orb.
Cum jocul pe-ne-ve mă-mbie –
Căci e un risc, şi asta-mi place –
Accept şi-aştept noaptea să vie,
Şi-n vis, că-i vis, eu pot să sorb…
18 decembrie 2013
Noaptea…
Noaptea este-aceea care
Îmi conferă libertate –
Pot gândi, visa în voie,
Pot avea imunitate.
Utopia-i chiar acasă
Mă îmbie la visare –
Pot pluti în lumea noastră
A fiinţelor bizare.
Tu, şi eu, noi doi aparte,
Ne-nţeleşi, ciudaţi aş spune,
Suntem sclavi-unor talente,
De prin zori, la soare-apune.
Dar, la-a face rău în lume,
Noi doi ştim a ne opune…
18 decembrie 2013
Postumele…
Postumele le-am iniţiat
Ca semn de-naltă preţuire
Plecase-un suflet, un amic –
El m-a-nvăţat ce-i dăruire.
Drept moştenire mi-a lăsat
Prieteni dragi într-o pleiadă –
Cu tine am făcut tandem
Chiar dacă am avut şi sfadă.
Şi cum mizam pe ce-am mai scris
Tu ai cerut să las trecutul
Şi am trecut la pagini vii
Să-ncerc să mai sporesc avutul.
’Postume vii’ au apărut –
La început ca într-o joacă –
Dar jocu-i joc, nu-l poţi opri,
Şi jocul a-nceput să-mi placă.
Şi-am scris din suflet tot ce-am scris –
Parcă venea din vremi trecute –
Tu-ai înţeles, dar nu ai râs,
Eu am zâmbit, dar pe tăcute.
Da, astăzi suntem în tandem –
Au spus-o şi-alţii printre rânduri –
Un tunet, parcă, ne-a-adunat,
Punându-ne ades pe gânduri…
20 decembrie 2013
Vine noaptea…
Vine noaptea, iar sunt liber,
Pot gândi verzi şi uscate,
Pot visa…
Cum postumele-au prins viaţă,
Iar în vis circulă versul,
Pot crea.
Sună plin de îndrăzneală –
Cred şi eu, sunt în tandem –
Stai aşa!
Dar acolo-i chip de înger
Care plânge ai săi fagi…
Cum să faci?!
Păi, să-i scrii că e frumoasă,
Nu, să nu-i spui că o placi!
Şi atunci?
C-o admiri de la distanţă,
Că eşti tímid, te prefaci,
Şi chiar taci…
Şi cu visul cum rămâne?
Cum să ştie ce-am visat?!
Lasă grija…
Te citeşte din tandem!
Oricum, visu-i vis, se pare…
Nu-i aşa?!
21 decembrie 2013
Pentru Maria, când o fi mare…
Ascult
Ascult o muzică Divină
Din Bach, din Beethoven, din mine –
Din suflet se înalţ-o rugă
Ce o îngân pe versuri line.
Ce versuri?! Dac-aş şti, le-aş scrie –
Spre Domnul par să se îndrepte –
Imboldul nu-mi dă liber la gândire
Şi ele curg din mine făr’ s-aştepte.
O fi de vină atmosfera
De linişte, ce ne cuprinde –
Colindele pătrund în case,
Iar pomul de lumini se-aprinde.
Sonet fiind, să-nchei cu o urare –
Crăciun, la toţi, cu bucurie mare!
22 decembrie 2013
Ai plâns…
Ai plâns de bucurie mare
La dar trimis de mine –
Nu mi-a venit a crede –
Am înţeles eu bine?!
Dar ce mă fac cu darul
Trimis în schimb de tine?!
O carte cu prefaţă,
Şi-apoi o prezentare
Ce ţie-ţi aparţine!
C-am scris fără cerneală,
OK, din suflet vine –
Dar ce-ai găsit, mă-ntreb eu,
De-ai scris numai de bine?!
Vor trece zile bune
Mă voi tot frământa –
Ce scriu eu, se-nţelege?!
Chiar toţi o vor afla?!
Un dar, fără de voie,
În dar s-a transformat –
Ceea ce-ai scris mă-obligă,
Rămân îndatorat…
23 decembrie 2013
24 m-a trădat…
24 m-a trădat –
PC-ul este vinovatul –
Am început ceva duios,
Şi-acum, sunt inculpatul.
Eu ştiu că n-ai să crezi nimic –
Aşa e de când lumea –
Dar dacă-ţi spun c-a fost ca-n vis
Parcă aud cum spui, e culmea!
Da, ceea ce părea că-i vis,
Era în gândul meu aievea –
Noi doi pluteam în Paradis –
Mă dojeneai ca pe-un proscris,
Dam vina pe privirea ta,
Pe ochii tăi pătrunzători,
În ei citeam că simt fiori,
De teamă, şi mă întrebam –
De ce trezim noi întrebări?!
Doar sare-n ochi că suntem soi,
Că Cel de Sus ne-a înzestrat
Să nu părem fiinţe goi,
Să scriem şi să criticăm,
Chiar lucruri noi să inventăm,
Să fim în vervă mai mereu,
Să ne rugăm Lui Dumnezeu,
Da, fiecare-n felul său,
Pentru ce-i drept să şi luptăm,
Ca-ntr-un tandem –
Umăr la umăr, cot la cot,
Nedespărţiţi ca Muschetarii –
Şi-oricât am vrea să fim copii
Să înţelegem c-am crescut,
Că multe-n viaţă-am cunoscut,
Că mai sunt multe de făcut –
Să nu uităm de Basarabii…
A mea de Jos, a ta de Sus,
Din Ismail la Cernăuţi,
Din apa Dunării de Vis,
La Fagii tăi din Paradis…
Mereu să scriem de ce-a fost,
Copiii să înveţe pe de rost!
26 decembrie 2013
Întoarce-te!…
Întoarce-te de unde pleci
De dor atrasă, ca de-o lege –
A mele gânduri în zadar
Misteru-ncearcă să-l dezlege.
Cândva plecam şi eu c-un dor
De vremi ascunse în memorii –
Dar m-ai trezit la un prezent
Ce-aş vrea să spun, c-alungă norii.
Dar dacă pleci, tu chiar trădezi,
Ce ai sădit discret în mine –
Eu nu mai plâng al meu trecut –
În visul meu, eu zbor spre tine.
Şi ce e rău în tot ce scriu?!
Cândva scriam doar pentru mine –
Astăzi eu scriu s-audă toţi –
Astăzi îmi pasă doar de tine.
Mă leg doar de al tău CV,
Căci scris e parcă pentru mine –
Sau de mine?!
Ascultă-l:
„Sunt ceea ce nu voi şti niciodată
O frunză verde rătăcită
Spre piscul tău iubito
C-un dor ce nu mă iartă.
Sunt ceea ce nu voi şti niciodată
Clipă minusculă în timp
Zâmbet,
Lacrimă curată,
Sunt doar anotimp…”
Mai pot adăuga ceva?!
Ar fi şi indecent, şi inutil!
Eu mă retrag în lumea mea,
Unde te-aştept umil…
28 decembrie 2013
O nouă trecere…
O nouă trecere de An
Cu noi speranţe-mbătrânite
Cu oameni ce gândesc prin Ban
Cu multe spuse negândite.
Dar eu mă bag la ce am scris
Şi nu-mi retrag din cele spuse –
M-am complăcut a fi proscris
Mascând speranţele ce nu-s apuse.
Şi uite-aşa le-am tot păstrat
Şi-am aşteptat o cotitură –
În sinea mea sunt cumpătat,
Dar nu-ntr-un vis fără măsură.
Căci, da! La ceea ce-am visat
Părea a fi o utopie –
Lăsat de visul meu furat
Mi-am spus în gând că o să vie.
Şi culmea, chiar s-a-nticipat
Şi-au pus-o unii pe hârtie –
Eu am zâmbit acaparat
Şi-am spus, de ce n-ar fi să fie?!
Ce?! Cadoul meu la cotitură…
31 decembrie 2013
Un nou an…
Un nou an, cu-n şapte-n coadă,
De rău augur, cum se mai spune,
Mă-ndeamnă să o las mai moale
Şi să privesc spre Soare-Apune.
Să-ncep să judec realitatea,
Să uit ce-nseamnă al meu vis,
C-am un trecut ce nu mă iartă,
Să înţeleg că-s un proscris.
Că tot ce-a fost, azi nu mai este,
Trecutu-i doar un fundament,
În ce-i prezent sunt o nălucă –
Mai bine spus, sunt un absent.
Că scriu şi-arunc vorbe duioase,
Că mă aprind la ce e-n jur –
Eu ocolesc premeditat oglinda
Şi-ncerc să mai câştig un tur.
Dar sportul, mai de ieri, mă-nvaţă
Că totul are un sfârşit,
Şi-atunci accept astă povaţă,
Că totu-n juru-mi e finit…
1 ianuarie 2014
Aşa…
Aşa cum s-a sfârşit
Aşa şi-ncepe –
În traistă eu car
Dureri trecute –
De ce o fac?
N-o pot pricepe!.
Ce-a fost, a fost –
Dar nu-nţeleg
De ce continuă
Cu este?! –
E un prezent ce
Nu-l dezleg.
C-aşa sunt eu
E-o scuză pentru mine –
Dar eu, sunt eu,
Al meu stăpân –
De ce permit
O curgere spre tine?!
Dar poţi tu oare
Să opreşti
Sub vremi a nu fi
Omul?!
E un torent ameţitor
De care-i greu să te fereşti…
2 ianuarie 2014
Fascinaţie…
Fascinaţie, aş spune
E ceva rar întâlnit –
Un ceva, sau poate-un cine,
Rar în mine a stârnit.
Cum de azi în faţa pozei
Am rămas fără cuvinte?!
O fi cine-aş vrea să fie?!
Sau un vis care mă minte…
Stau şi cuget şi privesc –
Chip venit dintr-altă sferă –
Dintr-un contre-jour lumesc,
Mă străfulge o himeră.
Te-am rugat să te întorci
Dar să n-aduci amintirea –
Felu-n care tu priveşti
E de ieri, e chiar iubirea…
2 ianuarie, 2014
Când?!…
Când am să-nvăţ
Să nu vorbesc, să tac?!
Când am să reîncep
Să rup, ce iarăşi fac?!
Cui foloseşte al meu glas,
Chiar dacă-i numai scris?! –
Mă las mânat de ce-i în jur,
Sau de ce pare-un vis.
E-o boală să observi în jur?!
Un dor de ducă m-a plimbat,
Făr’ să mă-ntreb de ce o fac –
Nici azi nu m-am schimbat.
Când voi privi-n oglindă drept,
Să mă trezesc la cel ce-am fost?!
Eram lucid, analizam –
Pe-atunci ştiam ce n-are rost.
Astăzi, mă-nec în utopii,
Mă leg de-un vis necugetat,
Scriu versuri, chiar mă las furat,
Mă simt copil printre copii,
Şi doar aşa, din când în când,
Mă-ntreb, cam ce m-a apucat?!…
3 ianuarie 2014
Tu eşti…
Tu eşti tânără, frumoasă,
Eşti un vis întruchipat –
Eşti vulcanul care fierbe,
Eşti cam tot ce-am căutat.
Nu o scriu pentru un facebook,
Şi nici pentru blogul tău –
Scriu pentru-a-avea ce rupe
Căci mă-ntorc la felul meu.
Mi-am propus-o astă noapte,
Când în vis te urmăream –
Coborâseşi dintr-o lume
’N care eu nu mă vedeam.
Răsfoind ’Ultimul strigăt’-
Chiar şi-n vis te urmăream –
Erai plină de iubire,
În tristeţe o-mbrăcai,
Te luptai cu nemurirea,
Printre oameni rămâneai –
Era Oda Bucuriei,
Ce cu drag o ascultam.
Cum să cer ce nu se cere?!
Cum să vreau să fiu mai mult?!
Sunt prietenul ce piere
Chiar de simte un tumult…
Şi acum o rugăminte –
Rupe-o tu, îmi cer prea mult…
4 ianuarie 2014
Iubito, …
Iubito, să plecăm în noapte!
Acolo doar poeţii ştiu visa –
Să ne-alinăm durerile în şoapte,
Şi-n lacrimi s-o-necăm, pe cea mai grea.
Noi pe pământ doar am stins vise –
Lumina zilei ne-a împiedicat –
Tu erai Zâna, eu, intrusul,
Cu un destin, ce toate le-a-ncurcat.
Să ştii c-o spun din experienţă –
În noapte sunt un liber, un hoinar –
Te-aş învăţa s-alergi prin utopie,
Unde de legi terestre, n-ai habar.
De nu ţi-o place, poţi a te întoarce –
Ce-nvăţăminte ai putea afla! –
C-un chip de înger ce-ţi îmbracă faţa,
Vei regăsi tot ce-ai lăsat în urma ta…
5 ianuarie 2014
Iar ai dispărut…
Iar ai dispărut cu zile –
Parc-ai fi o-nchipuire –
O imagine a nopţii,
A visării plăsmuire.
Aştept ziua cu speranţa
Că te-oi întâlni pe bune –
Chipul tău ascuns în suflet
Tot încearcă să m-adune.
Şi îmi spune că visarea
Nu-i doar jocu-nchipuirii –
Chipu-i, chip, el chiar există,
Caută-l, e-n legea firii.
Şi precaut deschid ochii
Şi tresar, tu-mi ieşi în cale…
Visul chiar ’n-afara nopţii
Ţese cântecu-mi de jale.
6 ianuarie 2014
De-aş visa…
De-ai visa în plină zi,
Visu-ar căpăta substanţă –
Ai vedea pe unde calci
Şi-ai ceda din cutezanţă.
Dar aşa, ferit de ochi –
Ochii care nu te iartă –
O iei razna pe poteci,
Căci sub pleoape-i lume altă.
Şi cu visu-n liber frâu,
O iei razna-n miez de noapte –
Doamne, câte poţi visa!
Ascunzând vorbele-n şoapte.
Totu-i să şi nu şi crezi
Că şi visele sunt coapte…
9 ianuarie 2014
De câte ori…
De câte ori pleci
Simt, parcă, cum cerul
Cu norii săi negri
Pătrunde în suflet
Şi-acolo striveşte
Ce-a fost mai ieri soare
Umplând cu-ntuneric
Şi umedă boare
Cea caldă simţire
Şi-a ta-nfăţişare
Cu calda-ţi privire
Şi asta mă doare.
În timpul în care
Lipseşti pe tăcute
Eu caut, ba scuze
Ba-ţi dau chiar dreptate
Şi-ncerc să mă-mpac
Chiar cu norii din suflet
Şi-nlătur revolta
Ce zace în cuget
Cea care-mi şopteşte
Că nu am ce face
Că viaţa e-o luptă
Şi nu-i cum îţi place…
9 ianuarie 2014
Addiobelpassato…
E-o emisiune muzicală
Menită să re-nvie ce a fost –
Omagiu-adus unor elite
Ce pune gloria, la adăpost.
Dar în afara emisiunii
Trăiesc destui ce nu au fost,
Cei ce n-aşteaptă nemurirea
Şi cred că viaţa, are rost.
Şi-atuncea-addiobelpassato
Nu se referă la trecut –
Prezentul zilei încheiate
E tot ce ştiu ei c-au făcut.
Trecutul lor este pe-aproape –
În ieri, alaltăieri, cel mult –
Îl retrăiesc cu orice clipă,
Făr’ a-l trimite-n de demult.
El face parte integrantă
Din ce trăiesc ei în prezent
Şi nu se-amestecă cu timpul
Pierdut cândva, căci e absent.
Şi-aşa nu ai cui spune-adio
Căci făr’ să vrei eşti un prezent
Iar ’belpassato’ e-o sintagmă
La care nu poţi fi atent…
10 ianuarie 2014
M-am săturat…
M-am săturat de rimă
M-am săturat de vers –
La ce lacrimogene?!
Cel mult apari pervers.
În proză-a fost scăparea –
Ştiu c-am şi deranjat –
În Povod, Dor de ducă,
Păream imaculat.
Ecvestra ştiu c-am scris-o
Pentr-un prieten bun –
Dar Rugul ’măiestriei’
A deranjat, o spun!
Al lui Radul Conacul,
Şi el a tulburat –
Puteam eu crede asta?!
Puteam, căci m-au blocat.
Şi-atunci, care e calea?!
Dilemă-i să aleg –
Să las alţii să scrie,
La cap să nu mă leg…
11 ianuarie 2014
Te rog…
Te rog un singur lucru –
Să pot să te iubesc –
Tu poţi să stai de-o parte,
Eu, nu mă-mpotrivesc.
Ce are sentimentul
Ce tu l-ai răscolit,
Cu dreptu-mi de-a fi liber
Să te iubesc, smerit?!
N-o voi striga cu voce,
N-o voi lăsa în scris –
Privirea mea s-o spună
Că totu-i numai vis.
Şi-atunci, ce-i rău în asta?!
În jur se va zâmbi –
Tu vei fi Zâna castă,
Iar Eu, nu voi mai fi…
Şi tunetul la care
Noi tot ne-am referit,
Va fi doar o petardă,
Ceva nedefinit…
12 ianuarie 2014
Din extaz în agonie…
Când extazul de o clipă
L-ai trimis direct spre mine
L-am ascuns în sac de suflet
Să-l păstrez doar pentru tine.
Am simţit că-n clipa care
Va urma clipei sublime
Tu vei coborî în lume
Şi-i uita clipa de bine.
Eu păstra-voi ce se uită
Tu, vei şti că-i păstrat bine –
Voi intra în agonie
Nu vei şti ce e cu mine.
Şi-uite-aşa, două extreme –
Un extaz şi-o agonie –
Vor sălăşlui-mpreună
Făr’ ca nimeni să o ştie…
24 ianuarie 2014
Să nu mori…
Tu, să nu mori niciodată –
Nici atunci când voi pleca –
Fără tine, lumea noastră,
Nici nu poate exista.
E ceva, precum în spaţiu,
Fără Sor, stele se sting –
Când eu plec, o stea se duce,
Dar milioane se aprind.
Pe pământ este aşişderi –
Pleacă unul, pleacă doi –
Dar căldura ta rămâne,
Luminând pe alţii noi.
Sunt atâţia care-aşteaptă
Să se-mbete de-al tău cânt –
Tu, să nu mori niciodată,
Luminează-al lor avânt..
Visul meu va fi al altui –
Cât va dăinui, nu ştiu –
S-ar putea, privind spre tera,
Fericit, prin el să fiu…
28 ianuarie 2014
N-am mai scris…
N-am mai scris, n-am cui trimite –
Tu mi-ai spus că pică rău –
După ’viile postume’,
Din extaz, direct în hău…
Chiar aşa, la ce-aş mai scrie?!
Tandemul a fost un vis –
După noile canoane,
Totul poate fi prescris.
Culmea-i, c-am visat în tandem!
Tandemul înseamnă doi –
Pentru cine se prescrie?!
Pentru care dintre noi?
Nu c-ar avea importanţă –
Dar aş vrea să şi-nţeleg –
Unde stă ascuns misterul?
Am vreo şansă să-l dezleg?…
Vorba nu ştiu cui:
„Nu cerceta!…”
1 februarie 2014
Cum adică?!…
Cum adică să mă-mpac
Fără vorbe, c-un final?! –
La ce-a fost, sau nici n-a fost,
Totuşi, n-a fost fapt banal.
Făr’ să vrem noi am găsit,
Un tunel, şi i-am spus Chat –
Doamne!, câte n-am ascuns!
Pân’ tunelul s-a surpat.
Curioşii au pătruns
Sensul unor scrieri noi –
Tot ce-am scris era cerut
Ca-ntr-un tandem, de-amândoi.
Nu uitaţi, eram poeţi!
Şi visam şi-n zori de zi –
Eu scriam, tu-n gând zâmbeai,
Nu puteam a mă trezi.
Dar acei ce au pătruns
În tunelul fermecat,
Au surprins că-ntre poeţi
Totul pare fermecat?!
Că-ntr-un tandem doi amici
Derulau un film de vis –
Dacă nu, ce-au căutat,
În tunel, în paradis?!…
3 februarie 2014
La ce?!…
La ce prieteni, dacă n-am,
Răspuns la nici o întrebare?!
Întreb retoric, căci eu ştiu –
Tăcerea ta, răspuns nu are.
Noi am plutit în vis, la braţ,
Ştiind că visu-i nebunie –
Poeţi fiind, am acceptat,
Să ne-aruncăm în utopie.
Talentul de necontestat
Ne-a ajutat şi la scenarii –
Şi Doamne!, părea chiar real,
De s-au speriat şi spectatorii.
Ce-au căutat ei chiar şi-n Chat,
Ar trebui să mă amuze –
Dar ei în tandem ne-au legat,
Şi-au semnalat, făr’ să ne-acuze.
Şi ce tam-tam, şi ce urmări!
Noi ne-am făcut chiar şi cadouri –
Cin’ să-nţeleagă c-au stricat,
Ce-am făurit cu capu-n nouri?!
Dar am pierdut, poate doar eu,
O unică prietenie –
Să pierzi ce n-ai mai întâlnit,
E cea mai mare nebunie!…
4 februarie 2014
Gust amar…
Un gust amar se cuibăreşte
Chiar şi-ntr-un suflet de poet –
Pentru a şti care e riscul
Nu trebuie să fii profet.
Când scrii ceva, vine din tine –
N-ai timp să mai şi cântăreşti –
Că o fi rău, că o fi bine,
Tu crezi că asta ţi-o doreşti.
Dar se întâmplă să se-ntoarcă
’Mpotriva ta ce-ai aşternut –
Şi-un gust amar se-aşterne-n suflet,
Căci din ce-ai scris, n-au priceput.
Cum să-nţeleagă poezia,
Cu care-n fapt, tu, te-ai născut?!
Şi visul tău, şi utopia,
Un tandem sunt, ca un făcut.
Iar sufletu-ţi li se supune,
Şi iluzoriu-i peste tot –
Şi viaţa o găseşti în moarte,
Şi moartea intră-n anecdot’…
N-ai cum să-nlături ce amarul
În suflet a sădit, doar eşti poet!?
Şi lupţi să savurezi nectarul,
Al iluzoriului ascet.
7 februarie 2014
Şi lacrimimle…
Şi lacrimile pot seca de la o vreme –
La tine au secat chiar prea uşor –
Chiar nu mai ştiu de-au fost de bucurie,
Sau veşnice dureri, al lor izvor.
Plângeai primind un dar, da, de la mine –
Mă cufundai atunci în ne-nţelesuri mari –
Să fi fost ele, lacrimi de-mplinire?!
Sau doar orgoliu, de senzaţii tari?…
De-a fost şi-aşa, eu le-am luat de bune –
Ştiam c-am împlinit un vis adolescent –
Dar ca un trăsnet a căzut spre mine,
Tăcerea ta, un simplu-avertisment.
A fost ce-a fost, ‚azi nu mai cade bine’ –
Au completat prin vorbe ce n-am înţeles –
Şi-aşa au dispărut iluzii prinse-n rime,
Şi ’gânduri…vii’, cu chipul tău ales.
O spun, aşa, doar pentru mine –
N-aude şi nu vede nimenea –
Şi nici n-ar înţelege ce-i în rime,
Cel mult poeţii, dac-ar vrea…
7 februarie 2014
Iluzoriu…
Iluzoriu-mi pare totul,
Chiar şi umbra pe pământ –
M-a-nsoţit precum Morgana,
Şi s-a dus, dusă de vânt.
E un vânt ce bate-n suflet,
Spulberând ce-ai făurit –
Am făcut din tine umbra-mi,
Am crezut că s-a-mplinit.
Doamne!, cum m-a însoţit ea,
Luminată de-al tău chip –
Dar s-a întristat privirea-ţi
Şi a dispărut din clip.
Era clipul împlinirii –
Eu, poet, tu, umbra mea –
Fără de lumina-ţi, Soare,
Nu trăieşte nici o stea.
Iluzorie-i o umbră,
Ca şi-un suflet visător –
Nu e umbră fără Soare,
Doar un vis, amăgitor…
8 februarie 2014
Daris Basarab alias Boris David
TO WEAR IT MYSELF
For second act
now within writing
you intend to become
the grain of sand
remained on time sole
which I carry
myself
every day
every season.
SĂ O PORT EU ÎNSĂMI
Pentru actul doi
pe care acum îl scrii
îţi propun să devii
bobul de nisip
rămas pe talpa vremii.
Vei afla,
din unghiul acela,
ce înseamnă povara
pe care o port
eu însămi
în fiecare zi,
în fiecare anotimp…
POEM IN WHITE VERSE
Sign that poetry lives
is the white verse
which cheated the rhyme.
From here the poetry starts
from this photograph
I left
at your hand
with some oblique lines
out of a manuscript
from which,
dear friend,
you torn a page,
you burnt it in a cigarette,
before getting cured
of me
POEZIE ÎN VERS ALB
Semn că poezia trăieşte
e versul alb
care a înşelat rima.
De aici începe poezia
de la fotografia asta
pe care ţi-am lăsat-o
la îndemână
cu câteva rânduri oblice
dintr-un manuscris
din care,
prieten drag,
ai rupt o filă,
ai ars-o într-o ţigară,
înainte de a te vindeca
de mine.
Mariana G.
