Victor Roncea: ,,Jurnalul unui jurnalist cu jurnal…” (I – II)
Nu, nu pot sa-l plagiez total pe ID Sarbu cu al sau titlu faimos (cel putin in lumea mea) “Jurnalul unui jurnalist fara jurnal”, ca doar nu sunt Andrei Plesu sa imprumut fara ghilimele titlul lui TW Adorno “Minima Moralia” si apoi sa uit. Dar m-am gandit ca de azi sa incep, aici, un jurnal. Am vazut ca “se poarta”. Care unde a fost, la ce conferinta academica, in tara, in strainatate, cu ce mahar s-a intalnit, cu cine nu s-a intalnit, etc, etc. Adevarul e ca eu ma vad si vorbesc aproape zilnic cu oameni extraordinari, de la cersetori filosofi la filosofi cu sau fara opera, de la simpli cercetatori prin toate arhivele pamantului la academicieni, de la presedinti de scara la presedinti de tara, uneori confundandu-i cu usurinta intre ei, ce-i drept. Nu mai vorbesc de amicii mei, preoti, ziaristi, artisti sau… securisti (ca sa nu mai zic de actori si cascadori, in categoriile astea intrand si politicienii). De ce as lasa toate intamplarile minunate sau cel putin spectaculoase doar in desaga mea cu amintiri? Nu sunt egoist. Fostii mei colegi stiu. Unuia dintre ei, caruia tocmai ii nascuse sotia, i-am cedat un apartament de trei camere, pe care mi-l oferise seful meu, Sorin Rosca Stanescu. Eu stateam in gazda, desi sunt bucurestean get-beget. La o saptamana dupa ce si-a facut actele pentru casa fostul meu coleg si-a dat demisia si s-a mutat, pe mai multi arginti, la… Deutsche Welle. C-asa-i in… tenis, aaaa… presa. Dar sa nu ma-ntorc prea mult in timp. Jurnalul incepe de azi. Jurnalul unui jurnalist cu jurnal. Acesta.
Azi am fost la CNSAS. Nu cred ca am spus asta vreodata, ca mi-a fost rusine de pilele mele, dar una din “puterile” tarii mi-a propus sa fiu membru al Colegiului CNSAS. Aveam de ales: CNA sau CNSAS. N-am scris-o pana acum, in ce priveste CNSAS-ul, pentru ca n-am vrut sa-i frustrez pe unii dintre cei cu care am de a face mai des. Si aici, la fel ca la CNA, era vorba de trai: masina cu sofer, casa de la RAAPPS, deconturi telefon si deplasari in delegatii in tara dar si in strainatate. Salariu de bugetar. Dar ce bugetar! Cu rang de secretar de stat! Plus ca puteam sa am si multe secretare. Am refuzat, pentru ca mi se pareau niste munci prea statice pentru mine. Si apoi, recunosc, nu voiam sa ajung sa fiu obligat politic, daca ma intelegeti. Acum, uneori, imi pare rau. Pentru ca la CNA, de exemplu, in “locul meu” este un dobitoc cu staif. Un dobitoc, isteric, cum arareori am vazut si mi-am inchipuit ca exista. Pentru ca e din categoria “cu pretentii”. Un dobitoc homosexualoid cu pretentii de… intelectualoid (ca sa rimeze). Un dobitoc care face rau prin simpla lui prezenta. I-am publicat, cred, un citat sau doua dintr-o sedinta CNA, pe-aici, pe blog, asa ca daca va propuneti, il dibuiti. La CNSAS, in schimb, in “locul meu”, e un domn bine.
Bref: Tocmai m-a sunat un general (de Armata, sa nu se creada altceva), care se ducea la Jilava sa-i duca detinutului Victor Stanculescu fotografiile pe care i le-am facut cu ocazia interviului publicat aici: Generalul Victor Stanculescu la Jilava: “Nu stiu cine ma vrea aici”. Un Interviu Video EXCLUSIV si 25 de Fotografii din Spitalul Penitenciar Jilava (daca am zis ca e Jurnal, apoi e Jurnal: va spun tot!)
Revin: da, la CNSAS situatia sta putin mai bine decat la CNA. CNSAS este o institutie speciala, de care ma leaga multe amintiri, toate placute si foarte placute. Sunt cercetator acreditat din 2006, de pe vremea “Vocilor curate” din presa si sotzietatea in tzivil. Tema principala de cercetare, aleasa atunci, a fost legata de intelectualii romani in timpul regimului comunist. Pentru ca am avut insa alte prioritati, mai pe sufletul meu, cum este o a doua tema pentru care sunt acredidat ca cercetator, cea a intelectualilor romani din perioada interbelica, am neglijat-o pe prima. Sunt fericit de colaborarea perfecta pe care am avut-o cu CNSAS pe tema cu elita de aur a Romaniei, gratie careia am reusit sa public cu regretatul profesor Gh. Buzatu (cum ii placea lui sa semneze) lucrarea documentaristica despre Corneliu Zelea Codreanu in Arhivele Sigurantei si Securitatii ca si lucrarea despre Mircea Vulcanescu si Noica, cu profesorul Constantin Barbu si dr. Florin Rotaru.
Dar azi m-am gandit, totusi, pe cand ma plimbam pe coridoarele CNSAS ca este cazul sa o reiau pe cea cu intelectualii vremii, dau de sub vremi. De exemplu, ma gandesc, nu ati fi interesati sa stiti cum si-au petrecut dizidenta intelectuali de marca ai tarii, ca… stati sa ma gandesc care sunt astia… a, da!, cei doi, cum le zice, muppetsii aia comentatori la loja… Hai, ca-i stiti! Ptiu, imi stau pe limba: Lesu si Pliiceanu! Pardon: Plesu si Liigheanu. Pardon: Liicheanu. Astia sunt! Cred ca sunt un subiect bun de cercetare. Desigur, conform legii si deontologiei profesionale. Dincolo de simpatii sau antipatii, in ce priveste opera, pardon, scrierile lor, din punct de vedere al cercetarii istorice privind perioada sinistrului regim, cei doi, ca exponenti de frunte ai filosofiei din vremea statului si partidului comunist – basca disidenti, dl. Plesu chiar exilat – sunt, cred, nu de interes special ci de interes public general. Dar poate ma ia gura pe dinainte. Eu stiu daca o sa am timp de ei… Pentru ca sunt prins acum intr-un proiect cu adevarat deosebit, la care sunt angrenat impreuna cu colaboratorii mei, istorici reputati de la Chisinau si arhivisti la Arhivele Nationale ale Republicii Moldova, cat si de la Bucuresti, de la Arhivele Nationale Istorice Centrale. Este un proiect de inima. Legat de Basarabia si suferintele celor care au facut Unirea cea mare. Dar o sa vedeti, in curand, primele rezultate. Cercetatorii de o acribie nemaipomenita cu care este inzestrat CNSAS-ul lucreaza deja la acest proiect, o prima lansare a lui in spatiul romanesc urmand sa aiba loc la Parlamentul Romaniei, la o data speciala, ulterior urmand sa se transfere la Chisinau, pentru ca la Cernauti, din pacate, nu putem sa speram.
Asa ca ma intorc la titlu: de asta am fost azi la CNSAS. M-am intalnit cu domnul profesor Corneliu Turianu, secretarului Colegiului CNSAS, un interlocutor extrem de agreabil, fin cunoscator al tuturor dedesubturilor politice, pe care il apreciez – dincolo de activitatea sa profesionala, politica si publicistica – mai ales de cand a rejudecat procesul Ceausescu impeuna cu echipa ZIUA si de cand a participat la conferintele Ligii Studentilor din anii ’90, ca sa nu mai vorbesc de rolul sau deosebit pe care l-a avut pentru eliberarea bietilor arestati de la Mineriada din ’90. Evenimente istorice! M-am bucurat sa aflu, azi, ca proiectul Basarabia-Bucovina al Asociatiei Civic Media, pe care il vom pune in valoare pe ambele maluri ale Prutului, este intr-un stadiu avansat de finalizare, cel putin la nivel birocratic. Dar despre aceasta va voi mai povesti.
Cand sa plec de la CNSAS l-am vazut urcand treptele chiar pe presedintele Colegiului, dl. Dragos Petrescu, un profesionist desavarsit al managerierii muncii arhivistice si al scoaterii la lumina a adevarurilor care trebuie cunoscute, uneori cu surprize mai putin placute pentru multi dintre demnitarii aflati deja pe pozitii sau candidatii la diverse functii si calitati. Cum mi-am dat seama, brusc, ca dintre toti membrii Colegiului, cu dansul n-am stat niciodata de vorba, am pus mana pe telefon si mi-am stabilit o audienta. Pe ceilalti membri ai CNSAS, cu cateva exceptii mici, ca sa nu zic insignifiante, ii cunosc aproape ca pe colegii mei. Pe unii de peste 20 de ani. Va imaginati?
De exemplu, cu Cazimir Ionescu am intrat in TVR pe 22 decembrie 1989, la brat cu, de fapt mai bine zis, cot la cot cu… Caramitru si Dinescu. Ce vremuri!… Cum am considerat ca TVR a devenit TVRL (adica, chipurile, “libera”), eu m-am deplasat apoi la CC si la Palatul Regal, la Muzeul National, pentru a pune la adapost operele de arta de acolo. Eram la Arte Plastice si Muzeul era ca si a doua mea casa, un spatiu drag in care mergeam saptamanal, asa ca ma gandeam numai la faptul ca nu vreau sa vad gaurite lucrarile mele preferate, de El Greco, Rembrandt, Breugel sau Van Eyck, ca sa nu mai vorbesc de Brancusi. E, si cand am intrat in Palatul Regal aflat in flacari deja, dupa ce vorbisem la “comandamentul” balconul CC-ului sa nu se mai traga pentru ca am constituit o grupa de voluntari pentru Muzeu, ce surpriza credeti ca am avut si ce am aflat de la prietenii mei muzeografi care erau taras pe burta: “Ehe, noi le-am mutat de doua zile in subsol. Ce vezi pe pereti sunt, majoritatea, copii. Stai linistit!”. O stiati pe asta? Din 20 decembrie lucrarile de patrimoniu national fusesera adapostite deja, pe cat s-a putut, in depozitele speciale. Va spune ceva asta?
Cand sa plec, arde Sala Tronului! Cum aveam o haina verde, kaki, c-asa-mi placea mie, am facut si pe pompierul, la cererea multimii: “E pompier, e pompier, lasati-l sa treaca!”. Eu urcam cu furtunul cu apa, tiganii coborau cu televizoarele-n brate. C-asa-i in tenis si… la rivolutie. Si-acum, daca vad o fotografie cu Palatul in flacari, din decembrie ’89, simt automat in nari mirosul de fum din acea zi… A, sa nu mai spun: in timp ce stingeam incendiul, tovarasii cu care tocmai vorbisem in balcon au ordonat, normal, “Foc!”, ca vad “teroristi” cu AG-uri in mana. Era furtunul, deci, un fel de… pistol cu apa? Asa ca a trebuit sa si topai pentru a ma feri de trasoare. Avantaj eu, ca-mi mai luminau zonele intunecate. De vizavi, din blocul “Romarta”, cel cu barul Atlantic auzeam “Dum, dum!”. Pauza. “Dum, dum, dum, dum, dum!”. Era frate-miu. Gaurea peretii si vestele anti-glont ale DIA-istilor, sau cine or fi fost ei.
Dar revin la Cazimir (v-am zis ca golesc sacul cu amintiri…): peste doua zile, mai precis doua nopti, 23 spre 24, formasem o baricada pe 1 Mai, dupa ce cotrobaisem prin sediul DIE/CIE, actual al SIE, Palatul Sturza, pe care “organele” nu vor cu nici un pret sa-l dea inapoi proprietarului de drept (la cata tehnica au bagat in el…). “Baietii” ardeau, calmi – doar in aparenta -, dosare. Am citit si eu cateva, am mai bagat in traista, si… inapoi la baricada. Ora 2 din noapte, alerta maxima, vine o Lada in viteza. Din ea coboara Cazimir, fara pic de voce (ragusise la cat urlase). “Cum nu ma stiti?”, baguia el camarazilor mei inarmati care il pusesera la respect. “Nu m-ati vazut la televizor?”, silabisea, gutural, Cazimir, complet siderat. “Pai noi am fost in strada, tovarase, nu la televizor!”, i-a trantit unul. Dar eu, care il lasasem la Televiziune in urma cu doua zile, am intrat magistral in scena si am declamat: “Lasati-l sa treaca! Il cunosc eu!”. Pe loc, Cazemir a fost eliberat si trimis mai departe, in misiunea lui. Acum e membru in Colegiul CNSAS. Dar pe cine nu cunosc? Cu Florian Bichir, de exemplu, am polemizat cordial inca de pe cand era la ziarul “Ora”, daca isi mai aduce aminte cineva de el, iar eu membru – sau chiar sef? – al Biroului de Presa la Miscarii Pentru Romania.
E, acum, trebuie sa fac o pauza. Sotia ma solicita. Vedeti, spun totul: e Jurnalul unui jurnalist cu jurnal! Oricum, maine merg din nou la CNSAS, sa-l cunosc, in sfarsit, pe distinsul presedinte Dragos Petrescu.
PS: Va urma…
Victor RONCEA
Sursa: http://roncea.ro/2014/02/05/jurnalul-unui-jurnalist-cu-jurnal-azi-am-fost-la-cnsas/
II. Constantin Dobre, liderul minerilor in timpul grevei din ’77, isi vrea dosarul de la CNSAS. Un ziarist britanic, interesat de viata la CNSAS. Jurnalul unui jurnalist cu/fara jurnal (II) UPDATE: Anchetat pentru ca s-a intalnit cu Larry Watts
Vad ca Jurnalul asta pe care l-am inceput da roade. Un ziarist britanic aflat in Bucuresti mi-a scris ca vrea sa ne intalnim sa ma intervieveze despre CNSAS. Cine ar fi zis ca presa insulara mai e interesata de trecutul nostru comunist?! Dar, avand in vedere ca Ceausescu e singurul lider comunist care i-a stat Reginei cu capul in poala in timp ce se plimba cu trasura regala prin city, de ce nu?! Apropo, zic unii, din lumea celor invizibili, ca, pe langa Celac in pozitie de colac la picioarele lui, Ceausescu a pretins sa aiba si el oameni din SPP-ul nostru in jurul trasurii. Si, cica, daca ne uitam bine la pozele si filmarile de-atunci, o sa-l vedem pe Ristea Priboi in uniforma de soldat din Regimentul de Garda al Elisabetei, calare! Asa o fi?
Dar pe langa asta, m-a sunat, dupa ani de zile, insusi Constantin Dobre, liderul minerilor de la ’77, aflat intr-o poza pe frontisipiciul site-ului CNSAS cu Ceausescu semi-sechestrat in Valea Jiului (foto sus). Apropo (“iar-din nou”): astia, alde Ponta, Basescu, credeti c-ar fi avut curajul lui Ceausescu, sa vina sa le vorbeasca oamenilor in Piata Univeristatii? Poate data viitoare ar trebui chemati… De la capatul celalalt al cablului de sub Canalul Manecii, Constantin Dobre, culmea, desi era dat mort in Raportul Basescu-Tismaneanu, na ca e viu si inca misca, ba mai si vorbeste. M-a sunat sa-mi spuna ca, daca ma duc la CNSAS, sa-l rog pe dl. presedinte al Colegiului, Dragos Petrescu, cu care mi-am fixat audienta maine, sa-i dea si lui Dosarul de la Securitate. Ca el a incercat sa si-l vada cat a fost prin tara si n-a reusit. Imi da procura mie. Si-mi trimite si corespondenta avuta de dansul cu CNSAS-ul, cu dl Dragos Petrescu si cu dl Cristian Vasile din Comisia prezidentiala Basescu-Tismaneanu. Zic, “Domnu’ Dobre, n-am timp de corespondente. N-am timp sa citesc si sa raspund scrisorilor pe care le primesc eu, daramite sa le mai citesc si pe-ale altora. Trimiteti-mi procura si eu vorbesc cu dl. presedinte.” Cand sa inchid, dl. Dobre mai apuca sa zica: “O sa va trimit un articol tare, cu Magureanu si mostenitorii lui, Pata…”. Atat am mai auzit. Era long distance, de pe Insula.
Victor RONCEA
