Cuvânt și iubire

jhinjhoti – shahna – bhairavi-kajri

 

încetul binevoitor în plâns o zi

țara veche de tristeți bătute ci

pe o cale aurie lunii cerului și morții

noi ne trecem la o parte chemător la valea sorții

îți voi aminti o lacrimă de nu mă vei ucide

în glumă într-o doară cu aspide

 

mai bine fericiți o mie de fluturi

în gheenă de ți s-o încânta sufletul

din templu vom cânta o dimineață cerul

neștiut în inima ta voi fi tăcere

de demult domolită mă vei recunoaște

 

și pornește suflete nu sta

o să te aștepte muzica în loc

la răscruci ne-o aminti de viață

ce-am uitat ne va petrece-n seară

cu o melodie deasă rară

pe de ritmuri niciodată prinse

de curând mereu iubite-așa

admirai un foc de corzi sub iarnă

nici ninsori nu cad atunci pe lume

doar ființa cântului poemă

sau melancolia zariștii de-a pururi

 

mama era vie inimă aveam

ne știam pe cale ziua în amiază

ce departe zare niciodată plânsă

mâine e viață inimă aveam

ce tristeți pe cale poate de apus

ascultăm saroda întârziaseră

fata știe mama noi la miezul nopții

unul după altul dorurile sub

soare pe ghirlandă aur dăruind

îi râdeam la ureche ca un împărat

acum neodihnit dar mâine cine știe

 

el sufletește noi îl ascultam

pe după două vieți într-una

bat inimile table dacă mor

și reînvie pe o melodie

așa din lume parcă trecătoare

dar sufletește noi îl ascultăm

 

decembrie torid

 

decembrie torid Bharata Natyam

din dans ne vom întoarce 96 rotiri

pe viață și pe moarte ideii întrupate

cu balade din paradisul Ganesh

și vom însemna într-un poem duminica

de dragul amintirilor din cer

în jocul de cuvinte vom și plânge

în apele musonice vom fi din nou

astfel destinul ne recompensează

o zi pierdută în durerea serii

poate demult a fost târziu a-mi naște

în lumea asta întunericul

 

Din așteptări la amiază

printre adormiții din iarbă

și din unghiuri moderne filmați

ne adunăm my Jack și tu

dragostea mea iubire va să încep

alt dans pe o muzică familiară

până în adâncul inimii

de pământ roșu întrupat

zaruri de elefanți pe tobele

urcioarelor din părinți mezi

într-o limbă indoeuropeană

roșie de pan plescăind cancerul astm

astfel se amestecă visul

hermafrovisul versul

tradus a nu se recunoaște

 

între ceapă și ceapati mâna fecioarei

întoarce timpul mesei în reverie

unde e conversația în draci de ieri

s-o audă îngerii și să ne lase

apoi de unii singuri vom visa

instrumente inspirând dansul

și până la căderea în noapte ne

va fi în gând pururea

fecioară

căci ea va naște peste o săptămână

un copil adorat de păstori

din junglă gemetele tigrilor în somn

ne vor trezi să dansăm

la lumina pruncului sfânt

 

s-au plecat sălciile băute

amețind cu îmbrățișările aripi

se îndesesc bananierii grei în decembrie

să ne țină calea neînvățată

iar mințile vântură țărână la pas

nici inima nu-și îngână trecutul

tot cântecul dus se traduce

urechile șuieră singure de șerpi

vii în aurora nedezmințită

o vechiu-mi eu entuziast

în adierea vântului de-o seamă

și dragostele violente

sau marile melancolii

rămână-mi

 

străin mirosind a ceapă divină

din spectrul incinerărilor

aștept cu ochii și glia ceasul

dansului dezbălsămat

mă tem de poeții infernului

și-i amăgesc în uitare

cred în încruntate inscripții

ce nu-mi vor șopti veacul lor

astfel usturați și liberi globii

roșii precipitați spre homeopatie

se vor închide în neodihna

de mai apoi când zadarnic

fumul parfumurilor va dărui

viață sufletului singur pe lume

acum te cânt inimii ancoră

luciditate smoală în dorință

îți petrec inteligența în market

culegem plopilor perele

răchitelor micșunelele

bumbăcim anteporțile

și ne binecuvântăm ghirlănzile

când să-ți mai șoptesc o iubire

se face cald cald cald

la vară va lua foc dumnezeu

ne vom face umbră umbrei

dar vom nimeri frânți în brațe

trupuri de ceară înamorată

tăcerea dintre muzică și dans

dintre viață și moarte

dureri de sunet pași de pașă

întru o amintire musulmană

înfrântă de o fată

de zei sedusă veșnic

la glasul harului

de poezie vizitat

în serile apuse

doar aparent ne

cuprind și azi și mâine

ca dorul de totdeauna

și trist și marmoreic

mântuitor o viață

 

am pornit

 

am pornit odinioară

pe un drum lăsat în seară

nu tu bani nu tu vioară

doar un dor și într-o doară

aveam dodii ca și minte

fie-mi țărâna cuminte

 

ce ți-e inima unde te afli

mergi prin văile dorite vine

cine te caută poate în

eternitate să te știe

viu odinioară la pornire

într-o zi de primăvară

dintr-o slăvită copilărie de țară

 

colindă-ne și pe noi duh vechi

de copii perechi lăsați

cu tălpile în zăpezi mici

de Carpați bătrâni sufletului

apoi ne vom aduce aminte

un cântec sitari de la sfârșitul

anilor lui Cristos

 

în templu fumegă durere sfântă

un cântăreț își uită viața

în trecutul sunetelor

sosite la cină

și picură aisberguri de

junglă cerească

frică mi-e de alți ani

plânși în liane cântărețe

ce-l strâng pe omul

domnului Raga Ras

 

ce numai atâta tot sitari sau

altă asemănare cântam auzind

mie îmi cântă inima fumului

ție timpul tras în corzi aurii

pe două vieți murind în ascultări

de aceea ți-ai părăsit zeii

în zei și ei te-au urmat

pe sine se audiază sunetele

acestei lumi născute în auz

spre a nu mai fi decât uneori

numai ce numai atâta tot

liniștea jos scară urcă ape

de minune tristă hai mai departe

pe o moarte două neîncepută

 

așez un poem la poartă să se spulbere

la mai tari povârnișuri de lin

înlăcrimând anotimpul meu amintit

ce vere familial lasă-mi-l

pe calea robilor neschimbată

te inspiră știe cine o bucurie

de sculptor al păsărilor

să filmăm într-o zi creația

pe muzică mică tot divină

urcându-ne în atmosfera unică

se ceartă astfel diavolii învinși

de a mai suferi în viitor

fiți fericiți sosit-am din infern

mai înainte de toți vecii

creștinii nu ne mai cunosc

nici noi seducători de râpi

 

s-a rupt o coastă

nici tăcere nici iad

o muzică diluviană

da de unde o fiică

a aceluiași tată al nostru

cu zile lungi și gene asemeni

s-o iubească împărații

mai mult decât puterea

până se află cine-i muzica

tot ea sau alta

s-a mai rupe coasta

 

ai plâns în triumf pe degeaba

ar fi sărit stropi de inimă în cer

când altă raaga și astăseară

și-a răsunat ființa în artă

pururi sfârtecând mintea de pe urmă

a eroilor dintre sunete

 

muzicianul nu seamănă sculptorului

nici eu mie nici sunetului

nimeni nu seamănă voi

lasă-mi timpul nu-l bate să ritmeze

știm o limbă de mamă moartă

iubim sfânt și-n tăcere

o știm de-acum mai apoi

semănându-și cu noi o leacă

 

în locul fericirii adăpostite de vânt

din zori alegem căderi muzicale

neliniștile și tragice adesea

romantic pătrunzându-se de sentimente

ne privim parcă parcă

vântul dimineților peste vie

demult ne-am dezlipit de aerul tare

ne rărim de moarte respirații(le)

cu exaltări în loc și fericire

neverosimilă ca lutul

din unul doi pentru (nimic) niciunul

ierte-ne sărbătoarea copii

întru nonrafinamentul dumnezeirii

 

suntem și noi aici

să ne auziți în muzici

ofurile reținute

de la rădăcina tulpinii

admirativi și mai mult

suprapământești de-o fi

ne-om fi înecat de plâns

pentru nevedere

de acum într-o viață

cu inimă bună

de scris sânge

pe unul de lume

în joc de mai

 

ascunsă în multele sfere clipa

maestră se așteaptă cu sonuri

învinse între ele de vreme

ne pomenim în altă muzică

înviați după trei zile

fără acest cânt

unde ne ascultăm în zadar

de ne-ar trăi părinții aproape

îndurerându-ne cu lună

la ei cântând ca la nebune instrumente

în sitari și table

aiurea să ne ierte

în lucii sori înlăcrimați

 

cu gândul încep continuitatea

din ea mă întorc sitari

să delirez pe tăcerea mea

de nu m-aș visa sunet

înconjurat de muți judecători

sau ahuri veștede-n durere

mistificată de părere

să fiu drac să mă cunosc

și lucrul bun doar visul dăruit

o suprarațiune mă doboară

în copilăria aurului

zdruncinată de neasemănare

pe sorții corzilor mânuite

de inima Indore

 

cântecul cine se continuă în vis

răsturnat vasul ființei în vieți

fără vedere la mări auzite

râu de râu zaruri pleznite

de cozile peștilor pe raze

cu norocul din tăierea pierdută

cu pluta odată viața durează

o durere de mii dimii cusute cu sute

 

de muzică sau copilărie

de două ori copilărie

de niciodată sau târzie

nu-i liber duhul în vecie

topită-ne aurărie

fiu vrednic inimii din lume

și noi ne vom iubi mai iute

pricepuți în vreme rost

cât am înțeles o jale

și ne-am prefăcut în ea

zboară-ne vulcanii altfel

ca la pasărea măiastră

în cărarea paradisă nu

ne îndrăgim de floare

într-o lavă adormită

că bătrână ne mai plânge

 

lasă orele în sine timpul serii

preumblat în templu os crescut

păduri să ne împletească

vino raaga neadăpostită

de a ei întruchipare-n fulger

doar visat ca de zăpadă

peste morții fără vină

întru gânduri de durere

suferite în părere

 

fie a doua zi sitari

acum de ieri iubesc un arc

rugăciune ca acasă

de moarte să intre-n traistă

e viu să asculți

săgeată cântecul

din zbor de aur pasăre

nemaimințindu-l cu sabia

 

știam că voi înțelege plânsul și am plâns

ascultam cântecul și am plâns

am plâns și am plâns până într-o melodie

adusă de inimă pe nevăzute

cu o poveste adeverită străină

și încă o dată Indore

pasărea de aur odihnei

între mările fumului meu

o ador pe maica domnului

în mintea clară pe maica mea

la adormire mi-e frică și plâng

de bocetul neamului mamei

ascultați o femeie cântând

aceasta va naște pe lume

cu plânsul vocii lăsat

 

pe lângă artă să aștepți o viață

uitată în tânguitorul melos

dintre ocean și munții munților

zilnic e noapte veacul se sfârșește

în casa pietrei steaua săgetează

întru nașterea lui Mesia

ce fericiri de iarnă zvântate în soare

din nou întrupându-ne pe pământ

 

spune mori mai așteaptă așa

o zi pentru viață să fi visat

în altfel aveai scăpare atunci

acum niciodată nimic

doar gândurile nebune

de la ascultări

 

așa se ruga ne păruse tragic

pe încetul așa neștiutori

nu mai eram niciunul

plângându-ne-n absență

și fără lacrimi de jale

vara viței de decembre

sufletul femeilor nevinovate

în timpul rugăciunii

spre o filosofie salvată

în nașterea pruncului veșnic

mai în Indore

 

 

George ANCA