Valentina Teclici – De la imposibil la posibil
Poeta şi scriitoarea Valentina Teclici ne-a obişnuit deja cu noi apariţii editoriale. La începutul anul 2013, la Editura “Oscar Print” din Bucureşti apare un nou volum de poezii, intitulat extrem de sugestiv “De la imposibil la posibil”. De data aceasta, poemele Valentinei Teclici apar în ediţie bilingvă română-engleză, autoarea fiind cea care a tălmăcit poeziile. Cu căldură şi altruism, poeziile incluse în volumul biling sunt dedicate părinţilor, prietenilor scriitori, poeţi, editori, ilustratori, mentori, oameni de litere şi de cultură din ţara mamă, din cea adoptivă şi din alte locuri din lume unde trăiesc oameni minunaţi. Da, pentru că Valentina are prieteni peste tot în lume.
Fină observatoare a realităţilor mondiale contemporane, îngrijorată pentru toate relele care se întâmplă în lume, de la individ, familie, comunitate, naţie, planetă, dar şi optimistă în posibilitatea de schimbare a lumii într-una mai bună şi mai frumoasă îşi deschide volumul de poeme cu o “Rugăciune”. “Pentru toţi cei care împuşcă porumbeii planetei / Mă rog la Tine, Doamne, să le dai pace-n suflet / Şi săgeţile din arcul lui Cupidon.”
În aceeaşi manieră, purcede la o introspecţie loială sieşi, şi aplică acelaşi tratament pentru evoluţia sa umană şi spirituală: “Dă-mi Doamne, iertarea Ta şi-un strop de mir pe frunte / Şi călăuzeste-mă cu dragoste pe poteca luminii Tale, / Să mă tot minunez de frumuseţea creaţiei tale, ca un copil / Şi să mă închin cu evlavie, în faţa mărinimiei Tale, / Ca un călugăr bătrân”.
Deşi încetăţenită în Noua Zeelandă, Valentina nu uită familia, locurile minunate din Huşi în care şi-a trăit copilăria şi adolescenţa. Printr-o confidenţă lirică din poemul “Anotimpurile” mărturiseşte că îi este dor în aceeaşi măsura de primăvară, vară, toamnă, iarnă avându-i ca eroi pe bunici şi pe mamă: “Mi-e dor de serile când / Bunicii torceau poveşti / Din fuiorul focului, / Iar bradul de Crăciun / Părea crescut din surâsul tău, mamă, / Ca dintr-o sămânţă secretă”.
De formaţie filosofică, autoarea surprinde în lirica sa dualitatea lumii, a tuturor lucrurilor, prezentată inspirat în poezia “Pe scena Universului, doi mimi”: “Trăim, respirăm în oglindă / Pe scena Universului, doi mimi. Spiritul şi materia, inseparabilă pereche / Mimând întuneric şi lumină”.
În opinia poetei, în lumea duală pe care o trăim fiecare dintre noi, liberul arbitru ne dă posibilitatea să coborâm în noi pentru a ne cunoaşte, dar ne acordă şi şansa de a cerceta universul în care trăim pentru a descoperi calea şi mijloacele prin care să acţionăm pentru a transforma până şi imposibilul în posibil. Valentina Teclici ne oferă unul dintre cele mai frumoase tablouri ale aceste continue căutări: “Orice-i posibil, am şoptit / Primind ecou din patru zări. / Zburând pe-un mânz albastru, / Am plantat un fir de nufăr, în deşert”. (“De la imposibil la posibil”).
Poeziei de natură filosofică i se alătură poezia de dragoste “Pretutindeni şi nicăieri”, autoarea dezvăluind faptul că dăruieşte şi primeşte dragoste cu măsura infinitului: “Dragostea cu care te-nvălui / E vie ca respiraţia pământului. / Dragostea cu care mă ocroteşti / E adâncă precum rădăcina oceanului”.
Din întreg oceanul de sentimente şi trăiri, Valentina Teclici, face elogiul clipei, ca punct culminant al vieţii şi simţirii. “Clipa e focul de-artificii / Din tunelul timpului. / E fulgerul decapitând / Turla bisericii, / Suflarea fierbinte a mirului / Aprinzând lumânări / Pe vatra inimii”. (“Clipa, Pasărea de Foc”) Noţiunea de timp, cu perspective şi conotaţii multiple este redusă la timpul psihologic al trăirilor intense, perle în şiragul de nestemate ale fiecăruia dintre noi.
Natura este motiv de inspiraţie pentru Valentina Teclici. Îndrăgostită de imensitatea apelor care îmbrăţişează cu intensitate uscatul mirific al Noii Zeelande, poeta se vede “Una cu Oceanul”. “Pe-altar înalt de valuri înspumate / Iubirea şi ura se nasc îmbrăţişate. / Soarele se priveşte-n ochi / În sufletul imens al oceanului.” şi simte cum “La picioarele mele, Oceanul se-nchină. / Vulcanii irump, se cutremură luna. / Moale, lutul fiinţei mi-e modelat de apă”.
Prin simpla lectură a poeziilor sale, observăm măiestria şi harul Valentinei Teclici de a opera cu cele mai subtile, expresive şi înălţătoare figuri de stil. Lirismul, cromatica şi imaginaţia dau originalitate poeziilor sale. “Ca Pygmalion, am sculpat / Sensul vieţii mele în azurul credinţei. / Cu dalta albastră, de vioară, / Am ajustat sentimentele / Până au devenit tril în flautul lumii”. (“Pygmalion”)
Poeziile, ca şi imaginile, ilustraţiile sunt flori care încălzesc sufletul celor sensibili. Coperta de excepţie a cărţii “De la imposibil la posibil” este opera Elenei Ciubotaru din Oneşti. Aceasta confirmă faptul că acolo unde este iubire, dăruire, credinţă, există frumuseţe şi mister. Şi cum să nu ne emoţioneze un nufăr care creşte în întinsul deşert cu dune adânci şi înalte, precum parcusul unei vieţi în continuă căutare şi evoluţie? Ilustraţia copertei exprimă sintetic şi elocvent conţinutul de idei şi trăiri ale poetei Valentina Teclici, Elena Ciubotaru dând dovadă de un simţ artistic aparte. Poeta şi ilustratoarea nu sunt la prima colaborare şi, cu siguranţă mai au multe de spus împreună.
Felicitări autoarei Valentina Teclici şi ilustratoarei Elena Ciubotaru, recomandăm cartea spre lectură, urăm succes amândorura şi o colaborare îndelungată.
Vasilica Grigoraş
La Mulți Ani, Valentina Teclici!
21 ianuarie 2014
