Cuvânt și iubire

Bine cunoscut în comunitatea iatro-istoricilor din România, doctorul Epifanie Cozărescu (1914-2010) s-a înscris printre puţinii creatori români de colecţii şi muzee de istoria medicinei si farmaciei. Iniţiatorul şi preşedintele de onoare al Societăţii de Istorie a Medicinei şi Farmaciei din Roman, Cozărescu a fost şi cetăţean de onoare al oraşului. O adevărată istorie vie, la venerabila vârstă de 95 ani, el a fost omagiat într-o sesiune de comunicări ştiinţifice la Societatea Română de Istoria Medicinei, în anul 2009, la Bucureşti. Epifanie s-a născut în Cernăuţiul cosmopolit al începutului de secol XX, la 24 ianuarie 1914, acolo unde cum spune autorul Paramedicaliei „Teţina mi-a fost nănaş, iar Prutul m-a scăldat în valuri”, într-o comunitate de români, germani, poleci (polonezi), ruteni (ucrainieni), evrei şi „fără să ştim ura de clasă ce-i”.
Tatăl său a fost şeful Arhivelor Mitropolitane din Cernăuţi, Epifanie moştenind de la acesta memoria prodigioasă şi aplecarea către studiul atent al arhivelor istorice. A urmat şcoala primară şi liceul la Cernăuţi, la acelaşi liceu „Aron Pumnul” unde, în urmă cu ani, a învăţat şi Mihail Eminescu.
În 1934 se înscrie fără concurs, pe baza calificativului maxim primit la bacalaureat, la Facultatea de Medicină din Iaşi; iar în 1941 devine doctor în ştiinţe medicale, cu teza intitulată „Leziunile medulare şi rănile de coloană vertebrală”, lucrare axată pe chirurgia si neurochirurgia de război (fiind de altfel mobilizat odată cu spitalul unde a fost încadrat). A fost medic de regiment şi întorcându-se de pe frontul din Moldova, în 1944, ajunge prizonier de război, alături de alţi câţiva mii de ostaşi români, dar reuşeşte să evadeze din convoi. Dar urmează anii tulburi ai perioadei postbelice… Între 1967 – 1968 a urmat o pregătire postdoctorală în boli interne, la Clinica a III-a medicală, Institutul de Medicină şi Farmacie din Cluj sub conducerea ilustrului profesor Iuliu Haţieganu.
A urmat cursuri de specializare în Istoria Medicinei, cu profesorul Valeriu Lucian Bologa (1892 – 1971). Formaţia sa profesională şi intelectuală l-au făcut să se aplece cu multă grijă şi pasiune asupra istoriei medicinei şi farmaciei, cu precădere pe cercetarea istoriei Spitalului Roman. A studiat arhive în multe judeţe ale ţării, la Iaşi, Roman, Piatra – Neamţ, Piteşti, Cluj, etc. A adunat cu minuţie şi precizie informaţii de la foştii angajaţi ai spitalului, de la urmaşi ai acestora, culegând fotografii, obiecte vechi medicale, documente, declaraţii inedite. Şi finalmente, aceste achiziţii culturale şi de suflet i-au trezit ideea înfiinţării unui muzeu al Spitalului Precista Mare. În cărţile sale, doctorul Epifanie Cozărescu ne istoriseşte periplul „geografic” al acestui muzeu: amplasat iniţial în turnul-clopotniţă ce străjuia odinioară intrarea în incinta instituţiei (…), apoi, în 1973, în loja portarului de lângă turn (…), iar în 1989 în noua clădire a spitalului (…), muzeul se prezenta ca o expoziţie complexă, stratificată conceptual şi temporal, alcătuită din mai multe fonduri cu individualitate proprie, dar servind aceluiaşi deziderat expoziţional. Muzeul oglindeşte astfel evoluţia spitalului şi a farmaciei care a funcţionat odată cu el, în cei peste 200 de ani de existenţă. El conţine într-o latură biblioteca, în alta, obiecte vechi de farmacie şi medicină, precum şi o panoplie evocatoare cu efigiile medicilor proeminenţi de la începuturile spitalului până în zilele noastre. (Expoziţia „În memoria dr. Epifanie Cozărescu”, deschisă în 2010 la Muzeul de Istorie Roman, are la bază donaţia primită recent din partea Societăţii de Istorie a Medicinei şi Farmaciei, filiala Roman.)
Cozărescu a publicat numeroase articole de iatro-istorie romaşcană în presa centrală şi locală, în Revista Mitropoliei de la Iaşi. A ţinut efectiv zeci şi zeci de comunicări la reuniunile istorice şi medico-istorice pe ţară, regionale sau locale. A fost membru al Asociaţiei medicilor poeţi şi prozatori. Ca membru, de peste 30 de ani în consiliul de conducere al Societăţii Române de Istorie a Medicinei, el a avut rolul organizării filialei Roman a societăţii pe care a condus-o ca preşedinte de onoare până la sfârşitul vieţii. A fost ales în trei rânduri (a câte patru ani pe legislatură) ca membru al Eparhiei Episcopiei Roman şi devine în 2007, cetăţean de onoare al Romanului.
Preocuparea doctorului Cozărescu a fost evidenţierea efortului înaintaşilor de a depăşi în ritm accelerat decalajul ştiinţific şi cultural faţă de Occident şi de a face din societatea românească un bastion al civilizaţiei apusene la porţile Orientului. Cozărescu face parte dintr-o categorie aparte de cărturari moldoveni asemeni unui Anastasie Fătu, care încă din 1872 spunea în Aula Academiei Române că „noi românii, domnilor mei, care avem, natural, o mare misiune civilizatoare în Orient, trebuie să depunem toate silinţele, toată activitatea şi inteligenţa poporului nostru în mişcare, ca să putem răspunde la sarcina ce ne-a destinat-o Providenţa şi să dobândim repede, prin energia noastră, ceea ce alte naţiuni au realizat într-un timp mai îndelungat”.

Medicul Epifanie a fost martorul timpului său, pe care l-a ilustrat cu o onestitate aflată deasupra oricărei îndoieli. În plus, Ion Coja scrie că inteligenţa, cultura şi sagacitatea sa, dau mărturiilor sale scrise valoare de document incontestabil: „M- am bucurat când am găsit în Paramedicalia mai multe pagini dedicate rememorării tragicului pogrom de la Iaşi, din iunie 1941…”.
Viaţa medicului Epifanie Cozărescu a fost o viaţă dedicată adevărului, autenticităţii istoriei şi demnităţii umane.

Pe cel căruia i s-a potrivit atât de bine numele sub care s-a încreştinat, epifanie, i se cuvin cuvintele romane: Sit tibi terra levis! (Să-ţi fie ţărâna uşoară!)

conf. univ. dr. Octavian Buda

Catedra de Istorie a Medicinei Universitatea de Medicină şi Farmacie “Carol Davila”, Institutul Naţional de Medicină Legală “Mina Minovici”
Bucureşti

Sursa: Revista Melidonium