Vavila Popovici: Coincidență!?
„A nu fi cuprins de rușine atunci când ai greșit e cea mai mare depravare.”– Aristotel
În luna iulie 2012 am scris eseul intitulat „Obrăznicie și cinism”, specificând faptul că în societăţile răvășite de comunism, nu se putea vorbi de buna-cuviinţă, copiii erau educați exact opus acestui comportament, adică în cel al lipsei bunei cuviințe, al tupeului, al obrăzniciei, golăniei, cameleonismului, și că, astăzi culegem ceea ce s-a semănat, moștenitorii comunismului nelăsându-se învinși de cerințele unei vieți morale. Mai aminteam cum proverbul „Obraznicul mănâncă praznicul”, în trei cuvinte, exprimă plastic, situaţia în care o persoană impertinentă obţine ceea ce dorește, deşi nu merită, de multe ori prin minciună, nepăsându-i ce gândesc sau spun alții. Aminteam de asemenea că Nicolae Iorga adăugase proverbului: „…dar plăteşte cu obrazul”. Care obraz? mă întrebam pe atunci, întrucât obrăznicia a ajuns la cote alarmante. Astăzi vedem în jurul nostru insolență, aroganță, nerușinare, tupeu, atitudini opuse bunei cuviințe, „de la vlădică până la opincă”, de la prim ministru la învățătoarea unei noi generații de copii. Sigur că scopul fiecărui om este, sau mai bine zis trebuie să fie, superioritatea sau perfecțiunea, dar este important ce înțelegem prin acea superioritate și în ce mod ajungem s-o dobândim, adică cum ne definim în final stilul de viață. S-a adoptat un stil de viață care este, am mai spus-o cândva, contrar firii românului, în primul rând a respectului, a ospitalității față de cei veniți din afară, ca răspuns la respectul celui venit cu intenții bune, în vizită.
Interesele personale nu au dreptul să primeze în fața intereselor țării. Constantin Rădulescu-Motru, în cartea sa Psihologia poporului Român scrie: „omul de caracter, la români, nu este acela care este consecvent cu sine însuși, ci acel care n-a ieșit din cuvântul grupului, adică acela care a urmat totdeauna clopotul turmei. De consecvența cu sine însuși a grupului, cine se întreabă? Nu este vorba cum sună clopotul, ci dacă sună; a sunat, ai fost prezent, și ești român, atunci ești om de caracter”.
Minciuna, lașitatea, opuse adevărului și curajului, sunt defecte ale omului lipsit de curaj și de sentimentul onoarei, defecte la fel de condamnabile.
Se anunțase vizita doamnei Victoria Nuland, adjunctul secretarului de stat al SUA, pentru a transmite felicitări poporului român la împlinirea a 10 ani de la intrarea în NATO, ocazie cu care se discutau mai multe probleme de interes comun, se transmitea de asemenea îngrijorarea partenerului american față de derapajele Puterii USL în materie de justiție independentă, presă liberă, stat de drept. Prim ministrul lipsea. Se pitise undeva. Toți care erau responsabili de a da lămuriri cu privire la absența persoanei primului ministru, s-au comportat obraznic, fără pic de respect și bună cuviință. Cum să nu știi unde, pentru ce motiv și cât timp lipsește un prim ministru? Sau dacă ai știut și ai dat acest răspuns înseamnă că ai mințit, ai dezinformat! Dacă țara ar fi într-o situație în care ar trebui să se ia o decizie urgentă, nu ai știi unde să cauți persoana? Chiar dacă i s-a predat responsabilitatea altei persoane, nu poate fi ținut secret locul unde se află superiorul. Dispariția premierului în momentul când o personalitate ca doamna Victoria Nuland, adjunctul secretarului de stat al SUA, repet, și-a anunțat vizita, fără a anunța unde și de ce pleacă și a justifica la timp absența, adică motivul pentru care nu se întâlnește cu delegatul SUA, dovedește iresponsabilitate și dispreț față de români, de cei care l-au ales în această funcție. S-ar fi deplasat doamna Victoria Nuland din SUA până în România dacă nu era o zi specială, dacă nu s-ar fi cunoscut atacurile asupra justiţiei lansate de primul ministru? Delicată și diplomată, la întrebarea reporterilor cum consideră lipsa primului ministrului de la întrevedere, faptul că a avut „alte obligații” de onorat în timpul vizitei sale la București, doamna Victoria Nuland a răspuns: „O coincidență!”
„Nu-i nimic. Victor Ponta o să apară din nou. O să facă glumițe „malițioase cu gazetarii și o să ne anunțe profetic, că Traian Băsescu nu mai are decât trei sute și ceva de zile până pleacă de la Cotroceni. Adică timpul va rezolva de la sine ceea ce el, Ponta, nu poate rezolva”, scrie domnul Andrei Pleșu, în stilul dumnealui inconfundabil și onorabil, în articolul de astăzi -13 ianuarie 2014 – din ziarul Adevărul.
Da, a și venit, a și vorbit la Antena 3, nu s-a rușinat câtuși de puțin, nu și-a cerut scuze pentru lipsă. Bine spunea scriitorul rus Feodor Dostoievski: „Există o limită a rușinii pe care omul o resimte în fața nimicniciei și neputinței sale, dar o dată depășită această limită, el găsește o plăcere imensă în chiar sentimentul rușinii”.
A fost în Italia? Se pare că de data aceasta nu a glumit, era prea obosit și s-a burzuluit, anunțând „o nouă deschidere” a politicii externe românești către Turcia, China „și chiar către Rusia”.
Vavila Popovici – Carolina de Nord
