Cuvânt și iubire

,,Şi-au tremurat stăpânii lumii/ La glasul blândului profet. Şi-un duşman au văzut în fiul/ Dulgherului din Nazaret!
Urască-l cei fără de lege…/ Ce-i pasă lui de ura lor? El a venit s-aducă pacea/ Şi înfrăţirea tuturor.”

(Al. Vlahuţă)

Aşa cum pe toate produsele care pot dăuna sănătăţii este scris (sau trebuie să fie scris) avertismentul „…Dăunează grav sănătăţii”, tot aşa fiecare articol anticomunist ar trebui să înceapă cu inspiratul avertisment al dlui Nicolae Dabija „Comunismul dăunează grav sănătăţii”.  Bine spus. Este un avertisment dat nouă, alegătorilor (care în zilele apropiate zilelor de Paşte vom ieşi la urne să ne alegem viitorul), să nu-i alegem în nici un caz pe antihrişti, oricare culoare sau înfăţişare ar lua aceştia (fie mai roşiori – comuniştii – sau mai rozoviori – sateliţii lor, social-democraţii, centriştii etc.). Este adresat şi dumitale, moş Ioane, ca să nu-i mai alegi încă o dată (a câta oară) pe urmaşii acelora care l-au răstignit pe Hristos, care l-au alungat din biserică (acum bisericile sunt ale lor), l-au scos din şcoală şi au încercat să-l scoată din sufletele noastre, şi al matale, pe Hristos. Este ca o blasfemie că poate tocmai în săptămâna învierii Domnului s-a născut un căpcăun şi antihrist al sec. XX – V. Lenin (anul acesta, 22 aprilie cade în săptămâna de după învierea Domnului). Culmea impertinenţei însă  ar fi dacă Voronin va aprinde o lumânare în biserică în seara învierii Domnului (pe 19 aprilie), iar chiar după a treia zi de Paşti, pe 22 aprilie, va depune flori la monumentul lui Lenin, mentorul său spiritual). Oare acesta poate fi crezut prin ceea ce declară cu nemiluita la posturile sale de televiziune? Cum poţi să fii atât de duplicitar? Chiar şi cei care îmbrăţişează ideologia comunistă pot fi respectaţi, cu condiţia să creadă sincer în ea. Cazul comuniştilor de astăzi este cu totul altul. Să te declari comunist şi în acelaşi timp să faci afaceri capitaliste de milioane sunt lucruri incompatibile pentru una şi aceeaşi persoană. Iată că neocomuniştii de astăzi (urmaşi fideli ai comuniştilor de ieri) fac acest lucru. Îi vezi cum îşi fac cruce, cum reconstruiesc biserici, fac donaţii bisericilor ş.a. şi, în acelaşi timp, cântă osanale celui mai mare duşman al bisericii şi al omenirii – V.I.Lenin – îi înalţă busturi, îi primesc, la picioarele sale, în rândurile pionierilor şi ale comsomolului pe tinerii rătăciţi etc. Face oare să credem în vorbele lor? „Comuniştii au început prin împărţirea egală a bogăţiei şi au terminat prin împărţirea egală a sărăciei” – spune un proverb. Cu toate că în fosta URSS exista nomenclatura comunistă cu un statut aparte de aristocraţie, în linii mari acest principiu era respectat. Actualii neocomunişti (?) nu respectă nici măcar principiul mentorilor lor – de a împărţi egal bogăţia şi sărăcia. Există o extremă gen Oleg Voronin, cu capitaluri de miliarde de euro, şi o altă extremă, gen moş Ion, cu o pensie echivalentă cu costul a 2-3 kg de salam, rezultate în urma guvernării comuniste de 8 ani. Este tocmai ceea ce spune A. Vlahuţă în inspirata sa poezie (Ţara de pripas):
“Un vechi tolbaş de vorbe late,/Om norocos din cale-afară, / S-a pomenit pe neaşteptate/ Stăpân peste întreaga ţară./ Din ea-şi făcu o prăvălie, / Şi ca un negustor de treabă, / Pentru ca-n lume să se ştie,/ Prinse-a striga de la tarabă.

Prostie, lene, linguşire,/ Eu cumpăr tot. Veniţi aici! Şi cei mai nărăviţi din fire / Mi-or fi tovarăşi şi amici.
Aşa, sunt zece ani (de 8 ani – n.n.) de când / Pe norocosul negustor / Îl auzim mereu strigând,/ Şi muşteriii vin de zor.
În zece ani (de 8 ani – n.n.) ce de-a lingăi / Nu se văzură-n slujbe mari, / Câţi oameni fără căpătâi / N-ajunseră milionari! / Ce să mai faci? Ce să mai zici?/ Sărmană ţară de pripas!”
Sărmană ţară de pripas sau, mai exact spus, sărman colţ de ţară de pripas. După 8 ani de guvernare comunistă foarte proastă (deşi ni s-a promis raiul comunist), am devenit cel mai sărac stat din Europa (avansând Albania), tot aşa cum Cuba este cea mai săracă ţară de pe continentul american, şi Coreea de Nord – cea mai săracă ţară de pe continentul asiatic – toate cu regimuri comuniste la putere. Părăsită în linii mari (de teama ruşilor) şi de politicienii din Ţară, Basarabia încearcă de una singură să se desprindă din îmbrăţişarea ursului moscovit. Ce fac politicienii din Ţară pentru a ajuta acest colţ de pământ năpăstuit de mizerie şi nevoi? se întreabă unii jurnalişti „…Cât despre Moldova, plătim o mare greşeală. 18 ani pierduţi, în care nimeni nu a încurajat (economic, financiar, social) românii de acolo. De frica ruşilor nu a fost creată nici o linie rapidă de a obţine cetăţenia română pentru moldoveni. A fost şi frica de CE, dar acum, ca stat membru, nu ne împiedică nimic în a repara greşelile. Pe slăbiciunea României, ca  naţiune, a fost concentrată întreaga politică rusă în Moldova. Poate este ora să reflectăm la aceste probleme şi să schimbăm ceva în politica naţională, începând cu necesitatea de a economisi la nivel de guvern pentru a putea investi ceva în Moldova. Politica externă fără obiective clare şi suport financiar este moartă înainte de a începe”.
În campania electorală actuală, Basarabia iarăşi este lăsată la cheremul ruşilor. Pentru a-l ajuta pe Voronin, Moscova l-a înduplecat pe Smirnov (altădată Moscova declara că nu-l poate influenţa) să permită desfăşurarea alegerilor parlamentare şi în raioanele de est ale Republicii. De asemenea, Moscova a pus la cheremul lui Voronin şi biserica ortodoxă (Mitropolia Moldovei subordonată de jure şi de facto Moscovei), cum a mai făcut-o în 2001, lucru menţionat şi de jurnalistul V. Josu într-un articol publicat în ziarul de limbă rusă „Moldavskie vedomosti”). „Într-o ţară ortodoxă în perioada campaniilor electorale argumente de tipul „prietenie” în relaţiile cu Biserica, în special din gura liderului partidului comuniştilor, care (evident, nu PCRM, dar mama lui – PCUS) s-a pătat cu crime monstruoase împotriva ortodoxismului, nu trec. Luând în consideraţie acest lucru, mentorii moscoviţi de atunci  (din 2001 – n.n.) s-au hotărât la un pas impertinent, ca să nu spunem blasfemitor, dar tot atât de eficient în planul dividendelor electorale: să-i organizeze lui Voronin o întâlnire cu însuşi Preafericitul Patriarh Alexii… În timpul vizitei liderului PCRM la Moscova din iarna lui 2001, după primirea oferită de Putin în Kremlin, televiziunea ne-a prezentat încă o „imagine” importantă – un reportaj de la întâlnirea patriarhului Moscovei şi întregii Rusii Alexii II cu Voronin. De altfel, în aceasta a constat tot „miezul” vizitei – ca ortodocşilor din  Moldova, la care se referă majoritatea alegătorilor, în special de la sate, să le dispară ultimele îndoieli: se poate sau nu se poate de votat cu comuniştii. Mulţi aveau astfel de îndoieli. Doar este cunoscut că ei, comuniştii, sunt antihrişti, distrugători de biserici, persecutori ai credincioşilor. Cum poţi vota pentru ei? Şi iată argumentul, care va fi mai cu greutate decât „Prietenia” cu mitropolitul”. Într-adevăr, cum îi poţi vota pe cei care l-au răstignit pe Hristos, i-au deportat în Siberia pe cei mai buni intelectuali şi gospodari basarabeni (cu părere de rău, nu ştiu de ce memoria unor urmaşi ai celor deportaţi este prea scurtă), ne-au adus la o mizerie spirituală (dar şi materială) fără precedent?! Iată că prin minciună ei încearcă iarăşi să câştige încrederea lui moş Ion.
„Voronin i-a minţit pe comunişti (construind cu fiul său acest capitalism sălbatic – n.n.). Voronin a minţit Constituţia. Voronin a minţit Rusia, pe Putin, Medvedev, Transnistria şi pe cetăţenii rusofili ai Moldovei. Voronin i-a minţit pe toţi cei care au crezut că se va lupta cu corupţia. Voronin a minţit biserica ortodoxă. Voronin minte Europa” – ne spune nouă şi, în special, cititorilor de limbă rusă (dacă-i citesc ziarul) cunoscutul jurnalist şi redactor-şef Dmitri Ciubaşenco într-un articol din ziarul „Moldavskie vedomosti”. Autorul menţionează că Voronin i-a minţit până acum pe toţi, implicând şi biserica în jocul său politic murdar, lucru descris foarte bine de un alt autor, V. Josu: „Comuniştii moldoveni nu sunt împotrivă de a folosi experienţa „bogată” a frontiştilor în problema bisericească. Nu este un secret că animatorii „Mitropoliei Basarabiei” – liderii ppcd – de la bun început nu urmăreau scopuri bisericeşti, dar cele mai mercantile scopuri politice. În ultimul timp, însă, şi preoţii recunosc că organizaţia religioasă dată s-a transformat într-o filială a partidului numit”. Lăsând la o parte unele aspecte discutabile în linii mari, autorul are perfectă dreptate. Mai cu seamă dacă e să ne aducem aminte modul cum Roşca şi Kubreakov au ţinut cu tot dinadinsul ca ei să fie autorii unici ai înregistrării Mitropoliei Basarabiei. Pentru majoritatea esenţa comunismului este clară. Au mai rămas dintre cei care slujesc regimul (din interes, nu şi din convingere) sau rătăciţi şi derutaţi de propagandă.  
Dar dacă a mai rămas cineva care mai crede în ideologia comunistă (Voronin a demonstrat prin fapte, nu prin declaraţii, că de mult nu mai crede), voi încerca să vin cu câteva explicaţii privind acest fenomen anacronic al secolelor XIX şi XX, bazându-mă pe unele cercetări sociologice efectuate de specialişti în domeniu. „Comunismul este cel mai înălţător sistem politic, dar numai pe hârtie. Este singurul sistem politic creat, inventat, abstract, singurul sistem care se opune firii naturale a mersului lumii. Este o reacţie firească la capitalismul hulpav al acelor vremuri (din jumătatea a doua a secolului XIX, când a fost concepută această ideologie comunistă în mintea bolnavă a lui K. Marx – n.n.). A fost o reacţie de apărare menită să contracareze opresiunile societăţii feudo-capitaliste. Doar că, aşa cum este imposibil exportul democraţiei în unele state islamice, tot aşa este imposibil să implementezi comunismul lui Marx în fiecare om în parte. Comunismul originar se apropie de mesajul lui Hristos, de scrierile apostolului Pavel. Comunismul originar egalizează în plan financiar nu şi valoric. Comunismul originar (strict teoretic) nu reuşeşte implantarea în viaţa cotidiană, aşa cum poruncile lui Dumnezeu nu pot fi pe deplin respectate. Nu din cauză că unii nu ar vrea să le respecte, ci pur şi simplu există o incompatibilitate profundă între voinţa lui Dumnezeu şi natura umană, crucea lui Hristos fiind puntea de legătură între cer şi pământ.
Comunismul rămâne cea mai frumoasă societate utopică inventată de om şi trebuie să rămână pură teorie”.  Aceasta ar fi esenţa acestei ideologii anacronice comuniste, pe cât de frumoasă în varianta sa idealizată, pe atât de înspăimântătoare în varianta realizată de mentorul actualilor comunişti – V.I.Lenin. Deci, dacă e să alegem între comunism şi creştinism, indiscutabil este cazul să alegem creştinismul (nu creştinismul democrat al lui Roşca, care este creştin doar prin formă sau vorbe, nu şi prin esenţă), care a fost verificat de-a lungul unei perioade de peste 2000 de ani comparativ cu istoria comunismului de doar circa 100 de ani.

Prof. Valeriu Dulgheru

Sursa: http://www.literaturasiarta.md/pressview.php?l=ro&idc=29&id=1137&zidc=1