Părintele Dumitru Stăniloae: “Cel ce Se naște din Fecioară ca om e Dumnezeu”
“Biserica a considerat totdeauna pe Fecioara Maria Nascatoare de Dumnezeu, caci in aceasta se implica marturisirea ca Cel ce S-a nascut din ea nu e o persoana omeneasca deosebita de cea dumnezeiasca, ci Insusi Fiul lui Dumnezeu S-a nascut din ea, dupa firea Sa omeneasca. Niciodata nu se naste o fire, ci un ipostas, care in ordinea omeneasca este o persoana, daca firea nu vine la subzistenta reala decat ca persoana. Persoana care Se naste din Fecioara Maria este identica cu Persoana Cuvantului dumnezeiesc, Care prin intrupare Se face si persoana firii omenesti. Leontiu de Bizant foloseste un alt argument pentru unitatea Persoanei care Se naste din Fecioara Maria, deci pentru faptul ca aceasta Persoana este Dumnezeu-Cuvantul: unicitatea Persoanei manifestata in toata multiplicitatea actelor Ei, in orice amanunt al manifestarilor Ei. “Corespunzator dominarii partii dumnezeiesti si urmand cu evlavie Sfintei Scripturi, numim Dumnezeu pe intregul Hristos, mai ales pentru ca trasatura cea mai proprie a lui Dumnezeu o observam in El intreg, si nu numai intr-o parte. Aceasta este nepatimirea. Pe langa aceea,toata fapta vrednica de Dumnezeu o cunoastem in El intreg.”
Din Fecioara Maria Se naste deci Fiul lui Dumnezeu insusi, ca persoana a firii omenesti. A respinge calitatea aceasta a Fecioarei Maria inseamna a respinge intruparea Fiului lui Dumnezeu, a contesta ca Fiul lui Dumnezeu insusi S-a facut om, a nega ca Iisus Hristos este Insusi Fiul lui Dumnezeu cel intrupat pentru un dialog etern cu noi, facandu-Se in acest scop si persoana omeneasca. A nega ca Fecioara Maria este Nascatoare de Dumnezeu inseamna a nega ca Insusi Fiul lui Dumnezeu S-a facut Fiul ei, deci Fiul omului. De ce a pus Iisus Hristos atata accent pe numirea Sa de Fiul omului? Daca era numai om, aceasta era de la sine inteles. El a insistat sa Se numeasca Fiul omului, pentru a arata ca, desi e Dumnezeu, S-a facut cu adevarat Fiul omului El Insusi. Numai intrucat Insusi Fiul lui Dumnezeu S-a facut Fiul Fecioarei, El S-a facut Fiul omului si Fratele oamenilor si prin aceasta i-a facut pe oameni fii ai lui Dumnezeu, prin har. Numai asa Insusi Fiul lui Dumnezeu S-a impartasit de patimirile noastre si de moartea noastra si prin aceasta le-a biruit. Numai asa a indumnezeit firea omeneasca.
De aceea Sfantul Chiril din Alexandria a unit lupta impotriva lui Nestorie pentru o unica persoana in Hristos cu lupta pentru calitatea Fecioarei Maria de Nascatoare de Dumnezeu, precum acela intarea teoria lui despre cele doua persoane, cu negarea acestui atribut pe seama Sfintei Fecioare, recunoscandu-i numai numele de Nascatoare de om sau de Hristos.
Urmand Sfantului Chiril, Leontiu de Bizant a luptat de asemenea impotriva nestorienilor pentru calitatea de Nascatoare de Dumnezeu a Fecioarei Maria. Dar inca inainte de Sfantul Chiril, Sfantul Grigorie de Nazianz spunea: “Daca cineva nu crede ca Sfanta Maria este Nascatoare de Dumnezeu, e despartit de Dumnezeu.” Dupa el, de aceasta depinde mantuirea noastra.
Daca Fiul lui Dumnezeu a dat la inceput existenta omului, adresandu-i-Se ca unui alter-ego al subiectului Sau, acum Se face El insusi un astfel de subiect; dar aceasta nu inseamna ca inceteaza de a fi El Insusi si subiectul creator. El vrea sa treaca in dialogul cu oamenii de la pozitia de partener din afara ordinii lor, in ordinea lor. In scopul acesta El nu Se mai poate folosi de persoanele umane care se nasc unele din altele. El Isi produce Siesi din Fecioara Maria o natura omeneasca proprie, ca subiect uman. El Insusi Se naste ca om. Acesta e nu numai un act nou, ci si un inceput cu totul nou, care se produce in istoria umanitatii.
Acest inceput nou nu se putea produce din initiativa umana, ci din cea dumnezeiasca. Un alt subiect uman, nascut pe cale obisnuita din barbat si femeie, n-ar fi implinit planul Fiului lui Dumnezeu de a Se face El Insusi subiect uman in dialogul cu oamenii, fara a inceta sa ramana in acelasi timp Fiul lui Dumnezeu. O nastere, din autonomia umana, adica printr-o pereche umana, suficienta pentru a aduce la existenta o alta persoana umana din puterile imanente omenesti, n-ar fi introdus in sirul persoanelor umane o persoana care sa fie in acelasi timp o persoana dumnezeiasca. Nasterea Fiului lui Dumnezeu din Fecioara a tinut seama de neputinta imanentei umane de a se mantui prin ea insasi, de a sparge in sus orizontul inchis al umanului supus repetitiei si mortii, de a incadra pe toti cei ce se nasc din Hristos dupa har in sirul celor “nascuti” din Dumnezeu.
Din acest punct de vedere nasterea lui Dumnezeu-Cuvantul ca om este o nastere unica, neavand nimic din nasterea celorlalti oameni. “Nici prima Lui nastere “din Tatal”, nici a doua nu a avut ceva comun cu a altcuiva.” Ea nu e o nastere din necesitatea firii, ci din bunavoirea lui Dumnezeu. Se naste subiectul divin liber si ca om, nu e nascut un om din randuiala naturii. De altfel, chiar persoana umana nu e numai nascuta ca un obiect, ci se si naste, sau se naste propriu-zis ca subiect, avand din prima clipa acest rol activ in formarea naturii sale, in formarea sa ca om. Propriu-zis subiectul uman isi are explicatia aparitiei ca suport al naturii sale umane, sau natura umana isi are explicarea aparitiei cu suportul ei in ea insasi, in suportul sau in ipostasul mai adanc al Cuvantului dumnezeiesc, ca al carui chip si partener de dialog se constituie din prima clipa, la chemarea lui Dumnezeu Cuvantul. Dar in Hristos, Cuvantul Insusi Se face nemijlocit ipostasul naturii umane. In Hristos El Se cheama pe Sine Insusi in existenta ca om. Ipostasul mai adanc al ipostasurilor umane se face de asta data in mod nemijlocit ipostasul naturii Sale umane. In felul acesta nasterea Fiului lui Dumnezeu ca om depaseste si mai mult posibilitatile firii. Faptul acestei nasteri minunate nu e un fapt de natura, ci un fapt al coplesirii naturii de catre Duhul dumnezeiesc, intr-un mod cu mult mai deplin decat in nasterea celorlalti oameni. De aceea in Evanghelii si in Simbolurile de credinta ale Bisericii primare se atribuie un rol decisiv Duhului Sfant in zamislirea si nasterea Fiului lui Dumnezeu ca om. Omul se constituie in mod deplin inca de la inceputul existentei sale prin suflarea de viata a lui Dumnezeu, adica prin Duhul Sfant. Cu atat mai mult Se constituie acum Cuvantul lui Dumnezeu ca om prin impreuna-lucrarea Duhului Sfant. Prin lucrarea Duhului Sfant omul se constituie ca subiect, prin care se afirma spiritul, ca un factor superior fata de natura, deci nu ca obiect; prin lucrarea Duhului Sfant omul e chemat la un dialog cu Logosul. In Hristos omul afla implinirea suprema in identitatea sa, ca subiect, cu Logosul, ca subiect divin, prin prezenta Duhului Insusi ca persoana.
Sfintii Parinti observa ca daca la inceput Dumnezeu a putut lua El Insusi numai din Adam un alt subiect uman, de ce n-ar fi putut lua acum numai dintr-o femeie, El insusi, nu un subiect uman, ci numai o natura umana pentru Sine ca subiect? Dar daca atunci a luat intr-o clipa un subiect uman din Adam – caci omului ii trebuia de la inceput un partener de dialog -, acum Dumnezeu Cuvantul parcurge intregul proces de formare a naturii Sale, de formare a Sa ca om, ca un nou partener de dialog al omului, pentru a parcurge de la inceput intregul drum al omului, cu exceptia initiativei umane a nasterii, care n-ar fi putut forma decat un alt subiect uman din sirul imanent uman. Sfantul Maxim Marturisitorul observa ca prin acest mod nou de nastere, nu numai Dumnezeu accepta o temporalitate, care nu contrazice eternitatea Sa, ci si natura umana e restabilita in starea sa originara, fiind coplesita de Duhul dumnezeiesc prin fortificarea spiritului uman. Caci Hristos ca om vine la existenta, asemenea lui Adam, printr-un act de creatie dumnezeiasca, deci nepatat de pacatul voluptatii. Dar pe de alta parte, Hristos ramane in continuitate si cu succesorii lui Adam veniti la existenta prin nasterea naturala.”
