“Câteva gânduri de ziua țării și a neamului meu” via George Anca
UN PAYS
Un pays qui m’est très cher
Nous sommes le premier décembre et je voudrais partager avec vous la journée nationale de la Roumanie, un pays qui m’est très cher !
A vous, à vos proches, à votre pays, je souhaite de tout coeur du bonheur et la réalisation de vos ambitions les plus légitimes !
La multi ani
Live simply. Love generously.
Care deeply. Speak kindly.
Leave the rest to God.
Abdelhamid SENOUCI BEREKSI
Alger
Cateva ganduri de ziua tarii si a neamului meu
“Aici doarme fericit intru Domnul ostasul necunoscut savarsit di viata in jertfa pentru intregirea neamului romanesc. Pe oasele lui odihneste pamantul Romaniei intregite, 1916-1918”.
Mesajul de mai sus sta pe o lespede de mormant care la randul ei sta pe coperta unui manual de istorie aparut la editura bunicului, Cugetarea, in anul 1943. Desi an cumplit de razboi, Petre Georgescu – Delafras visa la ridicarea si bunastarea neamului sau, tiparea materiale si vorbea la radio in speranta implinirii nazuintei cele mai arzatoare a vietii sale. Nu mi-a cunoscut bunicul din partea mamei, l-a pus insa pe coperta cartii de istorie, el find unul intre sutele de mii de romani care si-au jertfit viata in primul razboi mondial. Iar eu simt cum gandurile bunicului dau un sens tot mai conturat vietii mele.
“Simţul moral, generozitatea, atenţia faţã de aproape sunt totdeauna prezente şi la Petre Georgescu-Delafras. Dar subsumate, cu accente patetice, iubirii de ţarã: „N-aş putea afirma cã, încã de la început, ştiam cu preciziune unde voi ajunge cãci omul multe doreşte, dar puţine împlineşte. Ceea ce este adevãrat, însã, e cã totdeauna am avut ambiţiunea româneascã de a mã ridica. Şi cu cât mã ridicam, cu atât doream sã mã ridic şi mai mult. Natural, era şi mândria mea personalã satisfãcutã prin aceastã continuã ascensiune, dar, repet, era în joc ambiţiunea de a face o faptã româneascã. Eu – ca şi alţi mulţi, bineînţeles – am realizat cel mai autentic naţionalism constructiv. Şi mã simt fericit pentru mult-puţinul pe care l-am fãcut”.
Mai e nevoie sã spun cã multe dintre paginile invocate aici vorbesc nu doar prezentului în care au fost scrise ci şi prezentului în care sunt citite?” (Antoaneta Tanasescu, “Unde sunt manierele de altadata”?
La multi ani Romanie, si la tot mai multi romani care te iubesc iubindu-se si ajutandu-se unii pe altii si intelegand ca fara efort personal neinteresat in favoarea binelui comun, avansul neamului nostru ramane un vis nerealizat.
“Cand vorbesc de progresul omenesc ma gandesc nu numai la cel material, cat mai ales la cel spiritual” scrie bunicul in “Ganduri si fapte din zile de razboi”.
Doresc Romaniei mele un progres spiritual!
Un om în oraș
Cu trupul firav, chircit, peste care-aveam impresia că tot ninge,
Îl vedeam trecând prin oraș, ușor, neînsoțit.
Se ducea spre dreapta, se ducea spre stânga și nu știam unde.
La început am râs, l-am arătat cu degetul, dar apoi mi-a părut rău,
Căci cu timpul trecerea lui o așteptam ca pe o mângâiere.
Când îl pierdeam, alergam să-l găsesc privindu-l.
Într-o zi am simțit c-a plecat și-am coborât în stradă.
Trupu-i, peste care-aveam impresia că tot ninge, era de negăsit.
Jos, stătea haina pe care fulgii se roteau în reversibila-i trecere.
O căldură nepământeană am aflat în veșmintele-i albe, dar el nicăieri.
Am alergat spre stânga, am alergat spre dreapta. Nimeni.
Am început să plâng și lacrimile mele se făceau oglinzi
În care chipul lui îmi spunea că e pe-aproape.
Din ziua aceea nu l-am mai văzut.
Îi mângâiam hainele temându-mă să nu-l uit.
Prin oraș nu mai trecea nimeni, dar eu continuam să-l aștept.
Știam că nu va putea pleca de aici, decât întorcându-se.
1 decembrie de ziua mea…
O, mamă, zice el
Să fii la fel de pozitivă
Ca întotdeauna,
O, fiule, să-ţi păstrezi întreaga căldură
Şi să-mi dai, de fiecare dată,
Numai atât, cât am nevoie, să fiu.
O, draga mea, ziceau vocile din Moşilor
Aseară, pe când cu Bombonica
Ne miram de cât ne este de cald şi de frig
De cât şi de cum ne trece vremea
De cât am dat, de cât ne-am risipit
Şi de cât inima ne-am dăruit-o.
O, draga mea mă trage de mânecă
Telefonul la care nu pridideam să răspund
Lui Angi, Fulger e singur şi plânge,
Veturia vrea iar să fie dusă-n oraş neţinută de mână
Nu-mi găsesc timpul şi liniştea să-mi aud pulsul
Să ştiu dacă îmi mai dă timp să te văd
Şi să râdem plângând
În faţa drumului cenuşiu presărat cu steluţele argintii
Ale sărbătorilor, ale sfinţilor
Şi-ale naşterii noastre
O, draga mea Adinuţa zice Soare mai ieri
Să nu reci prin timpuri mai rele
În care, fără să scoţi la lumină, luceferii tăi…
.
Dor -han
Am fost la o universitate la sud de Seul, cu lectorat de romana. Acolo am aflat de doctoratul Eminescu-Sowol, condus de Paul Miron la Freiburg (publicat acolo, aveti fisa). M-a impresionat, in naivitatea ei, asocierea yang (Eminescu), yin (Sowol), liniste (So) – sunet (Em), dor-han.
Sowol s-a sinucis, dupa o scurta viata nevrotica (esecuri & alcool). Intraductibilitaea lui fiind explicata si prin integrarea sonoritatilor folclorice coreene (ca si dialectalismul lui Milarepa, din care, iar, am tradus, o carte, insa, fiind expus la cursuri de tibetana in Himalaia indiana), am tratat cu imaginatie “originalul” englez, care (!) consta in traducerea lui x cum a auzit-o (stilizat-o?) y. Lasand fidelitatea samanilor, am tradus punanudu-ma, probabil, la umbra tristului poet din actuala Nord-Coree.
***
Stimate Domnule Deputat Eugen Tomac,
Împărtășind bucuria Zilei Naționale, reaud studenti indieni rostind: JAI Romania!
Dr. George Anca, RICA
Mesaj de felicitare:
On Friday, November 29, 2013 11:02 AM, Eugen Tomac
Stimate domnule Preşedinte,
Am plăcerea de a vă transmite, alăturat, urările mele cu prilejul Zilei Naţionale a Românilor de Pretutindeni şi a Zilei Naţionale a României.
Cu deosebită consideraţie,
Eugen TOMAC
Deputat
Sursa: George Anca