ANCA, de Marian Popa (excerpte)

1 Dec 2013 by admin, Comments Off on ANCA, de Marian Popa (excerpte)

Marian-Popa

 ANCA

Editura Bibliotheca, Târgoviște, 2013

(Excerpte)

(Motto-uri)

Nimic nu este mai original ca haosul.

Friedrich Schlegel.

In jedem genugend reichhaltigen System

lassen sich Sätze formulieren, die innerhalb

des Systems weder beweis

— noch widerlegbar sind, es sei denn,

das System wäre selbst inkonsistent.

Kurt Gödel

Mai grav este cã, pe baza unor texte

precum cele de mai sus, George Anca a

putut fi admis în Uniunea Scriitorilor şi

cã, odatã primit, nu mai poate fi, aparent,

dat afarã.

Horia Gârbea,

Poliscriitor, mahãr prin

Uniunea Scriitorilor şi şi şi

Problema noastrã sunt normalii.

Manfred Lütz

CUPRINS

1. Premise – 5

2. Dodii – 8

3. Generalitãţi – 15

4. Conformaţii de cuvinte – 22

5. Formaţii de cuvinte – 32

6. Cuvinte ca suporturi. Realitãţi dodiate – 42

7. Paradoxe. Silogismele dodierii – 49

8. Tipuri de redactare – 57

9. Opinii literare – 62

10. Cãrţi – 67

Poezia – 72

Romane – 82

Relaţii de cãlãtorie – 107 Teatru

multideductibil – 125

Alte mostre de crestomatizare – 132 Dodierea

colocvialului – 143

11. Politice – 146

12. Etnopolitice – 154 Interetnice –

161

13. Hinduitate dodiasticã – 164

14. Religii – 183

15. Erotice – 189

16. Traduttore – Dodiatore – 196

17. Psihosomatice – 201

  1. Ca un sfârşit – 206

(Frazări & dodii critice)

            Cu termenul dodii, Anca 1. Specificã texte proprii şi ale altora; 2. Indicã natura şi calitatea unor realitãţi exterioare sau mentale. (Pag. 5).

            Cum s-a vãzut, dodia e un sinonim sau gen proxim pentru trãznaie, aiurealã, pleaznã, a vorbi  în bobote, a bate câmpii, hodoronc-tronc, umblã mintea cu sorcova, spune iordane, bancuri, tâmpenii, prostii, prãpãstii şi relaţionabilã cu accidentul: “fleoşc, Mariţo” (Anca). Citadin, se indicã dodia prin expresia-dodie: vorbeşti aiurea-n tramvai. (13).

            Unitatea originarã este echivalabilã sau determinabilã cu armonia; dar autentica armonie sau cel puţin unica originarã e haosul. “Nimic nu este mai original ca haosul”, conclude Schlegel. O idee ce trebuie de acum subliniatã: europeanul e definit de dualitãţi, antiteze, contradicţii simple, cu care se pot produce dodii simple, absurditãţi. Anca este unul care depãşeşte dualul prin trãire de tip hindus. (19).

            Dacã tagmemele sunt cele mai mici elemente gramaticale cu sens şi taxemele cele fãrã sens, radicalizând, se neutralizeazã diferenţele dintre perfectiv şi imperfectiv. Este clar cã angajarea unor tagmeme dintr-o limbã mai puţin accesibilã transformã tagmemul în taxem: este cazul unor pasaje în care Anca introduce termeni indieni şi astfel modus ponens al presupoziţiei opus implicativului modus tollens devine opusul lui dodiesc. (26)

            Un rol decisiv în dodiere are poziţia faţã de lexicoide. Se prezintã întregul grup de caracteristici semantice; se valorificã sensul principal; se valorificã unul din sensurile subsidiare; se opteazã pentru un sens conotativ. Relevanţa dodierii creşte dacã sensul principal nu este la îndemâna tuturor (cult, dialectal, profesional, de jargon, argou, din altã limbã, creat de autor pentru uz personal permanent, provizoriu sau excepţional, pentru un unic microcontext, cu încãrcãturã semanticã sau fãrã vreuna). (28).

            Dodii apar prin existenţa ordinilor şi ordonãrilor, a unor structuri de tip succesional organizate vizual, fonetic, fonologic, ortografic, morfologic, sintactic. Gramatica în ansamblu? (32)

            Anca nu prezintă contexte de reprezentare a mimesisului. Este cel mai antirealist autor român. (Pag. 48).

            Dodii culturale, literare, artistice. Dodia culturalã sau literarã este realizabilã prin schimbarea registrului unui text de obicei celebru, prin plasarea lui într-un alt context, contrastiv, sau în unul similar, dar în care va avea altã funcţie, chiar dacã şi una de structurare. Anca preia din Shakespeare un detaliu de microcontext care nu este mai mult decât o asociaţie facilã şi nebunã: un pantof, a cãrui talpã e întreagã sau gãuritã devine motiv structural în Furnici albe. (55)

            Cãrţile lui Anca sunt dodii şi prin sfidarea unor convenţii de structurare. Majoritatea au caracterul unor colecţii de texte, montaje, crestomaţii. Sunt dodiate titlurile, în sine sau prin raporturile lor cu textul pe care-l reprezintã şi, de fapt, mai degrabã doar îl preced formal. Titlul determinant al unui volum este Doine în dodii. Mãiastra în dodii. Fractal 60 (2003) e o selecţie retrospectivã de autor. Un volum masiv: Dodii 18-58. Apokalipsa indianã VII, titlurile din Cuprins ale celor 7 secţiuni sunt doar versurile cursive, ce deschid blocurile de versificate, un poem are titlul vorbim în dodii zodii în bobote roboţi. Alt titlu oarecare: dintr-o vãduvã în alta.

            Pentru multe titluri se aleg caractere cursive; pentru unele titluri de volume, de proze şi poeme s-a renunţat la majusculã, altele sunt doar majusculate, practic, alt mod de neutralizare. (67)

            Este evidentã pasiunea pentru tristihuri, mai ales în Dodii 18-58 şi în Orientopoetica (2000), opţiunea fiind şi subliniatã în dauna altora: “terţinele schimbate pe catrene se rãzbunã/te transformi în hibiscus pâlnie autodevorãrii” (78).

            Indiferent de temele relative şi de structurarea lor, în cãrţile dotate cu subtitlul roman, expresiile deictice sunt relativizate în ansamblu sau în combinaţiile posibile prin factorii spaţiu, timp, personaj. Nu existã, de fapt, personaje “principale” şi cu atât mai puţin secundare; când câte unul este prezentat, modul ţine de dodiesc. (82).

            Cineva ar putea întreba: dacã așa înțelege și poate umbla Anca, fãrã a înregistra relevantul

New Yorkului sau Florenței sau Seoulului, atunci de ce se mai deplaseazã acolo? Rãspunsul trebuie sã fie net: tocmai pentru a releva irelevanța oricãrui loc, cu altul substituibil, neutralizabil fie și pentru doar un cãlãtor unicat. (124-125).

            La Gioia este în acest sens un roman politic, unul din cele mai radicale scrise în spațiul românesc. Ce altceva e posibil, în epoca de crizã generalã, a colectivitãților și individului, a sistemelor de evaluare și determinare? Jürgen Habermas a scris recent despre lumea actualã: “In dieser Krise prallen funktionale und systemische Imperative zusammen.” Anca gãsește relevant un mod comunicațional pentru aceastã  crizã, anume nu pentru a “oglindi”, ci pentru a susține exponențial zãrgheala. Inserțiile lui politice sunt similare multor demonstrații politice de azi, care-și amelioreazã scopul fãcându-l public și telegenic delectant prin asumãri de subsidiar acustic și vizual: fluiere, mascãri, mãscãri, sloganuri, cântece, mimicã, pantomimicã, costumație, bãtãi, tobe, micii incendii, geamuri sparte, vuvuzele. (161).

            Anca are două iubiri: România și o Indie în care poate regăsi în felul lui ceva din România în care s-ar găsi ceva din India. (164).

            Sanskritikon (2002) este cel mai voluminos și relativ cel mai complicat țãcãnit montaj dodiesc determinat de hinduitate și de relațiile ei cu românitatea, în mãsura în care haosul primește eventual un aspect cantitativ, nu structural relevant.  (166)

            Mahavir întru ahimsa este textul cel mai bogat în indicații prețioase pentru meditaționism derivat ici și colo dodiesc.  (175).

            În sens eliadesc, Anca este un religios fãrã religie, atras de un joint brahmano-ortodox.“gata islam creștinism iudaism la rând hindu ba egipteni/o mie noi o mie ei acum Ram (România)”  (183).

            Acțiunea dodierii în acest domeniu poate fi socotitã drept una de prost gust sau stupidã. În realitate, dodia este organicã, în condiția oricãrei religii și nu este întâmplãtor cã formula Credo quia absurdum a fost atribuitã ctitorului Tertulian. Textele sacre și de ordonare doctrinarã a existenței sunt uneori dodiate structural, alteori dodifiabile prin maniera interpretului, a traducãtorului, de asemenea prin natura milenar ocultatã, ca și prin evoluția obiectivã spre ininteligibil, în absența cunoașterii bazelor concrete, devenite cu timpul inaccesibile, în care cazuri nu mai intereseazã sapiențizarea și instruirea, ci pur și simplu formularea. Caracteristica unui text sacru, sapiențial, de prezentare a ritualurilor constã adesea în claritatea formulãrii și absconsul conținutului: este deja o formã de aiurealã. (183-184)

            În fine, pornind de la textele hinduse se poate afirma, chiar dacă nu răspicat: acustic, o dodie poate fi executată ca o mantră, fiindcă o mantră este o dodie. (188).

            Performanțe care pot justifica afirmația: unul din erotomanii de clasã ai literaturii române, altfel bazatã pe extreme: descrieri ocultate sau reprezentând o fiziologie puțin influențatã de cadru și lume. (195).

S-a evocat în legãturã cu structurile romanești rolul expresiilor deictice, relativizate prin termenii spațiu-timp-personaj în pasajele “referențiale” și mai ales în dialoguri: de fapt, dodierea anuleazã relațiile dintre semantic și pragmatic, posibilitatea unei baze pentru stabilirea unor valori ale evidenței sau adevãrului. Dialogurile, în special, pot servi ca ilustrãri psihice extreme a teoriei Double-Bind formulatã de Bateson și Watzlawick: relația asimetricã vorbitor-ascultãtor e radicalizatã prin convenția textului, devenind una de asimetrizare dublã ceva posibil de conceput în dialoguri de nebuni beletristici.

            O propoziție de bazã pentru teoria cunoașterii este: “Neperceperea rezultã din distanțã prea mare, apropiere prea mare, lezarea organelor senzoriale, instabilitate mintalã, subtilitate, interpunere, contracarare, juxtapunerea obiectelor similare.” (Samkhya Karika, 7). Anca este unul care alege opusul a ceea ce brahmanul impune pentru tot omul normal. “Problema noastrã sunt normalii”, afirmãManfred Lütz (Irre! Wir behandeln die Falschen, 2009).

Cine se conformeazã normei este nebunul. (205).

18. CA UN SFÂRȘIT

Cine mai citește astãzi? O întrebare curentã. Alta este:când și unde. Acasã, pe vreo plajã, în ședințe, în trenuri, autobuze, avioane, într-un rãgaz postorgasmic. Huxley trata practic problema, în felul lui britanic: bucãțile epice scurte și poeziile sunt consumabile pe distanțe mici de drum. Azi sunt în trend și anecdotele de o mie de pagini, cu semn de carte pus din loc în loc: un bilet de cãlãtorie, o felie de salam, un condom. N-ar fi rãu însã dacã se va introduce printre tipurile ideale textele dodiate de Anca, cel mai radical producãtor de text din seria deschisã virtual de Eminescu, dezvoltatã cu Urmuz, la împlinirea cãreia au contribuit Constantin Fântâneru filosoful, Eugen Ionescu absurdul, Cugler-Apunake, George Dan (Oamenii din lande, manuscris în 1946, editat în 2011), Șerban Foarțã hologramaticul. Anca: autor citibil, recitibil, suspendabil,suprimabil, completabil, abil labil, digerabil, dispepsiabil. Atari cãrți au un indiscutabil avantaj: ele pot fi începute de oriunde, întrerupte oriunde temporar sau definitiv, reluate, fãrã a li se leza totalitatea, aceasta în mãsura în care haosul este uneori confundabil cu infinitul, care nu mai este infinit decât dacã se extrage din el infinitul pentru a rãmâne un alt infinit. Texte ca niște maladii absolute, ce pot suporta prin lecturã statutul singular, endemic și cronic. Amestecuri, cu aparențe de sincope; o afirmație în cazul acestor texte impune neutralizarea și variația liberã: citãrile pot fi scurte sau foarte lungi, fiind egal dacã vor fi luate dintr-un poem, roman sau eseu, fiind salutar și experimentul comutãrii: pasaje cu dimensiuni variabile dintr-un oarecare text sunt integrabile cu șanse zero de identificare în altele.

            Postdemocraþia îºi creeazã o postliteraturã. Una din formele ei este produsã de Anca, în dauna altora. Ceea ce înseamnã cã nici nu se mai poate scrie o alta care sã nu fie epigonicã. E scrisul fãrã drept de apel și fãrã drept la egal, care ignorã aroganța elitarã, meschinãria șmechereascã frivolã postmodernistã, conformismul mercantilizat al scrisului de larg consum. Altfel, un text care nu poate fi plagiat, compilat sau parodiat. Acest autor contribuie în felul lui la extinderea interactivitãții. Textele permit unui cititor sã greșeascã dacã vrea pagina, fãrã a fi observat, poate sfida legile copyrightului raționalitãții.

            Un alt avantaj: prin textele dodiate este insinuabil orice, pentru cã nu sunt lizibile cum au fost scrise. Autorul poate înjura temeinic pe oricine din lume fãrã teama de a fi sancționat, poate ataca orice tabu, poate folosi vocabula pulã, cum o și face într-un poem al cãrui titlu nu va fi aici indicat, poate grafia conspirativ cele 99 nume secrete ale Creatorului Suprem rostite într-un colț de templu de un inițiat. Din aceastã operã laxã nu lipsesc urâtul, grotescul, brutalitatea sexualã abundentã în epocã, dar perspectiva e totuși aceea a des evocatului Hanuman care, chiar și când este furios avântat militant, va acoperi în mișcarea-i impetuoasã marea cu flori și petale.

            Textele dodiate sunt plasabile ca dodii și în categoria radicalizãrilor criptologice. Existã texte pe care Cryptanalysis & Raketeering Records Unit nu le-a putut descifra nici cu ajutorul celor mai moderne tehnologii informaþionale. Litere, cifre, semne ortografice, acolade, linii, cratime, intercalãri, secționãri, hieroglife: așadar, manuscrisul Voynich din secolul XV, Ricky McCormick, obiectul artistic Kryptos creat pentru CIA de Jim Sanborn, cu concursul unui criptolog pensionar al instituției. Cine cripteazã mai bine? Amatorul, s-a constatat. Profesioniștii sunt previzibili, amatorii sunt primejdioși. În plus: trebuie analizat enciclopedismul celui ce cripteazã: literar, artistic,politic, gastronomic, economic, științific, monden, erotic, de participant sau observator al ceremonialelor religioase și laice etc. Ce face Anca poate fi luat și ca o zãpãcire a criptãrii, cãreia îi extinde bazele clasice: valorificã literele în noile cuvinte formate, dar mai ales în formațiile de cuvinte: cuvinte fãrã sens, cãrora li se poate distribui prin consens, bunãvoinþã sau ignoranþã unul la alegere și la întâmplare, cuvinte pentru obiecte inexistente, cuvinte necunoscute pentru obiecte existente. Dodii? Francesco Flora afirma cã este imposibil sã nu existe undeva în Univers creaturile din Infernul dantesc, argument fiind faptul cã ele au fost prezentate de un om. Este afirmabil același lucru despre relate, dar și despre scrisul bazat pe relații stabilite prin raționamente asimetrice.

            Schlegel: Spiritul idealismului este universalitatea și originalitatea (totalitatea în plus); tot restul este literã/Buchstabe. Idealismul face din interioritate empirie și din exterioritate teorie. Orice sistem este numai o empirie. Realitatea se aflã în indiferențã. Ce nu-i încã poetizat, nu se știe încã pe drept; mai întâi ne vine cunoașterea cea mai profundã din inconștient în fața ochilor. Ce se poate

modifica din aceste propoziții? Un singur cuvânt va trebui înlocuit: poetizat cu dodiat.

            Dacã se mai încearcã o asociație, textele lui Anca suntmașini în sensul automatelor lui Claude Shannon. A crea sisteme smucite pentru a produce nonpragmatic. Pentru cã tot ce-i practic e consumabil. Se consumã alimente și se produc excremente, se consumã cuvinte și se produc demagogie și minciuni, tabloide și reclame, teorii, doctrine scadente și hârtie reciclabilã.

            Termenul experiment este de asemenea rezonabil pentru definirea acestei opere. A fost folosit pentru muzicã, literaturã, arte vizuale. În acest caz, poate fi evocat și sensul științific și anume în sens dramatic. Probabil cã 99% din proiectele de cercetare științificã experimentale eșueazã; eșecurile sunt importante, fiindcã indicã altor cercetãtori ce nu trebuie sã mai încerce, cum sã aleagã alte drumuri. În literaturã și arte este altfel, chiar invers. Cine încearcã imposibilul relevã numai eșecul altora, cu același rezultat: asta nu trebuie s-o mai faceți, am fãcut-o eu. Voi puteți doar sã parodiați Mona Lisa. Anca este îndreptãțit sã facã contemporanilor un Sîc! substanțial.

            Scriitorul ãsta perfecționeazã limbajul compozit multilingv. Pentru cine o face? Pentru cititorul român al viitorului, care deprinde mai întâi limba englezã cântând interjecții. Sau pentru cel familiarizat cu engleza, care va învãța româna înjurând, în vederea parvenirii la o Comunã de Aur a Dodiilor. “Profetule dodietule construiește pentru viitor scuze” (Rechinuri). “dodii de nouã viațã/voi sã vã predați/noi sã vã învãțãm/când contextul ne va sufoca/pris la peine d’apprendre roumain/declinul și dispariția/unor comunitãți românești/identitatea omului spulberatã …”

            Scriind cum scrie, Anca utilizeazã cea mai mare cantitate de cuvinte reale și inventate în literatura românã. În baza textelor lui e realizabilã cu lux de exemplificãri și o poeticã sau mãcar un dicționar de procedee dodiești, de trucuri refuzate de logica poeziei conformizate. Descartes este convenabil ca punct de plecare și pentru sublinierea altei particularitãți, atunci când a decis: Cogito, ergo sum. Dar, astãzi, psihologii afirmã: Cogito, deci mã înșel. Prin urmare: Cogito, deci înșel. Atunci, mai bine și onest: non cogito, deci nu mã înșel și nu înșel. Anca moduleazã în fals raționamentele în acest sens: “… dacã nu mã înșel, de ce sã mã înșel, cã te înșeli nu mai încape îndoialã, și-atunci, ne înșeli și pe noi cu tone de aberații, nu imaginații, cât cã și-alea, dacã te viziteazã, ține-ți-le și pe-alea…”

            Ce vor bãnui unii cititori, mãcar inconștient: scrisul lui Anca este periculos, concretizare a unui comportament cumva asimilabil aceluia definind pe Cybele, pentru epoca apariției și instituționalizãrii lui Iisus. Un scris care ignorã trucurile glimfatice, cu care se spune ce este de spus, cu certitudinea cã oricum, este inutil într-o lume programatã de tembelisme milenare cu repetate efecte catastrofice.

            Nu existã un scriitor care sã fi avut curajul sã scrie chiar așa. Poate și pentru a nu fi taxat de unii sau alții drept nebun. Ca și cum n-ar exista Machbeth, în care s-a spus: “A tale told by an idiot, full of sound and fury, signifying nothing.” Textele acestea par a fi ușor de scris, dar cine va

încerca sã scrie astfel va descoperi dificultatea de a-și duce pânã la capãt, douã sute de pagini de prozã sau de terține din clasa celor dodiate de Anca.

            Apoi: orice carte e limitatã de coperți; Anca eliminã neajunsul construind sugestia unui ilimitat cover. Opera lui dã impresia proteismului; impresie explicabilã prin tipul de producere a textului. S-a spus: în limite se aflã Maestrul. Dar limitele pot fi cele indicate de cuvântul limitat la opt litere: ilimitat.

            Cu Anca se încheie simetric antiapoteotic un mod al literaturii române. O operã care ar corespunde pretenției lui Nietzsche: “Ich will keinen Autor mehr lesen, den man anmerkt, er wollte ein Buch machen: sondern nur jene deren Gedanken unversehens ein Buch wurden”(Menschliches, allzumenschliches, II, 121).

            Dacã Anca este indrituit sã fie membru al Uniunii Scriitorilor din România, cum se întreabã un Horia Gârbea? În istoria ei ctitorizatã comunist sovietic pânã azi, Uniunea Scriitorilor nu a determinat nici mãcar producerea unui rondel memorabil. Ce a generat, au fost relaþii conflictuale, ierarhii ale urii, lehamitei, dispreþului ºi imoralitãþii.

            În Germania, crede Gârbea, “într-o țarã normalã” adicã, “publicarea unui volum de acest fel poate atrage suspendarea licenței editurii”. Afirmația este ea însãși o dodie ubuescã, dar involuntarã, în mãsura în care mintea care a emis-o ignorã cu vârf și îndesat realitãþile germane, țara aceasta, în parantezã fiind precizat, neposedând o Uniune a Scriitorilor. Dacã ar fi citit niște poeme de Oskar Pastior, n-ar mai fi scris ce-a scris. Sau mãcar un colaj lexical de Herta Müller:

| im|Feld|IST|das|Getreide|müde|

| vom|Getreide|und die|Sandmücken

| m ü d | v o n | d e n | S a n d m ü c k e n | d i e

| B r e n n e r e i | v o n | d e r | B r e n n e r e i | U N D

|DER|Wind|vom|WIND|das |WORT

| UNBEDINGT| ist|MÜD|vom

| Wort|UNBEDINGT|UND|DIE

| Sonne| MUSS|durch|DEN|Rennzirkus,

| d o c h | h i n t e r | d e m | B u s b a h n h o f | i m

|Getreide|dreht|ein|Vogel

| beide| Augen|hundeschlecht|UND

| stark geschminkt|in| steifer Seide

            Desigur, nu ultima expresie a literaturii. Ce mai este inventabil? Poate imposibilul. Un text în care cuvintele tuturor limbilor și dialectelor planetei sã rimeze și, invers, niciun cuvânt din suma tuturor vorbelor flectate, neflectate și neflectabile ale limbilor și dialectelor planetei sã nu-și aibã un frate întru rimã; sau toate cuvintele planetei inventabile în baza alfabetului și hieroglifelor sã fie prinse într-un infinit palindrom. Ce zici, Anca?

            Dar pentru a imagina ultima expresie a literaturii ar trebui apelat și la viziunea Rabinului din Meseritz, evocat undeva de Gershom Scholem. Atotputernicul a transformat nimicul în Ceva, într-o Lume, dar asta nu-i totul, de vreme ce este posibil contrariul. “Die Taten der Gerechten aber, die alles zu seiner Wurzel zurückführen, verwandeln das Etwas ins Nichts, und das letzte Wunder ist grösser als das erste.”

            Anca pare a fi aproape de acest final intermediar care, este de presupus, va consta și din acțiunile de eliminare treptatã a literelor care au fost alese pentru a crea Cuvântul inițial. Una din creațiile sale lexicale cele mai frecvente este ApoKALIpsã. Scris așa, pentru a semnala o fuziune sau apropieri fãrã recurs, și ele ușchit la mișto dodiabile: Aceeași apocalipsã, Kali dansând calypso”

(Mãslinii din Uffizi). Kali cea neagrã, inaccesibila Durga, soața lui Shiva, Parvati, Ciamundi, Uma și zeița supremã ca Dewi, care primea jertfe umane de la frãția tâlharilor Thag, și nu mai puțin Mahischasuramardini, exterminatoarea bivolului-demon Asura Mahischa, cãlãrind un leu, cu zece brațe. Cu sau fãrã voia lui, un apocaliptic se aflã în ultima zi, aceea a mâniei. Anca vede un sfârșit cu zece braþe al timpului și descrie ce vede. Asta, pur și simplu, pentru cã “ne-am creat un singur creator ne lipsește voința primului pas în stare sã creãm c-am fost creați(Cenușa din gânduri).

Comments are closed.

Cuvânt și Iubire

Cuvânt și Iubire

„De aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător. Şi [&hellip

Comments Off on Cuvânt și Iubire

Follow Me!

Follow Me! Follow Me! Follow Me! Follow Me!
,,Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuiește, nu se laudă, nu se trufește". (Corinteni 13,4)
 

Carţi în format PDF

Articole Recente

Reviste de cultură și spiritualitate

Linkuri Externe

Multimedia

Ziare

Vremea

Ultimele Comentarii