Cuvânt și iubire

„Destine contemporane. Generalul Mircea Chelaru”(*), volumul îngrijit şi coordonat de Mariana Cristescu, reprezintă o culegere de articole atent selectate de ochiul şi spiritul critic al distinsei doamne a literelor mureşene.
Articolele cuprinse în volum aparţin unor gazetari de o factură aparte – Ion Petrescu, Corneliu Vlad sau Mariana Cristescu -, oameni profund legaţi de realităţile spaţiului căruia îi aparţin prin naştere şi simţire, şi care, prin curajul civic, calitatea şi claritatea ideilor exprimate, dar şi prin inteligenţa şi profunzimea scrisului lor, au intrat demult în conştiinţa publică românească.
Toate aceste calităţi, dovedite şi probate în timp de cei cărora le aparţin articolele cuprinse în volum, reprezintă în acelaşi timp şi o garanţie peremptorie a seriozităţii demersului lor gazetăresc, dar şi a bunelor intenţii de care sunt animaţi vizavi de personalitatea generalului Mircea Chelaru.

După ce este trecut în revistă impresionantul CV al generalului Mircea Chelaru, articolele vin să contureze şi să completeze, în tuşe clare, puternice, personalitatea de excepţie a acestuia, o personalitate emblematică şi distinctă în galeria comandanţilor Armatei române.
Dacă şeful statului este, din punct de vedere constituţional, comandantul suprem al Armatei – funcţie onorifică, desigur -, iar ministrul Apărării, un oarecare om politic, este următorul în ierarhie, comandantul de facto al Armatei rămâne însă Şeful Marelui Stat Major al Armatei, iar acest lucru nu trebuie uitat. El, Şeful Marelui Stat Major al Armatei, este de fapt creierul şi autoritatea de necontestat a acestui organism viu, Armata. El este cel care o reprezintă la cel mai înalt nivel de competenţă, iar Mircea Chelaru a reprezentat-o cu cinste, demnitate şi onoare. Atunci când acest lucru nu a mai fost posibil – din motive independente de voinţa lui – Mircea Chelaru a demisionat. Un act de demnitate şi curaj într-o lume din ce în ce mai lipsită de asemenea calităţi morale de excepţie, o lume în care se cultivă cu predilecţie servilismul, lichelismul şi obedienţa politică.
Tocmai de aceea, pe mine personal, m-a uimit intrarea în politică a generalului Chelaru. Nu contest că a fost animat de cele mai bune şi sincere intenţii, dar m-a mirat mai ales faptul că un om cu pregătire informativă şi de contraspionaj – domeniu în care a şi activat un timp – n-a sesizat că a intrat pe un „teren minat” şi că pe un asemenea teren are nevoie şi de o altfel de pregătire.
Nu sunt, trebuie să mărturisesc, un admirator necondiţionat al generalului Chelaru. Încerc, pe cât posibil să fiu însă un om obiectiv, fidel principiului: „Prieten mi-e Platon, dar mai prieten mi-e adevărul” şi, în acelaşi timp, ca cercetător în domeniul istoriei, un om care cultivă cu obstinaţie ideea „Audiatur et altera pars”. Aş vrea să ştiu mai multe despre perioada în care s-a aflat în fruntea CADA, despre perioada în care s-a aflat în fruntea unei diviziuni importante a S.R.I. şi, mai ales, despre natura conflictelor pe care le-a avut cu unii şefi din respectiva structură (există şi alte păreri decât a domniei sale vizavi de plecarea din S.R.I., păreri menţionate în mai multe lucrări apărute după evenimentele din decembrie 1989, care, desigur, trebuie privite cu orecari rezerve, dar nu pot fi ignorate). Aş vrea să ştiu mai multe şi despre perioada în care a făcut politică, dar mai ales despre condiţiile în care a „sucombat” un partid – în fruntea căruia s-a aflat pentru un timp –, partid cu adevărat reprezentativ al intereselor românilor din Transilvania, PUNR.
Că Mircea Chelaru, animat probabil de aceleaşi bune intenţii, a continuat să cocheteze cu politica, o dovedeşte candidatura sa pentru un loc în Parlamentul României pe listele PPDD. Că n-a fost să fie nici nu mai contează acum.
Toate aceste opinii personale pe care le-am expus cu sinceritate, nu mă împiedică însă să remarc OMUL de excepţie care a fost şi este generalul Mircea Chelaru, omul cu o carieră militară exemplară, încheiată însă prea repede, poate brutal de repede.
O dovadă în plus a faptului că „nu vremurile sunt sub oameni, ci oamenii sunt sub vremuri”.
Probabil că toate aceste întrebări rostite de mine, şi poate şi altele, nerostite de unii, vor primi cândva un răspuns, atunci când generalul Mircea Chelaru va găsi de cuviinţă să-şi scrie memoriile.
Până atunci însă, după un vechi obicei ostăşesc, nu putem spune decât: Onorul la General!
Şi, desigur, toate urările de bine Marianei Cristescu, cea care a îngrijit şi coordonat volumul punând „o bucăţică” din sufletul ei mare la temelia unui asemenea demers lăudabil.

NICOLAE BALINT

(*)Volum editat şi lansat în cadrul proiectului Colocviile „Cuvântul liber” – „Punţi de lumină”, Târgu-Mureş, ediţia a II-a, 21 iunie 2013.

Sursa: Revista Melidonium