“Sfinții Voievozi “, hramul Mănăstirii Petru Vodă
De Ziua Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil, are loc Hramul Mănăstirii Petru Vodă din judeţul Neamţ, un loc mirific în care te regăseşti într-un univers tainic. Prezenţa Parintelui Iustin Pârvu, un om al seninătăţii contemporane, de o profunzime şi o nobleţe sufletească deosebită, face acest colţ de ţară să fie demn de un mic “Athos românesc”, cu oameni calzi, blajini, într-un decor desprins parcă dintr-o pictură a Renaşterii, în care Raiul, este prezent prin verdele nădejdii, a viselor noastre…Recunoscut drept urmaş al părintelui Cleopa, de la Mănăstirea Sihăstria, Iustin Pîrvu, prin faimă sa duhovnicească, este cunoscut în toată ţara.
Construcţia Mănăstirii Petru Vodă, dedicată martirilor din închisorile comuniste, a fost începută în anul 1992, un vis mai vechi al părintelui. „Mic copil fiind, cutreieram dealurile astea şi visam că într-o bună zi aici o să se construiască o mănăstire în care să slujesc. A fost o imagine care m-a ajutat să trec peste anii de detenţie” , mărturiseşte părintele Iustin, fost condamnat pentru convingerile sale la 19 ani de detenţie, în închisorile comuniste.
Mănăstirea Petru Vodă, azi loc de pelerinaj pentru toţi credincioşii, adăposteşte în biserica mănăstirii osemintele martirilor de la Aiud. Nu întâmplător Părintele Gheorghe Calciu Dumitreasa şi-a ales locul de “linişte” în cimitirul Sfintei Mănăstiri, unde flacăra credinţei de-o viaţă este mereu trează, prin cei ce priveghează.
„Nu este numai meritul meu. Călugării, preoţii din mănăstire, credincioşii care m-au sprijinit, toţi, cu ajutorul lui Dumnezeu, am făcut posibil acest lucru. Aşa şi trebuie să fie, credinţa dreaptă nu trebuie lăsată să moară. Cînd privesc în jur, la mănăstire, la natură, la oameni, mă simt ca şi cînd aş fi la Athos”, mai susţinea stareţul Iustin.
Am avut privilegiul de a-l întâlni în această vară pe bunul Părinte Justin. Mereu sunt dominată de acea alură impunătoare a marilor noştri părinţi duhovniceşti.
Privirea albastră şi senină, acei ochi blânzi si gânditori, gesturile pline de modestie si smerenie, îţi dau sentimental că eşti în faţa unui “voievod al munţilor”, care ştie, vede, aude, fiecare foşnet, fiecare strigat al deznădejdii şi oropsirii omului…Nu ştiu când are timp pentru odihnă. Mereu asaltat de oameni bolnavi, de oameni ce au nevoie de un cuvânt de folos. Are timp pentru fiecare, ştiind că-n vremurile noastre tulburi, doar credinţa noastră ortodoxă ne mai poate salva din faţa răului. Dacă în detenţie a suferit pentru convingerile sale politice, astăzi, suferă pentru fiecare roman ce-i trece pragul, suferă pentru “un rău” deja instalat pe umerii Neamului Românesc.
Mâine, lumini magige vor lumina Ceahlaul. Sufletele celor plecaţi, vor coborî pentru o clipă in biserica mănăstirii printre mir şi tămâie mirositoare. Se vor regăsi cu toţii într-o unică rugăciune pentru mântuirea Neamului Românesc, atât de încercat…Păstrarea credinţei, în ciuda greutăţilor, este singura noastră şansă de a rămâne o naţiune demnă şi puternică. “Suntem tot mai slabi, mai obosiţi, mai tracasaţi de lumea aceasta interesată să descompună naţiunile şi viaţa noastră. Există o continuă tendinţă de descompunere şi o tendinţă negativă asupra fiinţei noastre spirituale, ortodoxe, şi soluţia este să ne păstrăm credinţa, în ciuda tuturor greutăţilor “(Părintele Justin)
Mariana Gurza
(Revista Epoca, 2007, Destine umbrite, Ed. Atticea, Timisoara, 2008)
