Ion Măldărescu: “Sus Române! Sfarmă jugul ce te-apasă! “
Până când mai rabdă poporul?
„Sus, române, strigă timpul, Cine n-are bărbăţie/ Părăseşte-ţi amorţeala Cerceteze mai nainte/ Şi-ţi recapătă mărirea. Strămoşeştile morminte/ Sus, române, strigă timpul! Căci acele – reînvie.// Auzi ora mântuirei! Ah, ce foc simţ eu în mine/ Cum îţi bate şi răsună: O viaţă nouă-mi vine/ Libertate, soarte bună? Şi-mi arde sânge în vine/ Auzi glasul omenirei? Şi-mi văd gloria prea bine!// Toată lumea apăsată Ce-i mai dulce ca murire/ Azi dă mâna cu virtutea Pentru neam şi libertate,/ Şi-şi fărâmă servitutea, Pentru limbă şi dreptate,/ Servitutea blăstămată! Pentru sfânta lor mărire?// Sus, române, strigă timpul, Arma! Arma!-mi strigă mintea/ Arma-n mână, pofta-n limbă, Moarte celor ce m-apasă!/ Soartea rea-n ferice schimbă Moarte celor ce nu-mi lasă/ Sus la armă, că e timpul! în mărire toată gintea!// Sus, române, strigă timpul, Blăstămat acela sânge/ Sfarmă jugul de te-apasă! Ce român se zice-a fire/ De la oase or să-ţi cază Dar nu are-aşa simţire!/ Sau de loc, ascultă timpul! Blăstămat e şi să stânge!” (Versuri compuse – probabil – de Al . Papiu Ilarian, ce se cântau, în anul 1848, pe melodia unui celebru cântec al lui Horea)
Îşi bat joc de normalitate
Generaţia tânără trebuie să ştie că Ceauşescu a lăsat Ţara fără datorii şi cu creanţe de recuperat. Escrocii şi incompetenţii care au pus ghearele pe conducerea României, vreme de 24 de ani au păpat tot, au vândut şi pământul de sub tălpi. Au furat cât au putut, iar acum sunt miliardari în euro. Ţara are aur şi metale rare, petrol şi gaze, pământ bun şi păduri minunate, dar cu sprijinul guvernanţilor, o mare parte din ele le-au luat în posesie străinii, firme of-shores, „căsuţe poştale” şi altfel de forme de camuflaj. Cine se află în spatele lor, ştie şi Preşedintele, ştie şi Prim-ministrul. Pleiada postdecembristă de „preşedinţi” şi „premieri” contrafăcuţi, controlaţi de potentaţii planetei, au dus ţara în prăpastie. Actualul şef al statului român, actualul premier (ca şi predecesorii), îşi bat joc de normalitate. În funcţii importante sunt numite doar marionelele uşor de controlat. Criminalilor declaraţi, ucigaşi de români şi evrei în Al Doilea Război Mondial li se ridică busturi în oraşele Ţării, iar Guvernul tace. Oricine desconspiră partea incomodă a Adevărului este demis, încondeiat, împroşcat cu noroi, i se fac scenarii etc. Din 1992, Guvernatorul B.N.R. nu mai cumpără aur de la minele româneşti. Când era prim-ministru a dat ordin ca minele de metale preţioase să fie închise, iar accesul să fie barat cu blocuri din beton, în schimb străinilor li se permite să prospecteze şi să exploateze. Guvernatorul – se pare, aspirant la aceast[ funcţie, pe viaţă -, care a scos rezervele de aur ale B.N.R. din ţară, a primit recent noi ordine bilderbergiste pentru „curăţenia” de toamnă-primăvară.
Nu străinii sunt de vină!
Nu străinii sunt de vină pentru dezastrul Ţării, ci nemernicii care ne conduc de 24 de ani. Nu ţaţa de la piaţă e vinovată că cere 10 lei pentru o ceapă, deşi ceapa valorează 2 lei. „Eu” îi dau 10 lei din banii publici, îi propun ca ea să păstreze 6 lei, mie să-mi dea 4, pe care-i bag în buzunarul meu privat. Cam aşa procedează neisprăviţii din Guvern, din Parlament şi din alte instituţii vampiroide şi de aceea sîntem la un pas de dezastrul major. 45 de ani am cotizat la bugetul statului, ca la bătrâneţe să beneficiez de pensie. Acum, mi se spune că nu mai sunt bani pentru aşa ceva. Însuşi regele Willem-Alexander al Olandei, citind în fața parlamnentului de la Haga prezentarea făcută de guvern pentru noul buget, a declarat: „Modelul social european postbelic a murit. […] Din cauza evoluțiilor sociale, precum globalizarea și îmbătrânirea populației, piața noastră a muncii și serviciile publice nu mai sunt potrivite pentru necesitățile timpurilor noastre. Statul clasic al bunăstării din a doua jumătate a secolului al XX-lea evoluează încet dar sigur către « o societate participativă », în care se așteaptă ca cetățenii să aibă grijă de ei înșiși sau să creeze soluții la nivelul societății civile pentru probleme precum pensiile”. Ce-i pasă lui? Are averi cu grămada, suficiente pentru huzurul lui şi al urmaşilor. La noi sînt parale doar pentru destrăbălarea „aleşilor neamului”, pentru vile şi bairamuri. Pentru pensii şi salarii nu-s parale. Parlamentarii vor farmacie numai a lor, de unde să cumpere medicamente cu preţ redus (săracii!), vor concursuri „Miss-Parlament”, vor „Centru de relaxare”, masaj, vor multe… dar nu pe banii lor, ci ai contribuabililor.
Salarii mici, birocraţie cât cuprinde
Ca şi alte sectoare de activitate din România, sistemul medico-sanitar postdecembrist a intrat în colaps, până la dezastru nefiind cale prea lungă. România se află într-un deficit grav de medici. Una dintre importantele cauze este – prin comparaţie – aceea că între perioada interbelică şi cea contemporană s-a interpus o prăpastie: în prima jumătate a secolului al XX-lea tinerii noştri mergeau în străinătate, studiau la instituţii de elită, iar după absolvire, cei mai mulţi reveneau în ţară, unde practicau ceea ce învăţaseră. Nu puţini dintre acei tineri studioşi s-au afirmat în timpul carierei lor, pe plan mondial: Nicolae Paulescu, Victor Babeş, Carol Davila, Mina Minovici, Gheorghe Marinescu… (ordinea este aleatorie) pentru a numi doar câţiva dintre medicii români deveniţi celebri pentru realizările lor. Astăzi, regretabil, fenomenul este invers: statul român investeşte miliarde de euro în pregătirea tinerilor, care, după terminarea cursurilor se află în situaţia de a nu putea practica ceea ce au învăţat, în Ţara lor. Statutul lor social nu este astăzi pe măsura efortului intelectual depus vreme de şase ani, nu le oferă şansa de a se afirma şi a trăi pe măsura prestaţiei. Ce li se oferă? Salarii mici şi birocraţie cât cuprinde. Atunci pleacă. Este o luptă pentru supravieţuire şi nu pot fi acuzaţi pentru gestul lor. În anii „democraţiei” originale româneşti unul dintre – poate unicul – produse concurenţiale de export este materia cenuşie. Să fie una dintre metodele moderne şi sofisticate a eugeniei? A genocidului asupra poporului român? Să fie procedura de exterminare camuflată a Neamului Românesc? Este posibil, dar de ce practicarea ei a început cu românii? Răspunsul ni l-ar putea oferi vinovaţii: incompetenţii şi rău intenţionaţii reprezentanţi a administraţiilor postdecembriste, şi „Licuricii” globalişti. Pentru toţi aceştia nu Zidul de la Târgovişte, ci Marele Zid Chinezesc ar fi suficient de încăpător.
Prioritate pentru interesele româneşti!
În urmă cu vreo 7-8 ani, F.M.I. era pe dric. Salariaţii îşi făceau bagajele. Atunci au apărut „fraierii”, iar asasinii economici ai F.M.I. au profitat de ocazie. Disperaţi că-şi vor pierde „obiectul muncii”, s-au năpustit asupra prăzii. Au dus la faliment toate ţările pe unde au fost. Exemple (printre altele): Argentina, Ecuador, Ucraina, România! Pentru că nu a făcut „jocurile”, Gaddafi a plătit cu viaţa. Ungurii au trântit uşa în nasul F.M.I.. Au achitat datoria şi le-au închis biroul din Budapesta. Bravo, lor! Noi nu avem cale de întoarcere. Cu asentimentul leprelor autohtone, ne-au „lucrat” bine. Împrumuturile româneşti de la F.M.I. s-au rotit puţin, banii au fost arătaţi „prostimii”, apoi, subtil, au ajuns tot în buzunarul F.M.I., prin băncile străine din ţară. Din împrumut, 80% au primit băncile, restul de 20% s-au volatilizat. Ăsta-i F.M.I.-ul! Am rămas datori pentru multe generaţii. Singura salvare este ca românii să procedeze precum islandezii care au arestat bancherii şi întreaga cabală, să pună la păstrare în „hotelul statului” – „cu executare”, nu cu suspendare, pe toţi hoţii şi trădătorii de ţară dovediţi, care umblă liberi şi îşi fac mendrele în dauna poporului. Să acorde prioritate intereselor româneşti.
În 1958, Dej i-a scos pe ruşi din ţară. În 2004, Băsescu i-a adus pe americani în ţară şi a transformat România în teritoriu sub ocupaţie străină. Cu ce ne-am ales?, sau, citându-l pe marele şi mereu actualul Constantin Tănase: …„ Bine, bine, s-a făcut, dar cu asta ce-am făcut?” Cine-i de vină? Preşedintele este uşă de biserică? Premierul e „Lacrima Christi?” Parlamentul, Guvernul… Câtă răbdare mai poate avea acest popor?”
Ion Măldărescu
Sursa: Revista ART – EMIS
