Luminație…
Luminație la Biușa
Coborât-am din munţi
S-ajungem lângă părinţi,
S-aprindem facla vie
În zi de luminaţie.
Şi satul mi s-a părut pustiu
Şi casa parcă plânge
M-am simţit străin
Şi lacrimile mă cotropesc.
Ard lumânările pe deal
Lumina să-i cuprindă
Pe cei din neam în neam
Ce zac tăcuţi în cripte
Şi crucea pare mai rece
Şi totul pare nefiresc
Căci iată vremea trece
Și ei, pe rând ne părăsesc.
Nu ştiu de ce timpul
E crud şi nemilos
Ne lasă-n urmă doar
Un gol imens…
Lumina lină se ridică
Spre cer cu implorare
Să-i ierte pe cei duşi o clipă
Şă-şi găsească a lor iertare.
Şi vocea harică te-nfioară
Trimiţându-ţi ruga la ceruri
Şi dorul de părinţi te doare
Vai, cât suntem de singuri.
Odihna să le fie liniştită
Şi pacea să-i mai liniştească
Dumnezeu pe toţi îi iartă
Prin puterea sa cerească.
Coborât-am dintre munţi
Pentru ai noştri dragi părinţi
Iertăciune să-le-aducem
Prin lumina de la cruce.
Aşa a fost din neam în neam
Aşa-i datina-n Ardeal.
Mariana Gurza
1 Noiembrie