Boris David: Octombrie…
Octombrie…
(dedicatie mg)
Octombrie, nu te grăbi
Mai stai, să avem roşu viu
Azi verdele nu-i decât galben
Iar sufletu-i deja pustiu.
Mai lasă şi ploaia să stea –
Ea sus nu inundă pe nimeni –
Din matcă ea scoate-un pârâu
Ce năruie ziduri şi oameni.
M-am dus să mă-nchin la mormânt
Un vânt desfrunzit-a arţarul
Covorul de palme zăcând
Cu-n galben necopt, stinge jarul.
Iar jarul e purpur, doar ştim
La fel cam cu ce e în suflet –
De ce te grăbeşti anotimp?!
Mai uite-te şi-n al meu cuget…
Căci ştim ce va fi în curând –
O nea ce striveşte ce-i viaţă –
Şi-o teamă de ce s-o-ntâmpla
Cu zorii ce-aduc, ce te-n gheaţă…
Boris David
19 octombrie 2013