Popor martir de Sf. Ioan Iacob Hozevitul
Popor martir
de Sf. Ioan Iacob Hozevitul
Din viaţa ta – cum văd – înseamnă
Poporule mult zbuciumat
Că eşti ca grâul cel de toamnă:
În ploi şi vânturi semănat.
Tu eşti odrasla cea mezină
A trunchiului daco-roman,
Născut cu sabia în mână
Aici, în câmpul dunărean.
Ca leagăn scump tu ai doar munţii
Şi scăldătoare Dunărea,
Pădurile cununa frunţii,
Iar holdele sunt haina ta.
În sângele muceniciei
Ai fost prin veacuri botezat
Şi-n vârsta crudă a prunciei
N-ai fost ca alţii alintat.
Căci tu fiind abia în faşă
Părinţii te-au lăsat orfan
Şi spre fiinţa ta gingaşă
S-aruncă barbarul tiran.
Luându-ţi drumul pribegiei
Trăieşti prin munţi şi prin păduri
Şi “veacuri de mucenicie”
De la sălbatici tu înduri.
Când negura păgânătăţii
Se năpustea către Apus
Ai fost atunci Creştinătăţii
Ca scut de pază nerăpus.
Când naţiile apusene
Urzesc “progresul” ţării lor
În şesurile dunărene
Tu rabzi potop cotropitor.
La “cuibul” proaspăt din câmpie
Abia atunci înfiripat
S-aruncă valuri din pustie
De goţi şi huni neîncetat.
Tu stând cu ghioaga nestrujită
La trecătoare între munţi,
Ca santinelă neclintită
A lor năvală o înfrunţi.
Deci tu de mic, o, mucenice,
Ai fost zăgazul nemişcat
A valurilor inamice
Şi tu pe toţi i-ai apărat.
În vremea cea de suferinţă
Biserica te-a îndulcit
Cu laptele bunei credinţe
Şi paşii ţi-a călăuzit.
Din gura ei înveţi tu graiul
Frumos ca imnul îngeresc
Şi ea îţi pregăteşte Raiul
În slava Tatălui Ceresc.
Cuvântul ei ţi-a dat tărie
Când sufletul era mâhnit
Şi-având nădejdea-n veşnicie
Necazul nu te-a biruit.
De câte ori te-ngenunchează
Vrăjmaşii cei cotropitori,
“Bătrâna” te îmbărbătează
Şi nu te lasă ca să mori.
Deci nu slăbi şi crede numa
Că “Maica” nu te-a părăsit,
Ci darul ei, întâi şi-acuma,
Te sprijină necontenit.
De vei păzi, “credinţa tare”
Precum din veac s-a moştenit
Vei fi slăvit din nou sub soare
Mai mult de cum ai fost slăvit.
Iar dacă tu dispreţui-vei
Predaniile părinteşti,
Atuncia grâu vei fi colivei
Şi veşnic nu mai odrăsleşti.
Vei fi ca pleava cea uşoară
Purtată pururea de vânt
Pierindu-ţi urmele din ţară
Şi numele de pe pământ!
Atunci vei moşteni blestemul
Ca fiul rău de la părinţi
Pierzând ogorul – ca Edenul –
Răscumpărat de-atâţia Sfinţi!
