Maria Diana Popescu: Planul sörösist, instituții pentru câini și școli de coșmar
Toamna a debutat cu o serie de evenimente extrem de îngrijorătoare, atît în Ţară, cît şi la nivel global, potenţialul atac al forţelor S.U.A.- N.A.T.O. împotriva Siriei, dar şi Roşia Montană, deţinînd capul de afiş. Pe plan european, social-democratul Peer Steinbrück, rivalul cancelarului Merkel arată degetul Germaniei”, scrie cotidianul conservator Die Welt pe site: „nu s-a mai întîmplat niciodată ca un candidat la Cancelarie să arate degetul, ca răspuns la o întrebare într-un interviu.” Dacă a şocat sau nu Germania, scrutinul va găsi răspuns. U.E. ameninţă S.U.A şi Canada, cerînd să elimine vizele pentru români, dar asta vine ca şi cum o potaie mică ar lătra la o panteră. Sau ca şi cum eu aş încerca să-i dau un brînci lui Beny Steinmetz, creierul afacerii „Roşia Montană”, cercetat de autorităţile elveţiene pentru fapte de corupţie, comise în state din lumea a treia. Din cauză că Steinmetz s-a luat la trîntă cu Söröş (miliardarul joacă dur în Industria Minieră a Aurului) pentru exploatarea unui zăcămînt de fier din Guineea, mascaţii au descins săptămîna trecută la domiciliul său din Elveţia. Vom vedea cu ce rezultate.
Ţara fierbe pentru Roşia Montană, iar gura tîrgului vorbeşte cum că niscareva demnitari nu ar umbla „cu mîinile curate” în relaţiile lor cu Sörös şi R.M.G.C., dar şi că s-ar urmări un mai vechi plan sörösist, privind acapararea şi exploatarea de către unele state occidentale a unui bogat zăcămînt de petrol şi gaze, delimitat de localităţile Cluj-Napoca, Dej, Reghin, Târgu-Mureş şi Turda. Tot din gura tîrgului, care de cele mai multe ori adevăr grăieşte, se aude că rezervele mari de minereuri de aur, argint şi alte metale rare existente în multe zone din Transilvania, ar fi mai mari decît cele ale statului Kuweit. Guvernanţii noştri tac ca peştele-n borş, dar pînă nu faci foc, nu iese fum!… În legătură cu Roşia Montană, nici Barbu, Ministrul Culturii, n-a fost iertat. Un grup de protestatari l-au aşteptat la Cluj, după modelul bulgarilor, cu o ploaie de roşii, cerîndu-i demisia. Iată că şi maidanezii au devenit vedete de top cu covrigii-n coadă, fie că vorbim de afacerea Dog Town din Giurgiu, de legătura dintre fondatorii celui mai mare oraş de cîini şi primarul capitalei, sau topurile virtuale de tot soiul, unde dulăii sînt priştiniţi după ureche, cu F5, copy-paste şi enter. Pentru că legături există. Altfel cum s-ar fi scurs atîtea fonduri într-o „instituţie” de adunat cîinii străzii, care, culmea, are un hangar aproape gol, şi o schemă de personal stufoasă, cu directori şi zeci de directoraşi, care folosesc la greu carburanţi şi detergenţi. În scandalul declanşat după uciderea copilului de patru ani, autorităţile pasează de la unul la altul responsabilităţile şi vor să ascundă sub preş sumele fabuloase, alocate pentru rezolvarea problemei maidanezilor. Milioanele de euro alocate anual, la care se adaugă alte sute de mii de la ONG-uri, n-au fost folosite pentru strîngerea şi îngrijirea cîinilor de pe străzi, ci pentru cheltuieli de personal şi personale. O risipă uriaşă pentru bugetul Ţării şi un profit pe măsură pentru escrocii de la pupitru! Cîinii n-au nicio vină! În timp ce un sfert din cele două milioane şi jumătate de copii, care merg din această toamnă la şcoală, vor învăţa tot în clădiri vechi şi insalubre – considerate pericol public (cu sutele în Olt, Bacău, Bistriţa-Năsăud sau Cluj), în cămine culturale sau şcoli renovate doar pe hîrtie. În loc să fie fermecaţi de atmosfera începutului de an şcolar, ca să prindă drag de carte, pe aceşti copii îi aşteaptă clase dărăpănate, cu toaleta în curte ori săli pustii, fără mobilier. Cine îndrăzneşte să ceară explicaţii primeşte acelaşi răspuns: nu sînt bani!
După aproape un sfert de veac, în care fiecare început de an şcolar a adus aceleaşi declaraţii politice sforăitoare, avem peste 2200 de şcoli în care, potrivit legilor României, nu se poate învăţa carte, iar sănătatea copiilor este pusă permanent în pericol. Din 1989 încoace, onoraţii distrugători ai Ministerului Educaţiei au pus pe butuci învăţămîntul românesc, instituind un haos general cu reforme care mai de care mai extravagante, venind cu tot felul de inepţii şi stupidităţi, pe care le-au îndesat pe gît profesorilor şi elevilor. În loc să ardă de nerăbdare să înceapă o nouă sesiune a Legislativului, ca să se ocupe de problemele veşnic nerezolvate ale Ţării, cum, de pildă, problema învăţămîntului, deputatului Popoviciu i-a trecut prin minte organizarea unui concurs Miss Parlament. Doamne, ce tîmpenie!, în loc să ia exemplul mezinei din P.E., care din raţiuni populiste nu poate dormi de grija şcolii româneşti. După ce la fiecare apariţie publică a dus limba română pe noi culmi de „succesuri” europene, devine criticul legitim al situaţiei din educaţie: „sunt şcoli în această ţară care se prăbuşesc peste copii, nefiind renovate niciodată, iar ministrul Învăţamântului vorbeşte de manuale digitale”. Nu ştiu cum se face, dar aici a nimerit-o. Mai greşeşte omul. Exact tabletele digitale mai lipseau şcolilor de coşmar de la sate! Ce concluzie epocală! Vai de copii noştri! Digitalizarea îi salvează de tot de educaţie! Tot românii sînt cobai. Ce ţară din Europa mai foloseşte acest sistem? Implementarea se va face pe şpăgi la fel de digitale. Cu acoperişurile sparte, fără apă şi canalizare, dar cu manuale digitale! Cei care ar trebui să fie interesaţi de starea şcolilor, în mare parte, nu prea au dat pe la şcoală, şi intervin numai dacă le iese ceva! Dincolo de argumentele de mai sus, care validează punctul de vedere, introducerea manualelor electronice în şcolile din România ar transforma clasele în săli de jocuri pe calculator sau de verificat reţelele de socializare – cum pompos sînt denumite mahalalele internetului… dacă nu cumva elevii practică la ore acest lucru, de pe telefoanele de ultimă generaţie.
Maria Diana Popescu, Agero
