Acad. Ionel Haiduc: “Proiectul Roşia Montană este inacceptabil în forma actuală”
Vă prezentăm un interviu acordat de acad. Ionel Haiduc, Preşedintele Academiei Române, portalului Ziare.com, dar şi poziţia oficială a înaltei instituţii pe tema atât de delicată a proiectului minier de la Roşia Montană. Însăşi întrebarea retorică: „Ar fi oare ţările arabe atât de bogate dacă ar obţine doar redevenţe de numai 6%?”[1] a ilustrului personaj intervievat spune pe nume adevărul, respectând realitatea pe care Guvernul şi Parlamentul României o sfidează, în detrimentul poporului român.
De asemenea, una dintre soluţiile propuse de Academia Română este edificatoare: „Ar putea fi utilizate tehnologii fără cianură, la fel de eficiente economic şi tehnologic, iar beneficiile pentru statul român ar putea ajunge şi până la 80% din producţie.”[2].Cine ascultă? (Redacţia ART-EMIS).
Z.com: Academia Română a exprimat un punct de vedere în urmă cu câţiva ani, nefavorabil demarării acestui proiect. Vă mentineţi acest punct de vedere şi după ce Guvernul Ponta a venit cu noua propunere legislativă, în care condiţiile sunt uşor modificate?
Acad. Ionel Haiduc: Academia îşi menţine poziţia exprimată în decursul anilor cu privire la proiectul Roşia Montană şi în general cu privire la exploatarea aurului din Munţii Apuseni. Nu suntem împotriva valorificarii resurselor naturale ale României (inclusiv prin minerit), dar aceasta trebuie să se facă în mod inteligent, în interesul ţării şi cu respectarea condiţiilor de dezvoltare durabilă.
Z.com: Ultimul document al Academiei Române datează din aceasta vară şi a fost publicat pe site-ul Academiei. Este o analiză întocmită de un grup de specialişti, coordonat de domnul academician Valentin Vlad, vicepreşedinte al Academiei.I.H.: Este adevărat că proiectul a fost modificat faţă de prima versiune de acum 10-12 ani, dar nu suficient pentru a fi acceptabil în forma actuală. Propunerea legislativă a Guvernului nu a influenţat poziţia Academiei.
Poziţia oficială a Academiei Române faţă de exploatarea aurului la Roşia Montană [3]
Acceptarea unor proiecte de exploatare a aurului (şi argintului etc.) în Munţii Apuseni este condiţionată de indeplinirea a trei cerinţe:
a) Exploatarea să se facă în galerii subterane şi nu în carieră deschisă; astfel nu ar fi afectat mediul înconjurător, nu ar fi mutilat peisajul şi nu s-ar pune în pericol zona arheologică;
b) Beneficiile financiare ale statului român sa fie semnificative în favoarea interesului naţional;
c) Să se folosească o tehnologie fără cianură. Există informaţii despre existenţa unor asemenea trehnologii care ar trebui evaluate înainte de a se lua o decizie.
Mai există şi aspectul social, în legătură cu locurile de muncă, pentru viitorul apropiat şi îndepartat. Nu s-a răspuns la unele întrebări. Se prevede ca în perioada de construcţie vor fi create 2.000 de locuri de muncă, iar în perioada de operare a exploatării acestea se reduc la 500, poate promise 900. Ce se va întampla cu cei aproximativ 1.000 de şomeri care apar după doi ani de la începerea lucrărilor? Apoi: câţi localnici pot fi utilizaţi şi câţi lucrători, tehnicieni sau specialişti trebuiesc aduşi din afara zonei? Mai ales pentru operaţiunile cu cianura care nu sunt minerit, ci industrie chimică pură şi cer o anumită calificare specifică. Exigenţele dezvoltării durabile cer să se asigure şi generaţiilor viitoare posibilitatea de a se bucura de resursele naturale ale ţării. Acestea nu trebuiesc epuizate de o singură generaţie. Durata proiectului este prevăzută pentru circa 20 ani. Ce se va întâmpla după aceea cu locurile de muncă dispărute prin încheierea lucrărilor?
Z.com:În opinia dvs. acest proiect este, din punct de vedere economic, în favoarea interesului naţional? Din analizele pe care le aveţi, ce câştiga statul roman şi comunitatea locală?
I.H.: Îmi permit să reproduc aici ceea ce spuneam într-un alt interviu. Beneficiile financiare cu o redevenţă de 6% sunt prea reduse. După părerea noastră ar fi necesar să se aplice şi în România, în exploatarea resurselor naturale (minerale) ale ţării procedura folosită în practica internaţională, mai ales la petrol dar şi la metale, adică aşa numitele „contracte de împărţire a producţiei” (în engleză „production sharing agreements”). Acestea se bazează pe faptul ca proprietarul resursei este statul, care este şi proprietarul producţiei extrase. Operatorul (investitorul) primeşte din aceasta producţie o fracţiune care sa acopere cheltuielile de investitie, de operare şi un profit rezonabil, restul revenind statului proprietar. Acesta din urmă poate reţine până la 80% din producţie! Ar fi oare ţările arabe atât de bogate dacă ar obţine doar redevenţe de numai 6%? Socotind că fiind vorba de 360 tone de aur, adică 360 milioane de grame de aur la o populaţie de 20 milioane de locuitori, înseamnă că fiecărui cetăţean al României îi revin 18 grame de aur! Sunt oare cetăţenii României dispuşi să renunţe la aceasta avere şi să-i rămână fiecăruia doar 2-3 grame?
Z.com: Sunteţi doctor în chimie. Există în lume şi tehnologii mai „curate” pentru exploatarea aurului, care ar putea fi folosite la Roşia Montană?
I.H.: Folosirea cianurii preconizată în proiect a stârnit intense emoţii, discuţii şi proteste. Există informaţii despre tehnologii fără cianură, la fel de eficiente economic şi tehnologic (de exemplu procedeul Haber Gold sau un procedeu elaborat de cercetători de la Baia Mare). Aşa cum spuneam înainte, acestea ar trebui verificate şi evaluate ca alternative.
Z.com: Cum priviţi aspectele de legalitate, printre care exproprierile care se vor face în interesul unei companii private (Gold Corporation) sau ignorarea unor hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile?
I.H.: Este o întrebare pentru jurişti, dar eu cred că dacă se vor face exproprieri, legalitatea lor riscă să fie în contradicţie cu Constituţia României, care garantează dreptul la proprietate. Este greu de demonstrat că un proiect economic privat ca acesta este o lucrare de utilitate publică generală (aşa cum ar fi o cale ferată, o autostradă sau o hidrocentrală) şi nu ştiu care ar fi decizia Curţii Constituţionale sau chiar a Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO) în cazul unei analize la acest nivel.
Z.com: Vă mentineţi suspiciunile cu privire la descărcarea arheologică? Cât de puternic va fi periclitată zona arheologică Alburnus Maior?
I.H.: S-au făcut studii arheologice importante, impuse de lege, în vederea descărcării arheologice. Acestea au scos la iveală descoperiri interesante. Nu se ştie ce se mai poate găsi prin continuarea unor asemenea cercetări. Revista americană „Science”, una dintre cele mai prestigioase publicaţii stiinţifice din lume, afirma în urma cu câţiva ani ca în mod ironic cercetările arheologice plătite de firmă au arătat că exploatarea miniera de Roşia Montană pune în pericol valoarea arheologică a locului şi recomanda renunţarea la proiect.
Z.com: Se încalcă în vreun fel legislaţia europeană?
I.H.: Există documente care fac o asemenea afirmaţie. Interesantă este aprecierea unui profesor german, expert în probleme de protecţia mediului, care, analizând o initiativă similara din Turcia, afirma ca „un asemenea proiect ar fi de neconceput în Germania”. Fără alte comentarii!
Z.com: Cine ar trebui să se pronunţe cu privire la oportunitatea demarării exploatărilor? Experţii? Guvernul? Parlamentul? Comunitatea locală? Întreaga ţara, prin referendum? Cum se poate ajunge la un consens naţional?
I.H.:Probabil la un consens naţional este greu de ajuns. Oricum, nu poate fi doar o decizie locală fiindcă este vorba de o avere de importanţă strategică, proprietatea statului român în ansamblul său. Experţii trebuie consultaţi, iar decizia trebuie luată în numele intregii ţări, fie de Parlament (ca reprezentant al poporului), fie prin referendum. De altfel Academia Română a propus referendum încă în urma cu câţiva ani.
Z.com: Ar fi mai bine să reziliem acest contract, chiar şi platind nişte costuri, şi să căutam (chiar şi asteptand trecerea timpului) o noua soluţie, modernă şi mai putin periculoasă decât folosirea cianurilor?
I.H.: Nu sunt cunoscute prevederile contractului aplicabile în cazul rezilierii. Oricum, firma a făcut cheltuieli mari, pe cont propriu, probabil fiind sigură de reuşită, înainte de a avea aprobările necesare pentru punerea în aplicare a proiectului, cheltuieli pentru care statul român nu are nicio raspundere, fie că este vorba de cumpărarea unui numar mare de case (în vederea demolarii), fie de construcţia unor case (pentru strămutarea populaţiei) sau alte cheltuieli care se puteau face numai după începerea lucrărilor. Într-un fel, firma a devenit un… agent imobiliar fără convingerea că proiectul va fi aprobat. Dacă aprobarea nu survine, nu îi rămâne firmei decât să le revândă sau… să se transforme intr-o agenţie de turism.
[1] Acad. Ionel Haiduc, Preşedintele Academiei Române
[2] Ibidem
[3] Vezi site-ul Academiei Române: Pozitia oficiala a Academiei Romane fata de exploatarea aurului la Rosia Montana
Sursa: Revista ART – EMIS
