“Invitație la Baia Sprie, la decernarea titlului de cetățean de onoare Părintelui Justin Pârvu”
“Primăria oraşului Baia Sprie ne invită sâmbătă, 14 septembrie, să participăm la emoţionantul eveniment de decernare a Titlului de cetăţean de onoare post mortem Arhimandritului Justin Pârvu, ce va avea loc la sala de cultură, în cadrul simpozionului cultural „Triunghiul morţii”, dedicat martirilor din temniţele comuniste ce au pătimit în coloniile de muncă de la Mina Baia Sprie, Cavnic şi Nistru.
Părintele Justin Pârvu a trecut prin calvarul temniţelor comuniste timp de 16 ani, pentru vina de a mărturisi cu demnitate în plin regim totalitarist comunist, valorile naţionale şi creştin ortodoxe, cărora şi-a închinat şi jertfit întreaga viaţă. În Mina de la Baia Sprie, Părintele Justin a fost transferat pentru muncă silnică din penitenciarul Aiud, împreună cu primele loturi, din septembrie 1950 până în martie 1954. Aici Părintele a dat dovadă de un comportament exemplar, mărturisind lumina lui Hristos până în adâncurile pământului, la 800 de metri adâncime, neacceptând reeducarea politică în ciuda condiţiilor inumane de muncă şi chiar salvând de la moarte pe unul din gardieni, prigonitorii săi, care rămâneau uimiţi de bunătatea şi dragostea acestor deţinuţi. De aceea ne bucurăm că cetăţenii vrednici ai acestui oraş, unde Părintele Justin şi-a jertfit 4 ani din viaţă, au conştiinţele neadormite şi fac recurs la memorie şi demnitate pentru cinstirea martirilor din temniţele comuniste, acordând titlul de cetăţean de onoare mult iubitului nostru duhovnic, Părintele Justin Pârvu.
Pe această cale rugăm pe cei care vor să cinstească memoria Părintelui Justin să vină alături de noi la Baia Sprie, unde se va oficia şi parastasul de 3 luni al vrednicului de pomenire, Părintele Arhimandrit Justin, la troiţa de la intrarea în Mină, ctitorită chiar de sfinţia sa în anul 2010.
De asemenea vom participa la Sfânta Liturghie în cinstea praznicului Înălţării Sfintei Cruci, la Biserica Ortodoxă Pogorârea Sfântului Duh, din Str. Dragos-Vodă, începând cu ora 9 dimineaţa, unde corul mănăstirii noastre va susţine cântările la strană. La ora 12 vom merge la Casa de cultură pentru a participa la ceremonia de conferire a cetăţeniei de onoare Arhimandritului Justin Pârvu. Apoi ne vom îndrepta cu toţii la Troiţa de la intrarea în Mină unde vom oficia slujba parastasului de pomenire a celui ce a înălţat Crucea Neamului românesc din adâncurile Minei de la Baia Sprie.
Fie ca bunul Dumnezeu să ne ajute să ducem mai departe Crucea Neamului nostru spre Înviere, aşa cum ne-a învăţat Părintele Justin prin pilda vieţii sale. Amin.”
Obştea mănăstirii Paltin Petru Vodă
Sursa: http://www.paltin-petruvoda.ro/invitatie-la-baia-sprie-la-decernarea-titlului-de-cetatean-de-onoare-parintelui-justin-parvu/