Icoana Maicii Domnului „Rugul aprins” este prăznuită pe 4 septembrie.
“Icoana Maicii Domnului „rugul aprins” are la bază relatarea biblică a Vechiului Testament la care a fost prezent Moise. În capitolul 3 din Ieșirea, Dumnezeu i se arată lui Moise pe Muntele Horeb, din mijlocul unui rug care „ardea, dar nu se mistuia”:
„Şi depărtându-se (Moise) odată cu turma în pustie, a ajuns până la muntele lui Dumnezeu, la Horeb; iar acolo i s-a arătat îngerul Domnului într-o pară de foc, ce ieşea dintr-un rug; şi a văzut că rugul ardea, dar nu se mistuia.” (Ieşire 3, 1-2)
Din mijlocul rugului i-a vorbit Dumnezeu Însuşi. Moise a fost înştiinţat că îi va conduce pe evrei la izbăvirea din robia egipteană, iar Domul i-a spus numele Său: „Eu sunt Cel ce sunt“. (Ieşire 3, 14)
Biserica a considerat dintotdeauna imaginea rugului nears ca prefigurare a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, care Îl naşte pe Mântuitorul lumii, rămânând Fecioară şi după naştere. Această idee a pătruns în imnografia bisericească (de exemplu, Dogmatica de la vecernia sâmbetei, pe glasul 2), şi, dar și în iconografie.
Una din cele mai vechi reprezentări ale Icoanei Maicii Domnului „rugul aprins”, o reprezintă pe Maica Domnului ținându-L pe Fiul ei în brațe, în mijlocul unui rug aprins. Moise este reprezentat într-o parte, scoțându-și sandalele, pentru că locul era sfânt. (Ieșire 3, 5)
Acum majoritatea icoanelor reprezintă „rugul” într-un mod simbolic. Este reprezentat sub formă de stea cu opt colţuri, compusă din două romburi suprapuse: unul roșu (reprezentând focul), și unul verde (sugerând rugul păstrat neatins de foc). În centrul stelei se află Maica Domnului cu Pruncul.
Pe fiecare colţ al stelei roşii, sunt zugrăvite simbolurile biblice ale celor patru evanghelişti: îngerul (Sfântul Evanghelist Matei), leul (Sfântul Evanghelist Marcu), boul (Sfântul Evanghelist Luca) şi vulturul (Sfântul Evanghelist Ioan), după cum sunt indicate la Iezechiel 1, 10 şi în Apocalipsă 4, 7. În celălalte patru colțuri ale stelei verzi sunt reprezentați Sfinții Îngeri.
În timp, icoana a devenit din ce în ce mai complexă. Pe margine au apărut (în afara stelei): într-o parte, Proorocul Moise, Sfinţi Arhangheli şi rugul (Ieşire 3, 2); în alt colţ Profetul Isaia şi serafimi cu cărbunele aprins din profeţia sa (Isaia 6, 7); în altul, Profetul Iezechiel şi poarta prin care numai Domnul poate intra, profeţie a acestuia (Iezechiel 44, 2) şi în ultimul colţ, patriarhul Iacob cu scara sa (Facere 28, 12). Maica Domnului ţine, în centru, scara lui Iacob de dimensiuni micşorate, care urcă de la pământ la cer, pe cei credincioşi. În unele reprezentări iconografice ale acestui tip apare şi „mlădiţa lui Iesei” (Isaia 11, 1), mai exact arborele genealogic al Mântuitorului din care răsare „Vlăstarul” divin.
Se cunoaşte o istorie veche, despre un incendiu care cuprinsese mai multe clădiri din lemn. În mijlocul focului, o bătrână stătea în faţa casei sale, ţinând în mână o icoană a Maicii Domnului „rugul aprins”. Un martor a văzut-o acolo și s-a minunat de credința ei. A doua zi, s-a întors la fața locului și a văzut că doar casa femeii era neatinsă, în timp ce toate celelalte din jur au fost distruse. Acest lucru explică faptul că Icoana Maicii Domnului „rugul aprins” este considerată ocrotitoare de incendii.
Se crede că cele mai timpurii icoane ale Maicii Domnului „rugul aprins” au fost pictate la Mănăstirea Sfânta Ecaterina din Sinai, dat fiind faptul că altarul acestei biserici este ridicat pe rădăcina rugului străvechi, unde Moise a vorbit cu Dumnezeu.”
Sursa: Doxologia – Portal ortodox
“Dintr-o Maică de-a pururi Fecioară
aşa S-a zămislit, S-a întrupat,
Cel ce a păzit nevătămat!
trupul Rugului de pară.
Cuvânt de rostit S-a făcut
Numele Domnului de slavă
Dumnezeul cel nevăzut
ce-n inima focului s-a ghicit,
Faţa Frumuseţii cereşti
Chipul cel nemărginit
pe Sine S-a încăput
cu măsură S-a măsurat
şi aievea Cel nenumit
aici, printre noi S-a arătat…”
(fragment din „Imnul Acatist la rugul aprins al Maicii Domnului”, Ieroschimonah Daniil – Sandu Tudor)
http://www.sfintiiarhangheli.ro/imnul-acatist-la-rugul-aprins-al-nascatoarei-de-dumnezeu