Maria Diana Popescu: “Mai comunişti decît comuniştii”
“Aţi auzit ce-a făcut Zgonea? Doar e preşedintele Camerei Deputaţilor! S-a fotografiat cu un ciocan uriaş în mîini lîngă zidul Casei Poporului, gata, chipurile să-l dărîme în mod simbolic. Pentru cine ştie ce interese neortodoxe s-a folosit de imaginea lui Waters, celebrul solist de la „Pink Floyd”, aflat în Ţară pentru concert, care se uita la el ca la un barbar, cînd a pus mîna pe ciocan să lovească zidul Casei Poporului. Iar Roger Waters, în goană după succes, s-a complăcut într-o impardonabilă şi penibilă contradicţie cu mesajul cîntecelor sale care vizează Puterea de pretutindeni şi speciile care o populează. Un gest vulgar şi penibil ca acesta ar trebui să-l elimine din atenţia publicului şi din viaţa politică pe alesul nostru. Domnule Zgonea, aţi construit voi, „democraţii”, ceva ca să puteţi demola? Care e opera voastră naţională în afara jafului, a amanetării poporului şi a fărîmiţării României? Zidul pe care vreţi voi să-l dărîmaţi e doar în mintea voastră un instrument murdar de propagandă. Nu v-a mai rămas mai nimic de promis poporului în campanii! Toate promisiunile făcute electoratului s-au dovedit a fi minciuni gogonate scoase din sertarele voastre. Cum şi minciunile se epuizează la un moment dat, v-au mai rămas gardurile construite în comunism. Poporul tot necăjit, plin de nevoi şi sărăcie, încovoiat de taxe şi de viaţa extrem de scumpă! Asmuţirea poporului şi distragerea atenţiei pe tema comunismului nu mai are efect! Poporul şi-a dat seama că voi sînteţi mai comunişti decît comuniştii!
Aţi creat o industrie de şomeri şi săraci!
Daţi-vă cu barosul în propriile capete, poate vă treziţi din beţia puterii şi a corupţiei şi distrugerii României. Daţi-vă cu barosul în propriile vile construite din banii naţiunii! De aproape 24 de ani dărîmaţi fără să construiţi ceva în loc, pentru popor. Ce nu s-a reuşit a vinde, de cele mai multe ori pe nimic, sau cu spagă uriaşă pentru buzunarele voastre, aţi dărîmat sau le-aţi lăsat să se prăbuşească. Acum vi s-a pus pata pe un zid, care nici măcar nu încurcă pe nimeni. După coma indusă şi prelungită de jefuitori, Ţara nu se va pune niciodată pe picioare cu veşnicele caricaturi de la Putere. Aşa aţi dărîmat toată industria românească şi n-aţi mai construit o fabrică la loc. În schimb aţi creat o industrie de şomeri şi săraci. Români fără muncă, fără case, fără hrană zilnică. Unde este dreptul la muncă reglementat de constituţie? Casa Poporului şi împrejurimile sînt ale poporului, şi interzicem bezmeticilor din parlament să le dărîme! Interesaţi-vă cît a costat clădirea şi zidul, care nu-s mai comuniste decît imaginaţia voastră bolnavă şi distrugătoare! În plin centrul Capitalei zac în paragină clădiri istorice, clădiri de miliarde, pe care le-aţi botezat „Circul foamei”. Le-aţi abandonat şi au ajuns adăpost pentru boschetari, pentru că n-aţi fost în stare să terminaţi ce-a început Ceauşescu! Cum oare v-a venit proasta idee să dărîmaţi zidul Casei Poporului ? Ce-ar fi dacă, ipotetic, chinezii şi-ar propune să dărîme multisecularul lor zid, pentru că tot comuniştii l-au construit! Numai în România se dărîmă pe capete!
Mult hulitele cutii de chibrituri construite în socialism
De ce nu dărîmaţi şi apartamentele ridicate în comunism, pe care voi nu le veţi construi în veci! În democraţia de azi, 13 ani de zile i-ar trebui românului să muncească, să pună salariu peste salariu, fără să se hrănească, fără să cheltuiască un leu, ca să-şi poată cumpăra un apartament de 50 de metri pătraţi, adică mult hulitele cutii de chibrituri construite în socialism, devenite azi comori de nepreţuit. Libertatea este un sentiment interior, domnilor! Nu-i nevoie să dărîmaţi clădiri sau ziduri cu istorie! În definitiv, ce s-a ales de aşa-zisa libertate democrată? Cine a cîstigat-o, dacă nu voi, cei de putere, în interesul vostru? Dărîmaţi zidul dintre bogaţi şi sărăci, dintre cinstea poporului şi imoralitatea voastră, zidul dintre guvernele parşive antinaţionale şi sclavia poporului! Cu ciocanul ăla ar trebui să fie potcoviţi toţi politicienii care au demolat economia şi se mai gîndesc încă la demolări. Iaca ce fac politicienii autohtoni aflaţi într-o drastică scădere de popularitate! La fel procedează şi familiile regale! Inventează fel de fel de scandaluri pentru a se menţine în atenţia publicului. De pildă, Cămila, fosta amantă a prinţului, care i-a stricat casa, apoi au îngropat-o împreună pe Diana, devenind ulterior soţie de prinţ, o face praf pe Kate Middleton, afirmînd că nou născutul n-ar fi al lui William. Dintr-una în alta, am ajuns şi la vecinii noştri, unguri, pe care îi sfătuiesc să fie băieţi cuminţi, să stea în banca lor, să nu mai viseze cai verzi pe pereţi dacă vor gaze româneşti, pentru că proiectul prevede ca România să exporte gaze naturale spre Ungaria, prin gazoductul Arad-Szeged. România va fi un exportator de gaze de importanţă regională. În afară de Ucraina, toate ţările din jurul nostru vor primi gaz românesc. Deja demarat, proiectul asigură premisele deschiderii unui culoar de transport al gazelor dinspre regiunea Mării Negre înspre pieţele central şi est europene. Gaze din şi pentru punctele fierbinţi, unde planeta clocoteşte la foc mic.
Îndesarea cu forţa, pe gît, a capitalismului
Roubini se teme că Italia riscă o furtună financiară din cauza lui Berlusconi. Spania, înglodată în datorii şi fără soluţii, are în plan să taxeze razele soarelui. Altă nerozenie! Pentru că cetăţenii produc foarte multă energie solară, iar oferta depăşeşte cererea cu peste 60%, autorităţile spaniole au ales să taxeze utilizatorii de panouri solare, pe care însuşi guvernul i-a subvenţionat. Să mai zică cineva că omul e liber pe Pămînt! Peste tot e în lanţuri, vorba lui Montesquieu. Românii s-au lăsat taxaţi prin aberantele timbre verzi, dar nu se plînge nimeni, deşi este o escrocherie. Şi la noi, Ministerul Finanţelor pregăteşte o revoluţie fiscală pentru 2014: impozite pe clădire în funcţie de destinaţie şi nu de proprietar. Proprietarii spaţiilor în care se află frizerii, bănci, şaormerii, magazine de cartier, cabinete medicale, notariale sau de avocatură şi alte sute de mii de afaceri care şi îşi desfăşoară activitatea în apartamente sau case deţinute de persoane fizice, vor plăti impozite pe proprietate mult mai mari din 2014. În plus, Fiscul va introduce şi declaraţia de avere pentru persoane fizice. Asta se întîmplă cînd se vrea îndesarea cu forţa pe gît a capitalismului. De la 1 septembrie, Guvernul introduce noi taxe pe lux. Odată cu intrarea în vigoare a ultimelor modificări aduse codului fiscal, vor fi accizate şase categorii de produse. Potrivit ordonanţei de guvern nr. 16/2013, din categoria bunurilor accizate fac parte: bijuteriile de aur şi platină cu excepţia verighetelor, confecţiile din blănuri naturale, iahturile, ambarcaţiunile pentru agrement şi autoturismele cu capacitatea cilindrică de peste trei mii de centimetri cubi. Vor fi taxate şi armele de vînătoare, cartuşele cu glonţ şi alte tipuri de muniţie. În cazul categoriilor nou-introduse, accizele se datorează o singură dată şi se calculează prin aplicarea sumelor fixe pe unitatea de măsură. Dacă şi gloanţele le-au trecut prin cap demnitarilor noştri şi ei trăiesc, înseamnă că sînt „nemuritori” şi nu mai scăpăm uşor de pacoste. De-aia s-au gîndit la gardul Casei Poporului. Cu alte cuvinte, „de unde nu-i, nici Dumnezeu nu cere!” Cerem noi să se facă dreptate! Să se aplice taxa pe prostie. Statul ar fi un mare beneficiar, pentru că, aşa cum se spune, „mama proştilor e mereu gravidă!” Şi unde credeţi? În rîndul Puterii, fie ea de ieri sau de azi! Tot un drac.”
Maria Diana Popescu
Sursa: Revista ART – EMIS