Victor Roncea: “Părintele Justin Pârvu, cetăţean de onoare al oraşului Baia Sprie! Mănăstirea Petru Vodă, Asociația Foștilor Deținuti Politici din România și Civic Media mulțumesc Gazetei de Maramureș, Primarului și Consiliului Local Baia Sprie.”
Manastirea Petru Voda informeaza: Părintele Justin Pârvu, cetăţean de onoare al oraşului Baia Sprie!
“Iniţiativa GAZETEI privind acordarea celor 6 titluri de cetăţean de onoare post-mortem a înregistrat prima reuşită: săptămâna trecută, proiectul de lege iniţiat de primarul Dorin Vasile Paşca a fost aprobat în unanimitate de Consiliul Local Baia Sprie. Părintele Justin Pârvu a primit post-mortem titlul de cetăţean de onoare al oraşului Baia Sprie.
Recent, GAZETA de Maramureş a propus acordarea titlului de cetăţean de onoare pentru şase personalităţi care au trăit şi au murit pentru valorile care dau identitate Maramureşului şi Ţării: Iuliu Maniu, Gheorghe Brătianu, Iuliu Hossu şi Aurel Vişovan la Sighetu Marmaţiei, Justin Pârvu la Baia Sprie şi Nicolae Steinhardt la Târgu Lăpuş. Am adunat zeci de propuneri şi mesaje de susţinere.
Asociaţia Foştilor Deţinuţi Politici Maramureş, subfiliala Sighetu Marmaţiei, susţine demersul nostru, dar şi preşedintele AFDPR Octav Bjoza a anunţat că şi structura centrală a Asociaţiei susţine acest demers.
Cum între cei şase se numără şi un cardinal greco-catolic şi un duhovnic şi monah ortodox, am primit şi susţinerea Episcopiei Ortodoxe a Maramureşului şi Sătmarului şi personal a Arhiepiscopului Justinian Chira. De asemenea, susţin cererea noastră Episcopia greco-catolică de Maramureş, dar şi Asociaţia Filantropică Sf. Ierarh Iosif Mărturisitorul, condusă de părintele Vasile Fodoruţ, care s-a arătat de asemenea încântat de iniţiativă şi va pune o listă la dispoziţia credincioşilor din parohia sa, care doresc s-o semneze.
Datorită deschiderii deosebite şi susţinerii arătate de Victor Roncea şi Civic Media, demersul a devenit unul naţional, adunând susţinători importanţi din ţară şi din străinătate.
Astfel că, recent, cererea noastră, însoţită de lista de semnături de susţinere a fost depusă la Primăria Baia Sprie. Primarul Dorin Vasile Paşca a iniţiat un proiect de hotărâre care a fost aprobat în unanimitate de Consiliul Local Baia Sprie în şedinţa din 22 august.
Părintele Justin Pârvu a primit post-mortem titlul de cetăţean de onoare a oraşului Baia Sprie, care va fi conferit în 14 septembrie, când are loc slujba şi parastasul anual de la vechea intrare în colonie. Cu această ocazie vor avea loc şi o pomană, şi simpozionul „Triunghiul morţii”.
Mulţumim administraţiei din Baia Sprie, aleşilor locali şi susţinătorilor acestui demers. E un prim pas spre normalitate şi spre o ierarhie corectă a valorilor.”
Ioana Lucacel si Mircea Crisan / Gazeta de Maramures