Scriitoarea Rodica ANCA
Rodica ANCA
(7.01.1938, Bucureşti)
prozatoare, publicistă
Părinţi: Tănase Geoabă, Ilinca, născută Albăstroiu. A absolvit Liceul „Iulia Hasdeu”, Şcoala Tehnică Financiară, apoi Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” (1965-1971), secţia de arte decorative, având ca profesori pe Zoe Băicoianu, Mac Constantinescu, Ion Popescu-Negreni şi fiind colegă cu Cristina Drăniceanu, Rodica Mazilescu, Ioana Tomescu, Dan Băncilă, Valentin Dumitraşcu. A fost, o vreme, contabilă la secţia financiară a sectorului „1 Mai”. A fost creator/designer în industria sticlei şi ceramicii, până în 1990, la fabrici din Sighişoara, Baia Mare, Curtea de Argeş, Alba Iulia, Cluj-Napoca, Târnăveni, Bucureşti (Curtea Sticlarilor). Unele lucrări, printre care „Cenuşăreasa”, i-au fost premiate. Între 1977-1984 şi 2003-2004 s-a aflat în India, la Delhi, călătorind la Indore, Dharamsala, Almora, Kurukshetra, Agra, Chandigarh etc. Alături de fiică şi soţ, a fost parte a comunităţii universitare din Delhi, unde a încheiat prietenii cu Margaret Chatterjee, Esha Beteille, Urmila Rani Trikha, Lila Shivaramaya, Nilima Das. A fost coexaminator la examene de limba română (Delhi University, Modern European Languages Department, devenit ulterior German and Romance Studies Dept.). Mulţi studenţi i se adresau cu „mamă” şi au vizitat-o în România în semn de respect. În 1970 termină scrierea basmului cult „Peregrinările Prinţului cel Trist” şi ţine un jurnal literar personal. A făcut lecturi aprofundate din filosofia şi religiile indiene, înscriindu-se la doctorat cu o teză despre estetica budhistă. Distinsă cu Premiul „Ion Ghica” pentru jurnal al Societăţii Scriitorilor Târgovişteni pentru volumul „Jurna Lamar” (2012). Membră a Societăţii Scriitorilor Târgovişteni (2010)
Scrieri
Ilustraţii pentru cărţi şcolare şi dicţionare, Bhutan, Oxford University Press; Peregrinările Prinţului cel Trist/The Melancholy Prince, Târgovişte, Ed. Bibliotheca, 2003, Dedelhi Jurnal, Târgovişte, Ed. Bibliotheca, 2005, Jurna Lamar, Târgovişte, Ed. Bibliotheca, 2011.
Referinţe
Ion Soare, Peregrinările Prinţului cel Trist, în Povestea Vorbei, 2005; Dumitru Matală, Peregrinările Prinţului cel Trist, în Universul cărţii, 2003; Mihai Stan, Dedelhni, în Litere, anul VI, nr. 3(60), martie 2005, p. 14-15; Daniela-Olguţa Iordache, Intimităţi informaţionale: între Taj Mahal şi Internet sau ea şi el, în Litere, anul VIII, nr. 5(86), mai 2007, p. 22-23; Sultana Craia, Zile şi nopţi, Litere, anul XII, nr. 10-12(139-141), octombrie-decembrie 2011, p. 39; Mircea Gheorghe, Revanşa unei diariste: Rodica Anca, Jurna Lamar, în Timpul, octombrie 2012; Ion Adreiţă, Un jurnal numit iubire, în Litere, an XIV, nr. 1(154), ianuarie 2013, p. 40, 45.
Opinii
Lamar este mersul de fiecare zi al orelor, al secundelor, într-un stil feminin inimitabil, învăluind totul într-o graţie plină de capacitatea de a se îndrăgosti de fiece fărâmă de timp. Nu găsesc comparaţii în ceea ce am citit până acum şi poate ca acest tip de literatură să creeze prozeliţi, să dea curaj şi altor fiice ale Evei să-şi etaleze amănuntele de suflet numai de ele ştiute. (Puşi Dinulescu)
Dar ceea ce mi-a plăcut cel mai mult la acest jurnal este onestitatea lui şi înţelepciunea scriitoarei. Fără patetisme, fără paseisme, fără glorificarea trecutului cu mult mai interesant de acum douăzeci de ani, când împreună cu fiica, îl urmaseră pe G în India unde au locuit aproape şapte ani! / Citind Jurna Lamar al Rodicăi Anca este ca şi cum ţi-ai vedea propria viaţă de după 2000 încoace într-un fel în care îţi este cunoscut, dar poate că nu îndrăzniseşi să accepţi că este numai aşa şi nu altfel. Rodica Anca scrie uşor, uneori detaşat, alteori pătimaş, într-un fel de catharsis, scrie nelâsând nimic la o parte din tot ceea ce înseamnă viaţa ei. (Florina Dobre)
… totul se contopeşte, în această zonă, într-un întreg multicolor de trăiri, asemenea unui continent al începutului şi al seninei ascendenţe umane. Un asemenea sentiment degajă, fără doar şi poate, şi cartea doamnei Rodica Anca, inspirată mânuitoare a penelului, dar şi a condeiului, în cartea sa dedicată copiilor „Peregrinările Prinţului cel Trist”. Imaginaţia autoarei oferă micului cititor o desfăşurare de întâmplari care, pe rând, fascinează, acaparează şi educă. Jurnalul Rodicăi Anca redă, cu o vibratie deosebită, viata de zi cu zi a unei insule de români- familia ei, în principal- în mijlocul acestor fraţi ai lui Tagore, dar din acest secol, o viaţă tinzând permanent spre cunoasterea civilizatiei milenare a Indiei, spre integrarea în acest spatiu uman divers. E vorba, s-ar putea spune, de un Jurnal domestic, al întamplărilor zilnice, din care fac parte atât bucuriile şi satisfacţiile, cât şi unele asperitaţi. Dar nici România, rămasă departe, nu e uitată. La un moment dat, autoarea se întreaba: Ne-or fi primit în NATO?. Paginile au ritm, consistenţă, culoare, semn sigur că Rodica Anca a simţit o nevoie imperioasă să-l scrie. Şi bine a făcut. (Florin Costinescu)
Cine a citit o carte de Rodica Anca le va citi pe toate care vor urma. Ea nu are nevoie de recomandare. Se recomandă singură prin ceea ce scrie. Îi rog pe toţi prietenii şi neprietenii ei (deşi cred că nu are duşmani) să-i urmărească toate apariţiile. Umor critic şi autocritic, observator al amănuntelor care de multe ori trec neobservate, dar care în multe cazuri fac hazul scrierilor ei. Modestă, ea scormoneşte, nu inventează nimic, ea spune ce se întâmplă în sufletul ei şi cum reacţionează la ceea ce se întâmplă în jurul ei. Citind „Jurnalul Dedelhi” am aflat două lucruri esenţiale: am cunoscut multe despre India şi de asemenea am aflat că pe soţul Domniei sale îl cheamă Mister G, alias Gigi aka George Anca. (Vasile Pupeza)
Rodica și George ANCA
Sursa: http://www.sst.bibliotheca.ro/membri/anca-rodica.htm
