Scara divină, urcuş în poezia lui Teo Cabel
MOTTO:
“Ca să fii plin de toate bucuriile şi durerile lumii, urmează pilda vioarei: goleşte-te de tot ce eşti tu, scobeşte-ţi tot miezul egoismului, aşa ca înăuntru să circule, ca un aer, sufletul universal.” Vasile Voiculescu
Poetul Teo Cabel (Cabel Ștefan Teodor) un buzoian ce face cinste locului. Nu întâmplător am ales ca motto, un citat din Vasile Voiculescu, ,,medicul fără de arginţi,, și marele poet isihast al Rugului Aprins, un sfânt plecat în veşnicie, iubitor al meleagurilor buzoiene.
Poate și dedicația autorului m-a determinat să mă opresc “pe un strop liric” ajuns pe “malurile Begăi”.
Dupa apariția primului volum, Tablouri fără semnătură”, Editura Lorilav, 2010, iată ca, poetul ne propune un alt titlu.
Noul volum, “Merg mai departe…”, purtând semnătura poetului Teo Cabel, Editgraph, Buzau, 2012 cu o prefață incitantă a scriitorului Marin Ifrim, ce ne avertizeză încă de la început că, “Teo a trecut de porți”…
Fiorul liric al poetului captează de la primele pagini prin inspirație religioasă. Având un titlu sugestiv, poetul merge mai departe știind că “Soarele nu va mai apune și nici Luna nu va mai scădea, căci Domnul ne va fi lumina veșnică și zilele plângerii noastre vor lua sfârșit (Is 60,20). Întotdeauna cu Dumnezeu înainte! Teo Cabel își păstrează crezul și vine cu o mărturisire literară, încrezător în ceea ce face, în ceea ce va urma… Un temerar cu verticalitate, ce nu se ascunde în spatele cuvintelor. Poezia sa “străina”de el însuși, “se altoiește” ecleziastic: ”Dacă este vreun lucru despre care s-ar putea spune: „Iată ceva nou!”, demult lucrul acela era şi în veacurile dinaintea noastră.” Eclesiast 1.10
Pentru poet lumea este un poem, “un alt poem fi-va”, cu o lume în mișcare , pași risipiți, o lume destrămată, ca o bibliotecă deranjată,/Ultimul cade cerul…/Cu revelația orizontului. (Biblioteca deranjată, pag.8)
Poetul cu înțelepciune, credință și viziune filozofică, se vede în fața treptelor, a scării: Trepte,/trepte/trepte/ (aici intervine trinitatea), scara dumnezeiescului urcuş, asa cum ne-o înfățișează Sf. Ioan Scărarul “o scară întărită de la cele pământeşti la Sfintele Sfintelor şi ni-L arată pe Dumnezeul iubirii rezemat pe vârful ei…Dar să începem, rogu-vă, cu râvnă şi cu credinţă acest urcuş înţelegător şi suitor la cer, al cărui început e lepădarea de cele pământeşti, iar sfârşit, e Dumnezeul iubirii.” Alegerea poetului este îndreptățită…,,La intersecție/Trebuie sa aleg./Nu stiu niciodata/ unde ajung.” (Scara, pag. 11)
Vibrația iubirii inundă paginile în tăceri și lumină în poeme reprezentative precum: Poemul unui dac, Iubirea mea , Coroana zilelor etc.
Se dovedește un fin observator al vremurilor și uneori prin versurile jucăușe gonește secundele, zâmbește ca Moromete… Își simte îngerii păzitori, ,,îi păzesc rugăciunea…”Au nu a zis Domnul” ca esti poet?/Vine miros de tămâie…/Doamne mâna care scrie/ E ca biciul la colindă?”
Poezia sa actuală, privind totul printr-o fereastră, “căutând un petic de aer sau de lumină”. Poetul Teo Cabel, ne avertizeză; “timpul vostru este încă o linie negradată”.
Multă subtilitate în vers, o revoltă interioară vizibilă, amintiri, iubiri, destine…,,Iubirea, clepsidra,/Eu, nisipul.? În barul elegiilor de noapte printre frunze îl vede pe Nichita sorbind din “Necuvintele”… cu scanteia de luceafăr în ochi / rostind… ,,Tăria asta se bea fără vorbe/…”. Nicolae Labiș,/,, avea ca un mucenic/ pasărea cu clonț de rubin/…(Frunze pag. 39)
Teo Cabel surprinde cu fiecare poem. Prin ,,ochii poetului” i se deschide lumea cu frumusețile și enigmele ei…Imagine… ,,Să rămână și/ Stând cu ochii închiși,/ Să o vadă și ceilalți,/ Să-i întindă timpul mâna/ Ca un prieten pretențios,/ Sau poate niciodată…(Ochii poetului pag.48)
Cu bucurie i-am descoperit versurile poetului Teo Cabel. Premiile obținute de-a lungul timpului sunt binemeritate. Un poet sensibil, uneori destul de trist pentru reaua întocmire a lumii, își găsește echilibrul prin vers, în iubiri și vise. Teo Cabel, aplecat spre rugă, îmi certifică ideea că, poezia este profetică, că, timpul este al nostru… Depinde de fiecare cum îl percepe…într-o lume globalizată…Credința îi este reazăm…Despre temele propuse în acest volum, am putea face multe conexiuni filozofice…
Moștenirea culturală lăsată de scriitorul Vasile Voiculescu, a dat rod bogat într-un loc binecuvântat de Dumnezeu, așa cum este ținutul buzoian.
Volumul “Merg mai departe…”, semnat de Teo Cabel, un volum de referință pe ogorul literaturii române, alături de alți fii ai locului.
Cu Dumnezeu înainte, Teo Cabel!
“Credinţa cea adevărată e aşijderea acestui instinct de tăcută şi lină plutire, e la fel cu acea nesfielnică predare în puterea apelor, de cufundare şi ameninţare, graţie harului unei respiraţii tainice, graţie unei inspiraţii de aer pe care-l sorbi o clipă, de sus, ca să-l duci cu tine la fund… Credinţa e un instinct de ritm şi orientare care nu se poate deşuruba în cuvinte, oricât de măiestre.” (Vasile Voiculescu – Gânduri albe)
Mariana Gurza,
Timișoara
2013
