Nicolae Enciu: Lecţia de Istorie a Profesorului Gheorghe Buzatu
La mijlocul lunii august a anului 2004, am avut fericita ocazie de a participa la cursurile Universităţii populare de la Vălenii de Munte, desfăşurate sub titlul generic Cultură şi civilizaţie românească, abordându-se cu precădere preocuparea pentru situaţia minorităţilor naţionale, rolul lor în istoria modernă şi contemporană a românilor, cadrul oferit pentru a-şi păstra şi cultiva tradiţiile, limba, cultura şi fiinţa naţională.
La intensele trăiri legate de participarea cu o comunicare la acel prestigios for ştiinţific, precum şi la prilejul de a veni în contact cu un oraş plin de istorie, în care a locuit, a gândit şi a scris marele istoric Nicolae Iorga, s-a adăugat şi şansa unicală de a asista la evocarea personalităţii lui Nicolae Iorga de către prof. Constantin R. Vasilescu, personaj legendar, de o inteligenţă şi vioiciune uimitoare, care l-a cunoscut îndeaproape pe marele istoric şi a lucrat în preajma sa, în calitate de secretar şi conferenţiar al cursurilor de vară. În cadrul aceloraşi manifestări ştiinţifice şi culturale, am avut ocazia de a audia strălucitele prelegeri susţinute de acad. Eugen Simion, acad. Mircea Maliţa, prof. Valeriu Rusu (Aix en Provence) şi, desigur, am profitat de posibilitatea stabilirii unor contacte cu valoroşi oameni de cultură şi ştiinţă.
Aşa l-am cunoscut şi pe Profesorul Gheorghe Buzatu care, chiar de la prima conversaţie purtată cu distinsul istoric, m-a impresionat în special şi mai ales prin simplitatea şi naturaleţea sa. O zi mai târziu, aveam să constat imensa erudiţie şi forţă de convingere a istoricului Gheorghe Buzatu, care, împreună cu acad. Dan Berindei şi prof. Ioan Scurtu, Ion Calafeteanu, Constantin Buşe şi Constantin Găucan au oferit publicului modelul desfăşurării unei veritabile mese rotunde cu genericul „România şi Europa între cele două Conferinţe de pace de la Paris: 1919-1920 şi 1947”.
Urmărind să rămână în afara politicii, dar şi să nu admită amestecul politicului în modul de abordare a istoriei, Clubul Istoricilor de la Vălenii de Munte îşi propusese, în spirit iorgist, să se implice mai activ în viaţa publică, ca presiune a oamenilor de ştiinţă asupra administratorilor ţării, astfel încât respectivii administratori să înceapă, în sfârşit, să ia cunoştinţă de forţa istoricilor în luarea unor decizii majore pentru viaţa noastră. Se pornea de la ideea că cine stăpâneşte prezentul, poate contraface istoria. În acelaşi timp, cel care ştie istorie, poate milita pentru respectarea adevărului, poate vedea realist prezentul şi prevedea viitorul.
Memorabila intervenţie a prof. Gheorghe Buzatu în cadrul acelei mese rotunde venea să confirme integral justeţea obiectivului declarat, deoarece distinsul istoric a abordat unul din cele mai controversate momente ale istoriei contemporane a românilor privind caracterul participării României la războiul împotriva Uniunii Sovietice în anii 1941-1944. Reproşând factorilor de decizie politică eroarea de a fi recunoscut, prin tratatul româno-rus din 4 iulie 2003, că războiul în răsărit ar fi fost nedrept, prof. Gheorghe Buzatu a demonstrat, cu o neobişnuită forţă de convingere, că „războiul din 1941-1944 a fost incontestabil un război drept de la un capăt la altul, din 22 iunie 1941 şi până la 23 august 1944”. Aceasta deoarece, afirma prof. Gheorghe Buzatu, războiul în cauză nu s-a purtat pentru câştigarea unor teritorii străine, ci „a fost un război pentru eliberarea Basarabiei şi a Bucovinei de nord. A fost un război pentru drepturile noastre istorice, violate”, dar în acelaşi timp, şi un război în care s-a avut în vedere şi un factor politic de cel mai mare interes, deoarece guvernul de la Bucureşti, în orice moment, a avut informaţii că la Kremlin erau pregătite nucleele viitoarelor cabinete comuniste pentru Bucureşti, Varşovia sau Sofia.
Cât priveşte faptul participării României în războiul din est alături de Germania, argumentele istoricului Gheorghe Buzatu au fost la fel de judicioase şi imbatabile, subliniindu-se că „demonstraţiile pe un anumit fir trebuie să meargă de fiecare dată până la capăt”, deoarece „până la 1939, când a început războiul, alături de Germania s-au aflat toate Marile Puteri”.
Profesorul Gheorghe Buzatu şi-a încheiat acea intervenţie, prezentând din cuvântul pe care marele istoric Nicolae Iorga îl ţinuse în Adunarea Deputaţilor, la 29 decembrie 1919, când s-au adoptat cele trei proiecte, privind unirea provinciilor istorice cu Vechiul Regat al României: Basarabia, Bucovina şi Transilvania: „Ca preşedinte al Adunării Deputaţilor şi ca unul din reprezentanţii acestei Românii dintre Carpaţi şi Dunăre, care a purtat 600 de ani prin cele mai mari primejdii, odată cu steagul românesc, soarta însăşi a neamului întreg, în numele României mutilate de ieri, care strângea în inima ei rănită atâta din jalea şi nădejdea ţinuturilor înstrăinate, în numele României care a plâns cu fraţii pierduţi şi a nădăjduit cu ei şi în care n-a fost om cinstit care să nu păstreze în sfânta sfintelor a sufletului său dorul desăvârşitei uniri naţionale şi hotărârea de a ne jertfi toţi pentru aceasta, simt negrăita fericire de a putea face, în numele dumneavoastră, al tuturor, acest legământ solemn pentru viitorul neamului în sfârşit şi pentru vecie unit”.
În conştiinţa generaţiilor prezente, a tuturor celor care l-au cunoscut şi i-au apreciat valoroasa creaţie, Gheorghe Buzatu va rămâne întotdeauna istoricul care a promovat consecvent Adevărul aşa cum a fost, profund conştient de datoria de a fi „un amintitor neobosit al tradiţiei naţionale, un mărturisitor al unităţii neamului peste hotare politice şi de clase, un predicator al solidarităţii de rasă şi un descoperitor de ideale, spre care cel dintâi trebuie să meargă, dând tineretului ce vine după noi exemplul”. Asumându-şi nobila misiune de promotor şi de apărător al Adevărului istoric, profesorul Gheorghe Buzatu a confirmat, prin întreaga sa activitate, că în ştiinţă, a evita greşelile nelucrând este „un act de prudenţă laşă, iar curajul cere a înfrunta greutăţile, a lua răspunderea şi a suferi toate riscurile”.
Dr. Nicolae Enciu
Doctor habilitat în istorie, cercetător ştiinţific coordonator, Institutul de Istorie al Academiei de Ştiinţe a Moldovei, Chişinău
Foto: Cristina Nichitus Roncea
