Un excelent eseu de Victor Roncea: “Prea Cuviosul Mărturisitor Justin Luptătorul și Biruitorul”
“Cand am ajuns prima oara la Petru Voda ningea ca-n basme. Ninsoarea incepuse pe masura ce ne apropiam, prin munti, pe drumul serpuit si deja inghetat, de raiul de la poalele Ceahlaului. Fulgi imensi coborau din ceruri peste ctitoria Parintelui Justin Parvu inchinata mucenicilor anticomunisti din temnitele bolsevice. Era vreo patru dimineata si Parintele lasase un vajnic monah, fost jandarm, acum teolog, sa ne intampine. Era o liniste de puteai sa auzi neaua cazand. Admiram cu rasuflarea taiata albul si pacea dumnezeiasca din curtea manastirii. Deodata, se deschide usa unei chilii si izvoraste o pala de lumina calda, de candela, de lumanare. Din aburul chiliei iese un batran cu barba alba si parul lung, de nea, fluturandu-i in aerul diminetii odata cu camilifca-i. Harul lui Dumnezeu il inconjura si totul era atat de clar, se petrecea chiar sub ochii nostri uimiti. Era Mos Craciun! Fara nici o indoiala! Peste straiele calugaresti, avea o vesta neagra, de piele, incinsa cu o centura lata si o catarama lucitoare cu monograma Mantuitorului nostru Iisus Hristos. Niste ochi calzi, care straluceau in lumina ce nu stiu de unde venea; probabil chiar din privirea sa, cu care ne imbratisa. “Ati ajuns, baieti? Voi mergeti sa va odihniti, eu trebuie sa purced la un Sfant Maslu!”. Era Parintele Justin.
Mergand spre 90 de ani, batranul fost preot militar pe Frontul de Est si detinut politic timp de peste 16 ani pentru crezul sau si al generatiei sale, in Miscarea Legionara si invierea Neamului Romanesc, ne trimitea pe noi la culcare pentru a o lua pe ghetusurile Moldovei in ajutorarea unor crestini. Sunt sigur ca a mers cu sanie mare si frumoasa, purtat de ingerii Domnului, pentru ca a ajuns cu bine inapoi, spre bucuria noastra.
Apoi, la un alt Craciun, am mers cu viitoarea mea sotie sa-i cantam colinde la usa aceleiasi chilii, sub o alta ninsoare mirifica, insotind obstea de maicute muncitoare din Manastirea de la vale, Paltin-Petru Voda, unde se afla si azilul de batrani si caminul de copii. Cand s-a deschis usa, a iesit, cu un zambet radios, cel ce si sotia mea, cand i-a facut prima fotografie, cea de mai jos, a crezut acelasi lucru: ca era Mos Craciun in persoana. Cu inteligenta sa extraordinara si harul sau dumnezeiesc, Parintele a incurajat-o pe cea care a devenit, sub binecuvantarea sa, Cristina Nichitus Roncea, sa inregistreze fotografic tot ceea ce ridicase din tarana, de la ziduri la suflete, in ceea ce a considerat apoi ca fiind “Un Pateric viu!”. Ce mult ne va lipsi Parintele si in aceasta privinta, a binecuvantarilor, chiar ascultarilor!, pentru surprinderea frumosului, “precum in cer asa si pe pamant“… Sa nu uitam si mustrarile, spre smerirea noastra…
Zilele acestea, o tanara care nu a ajuns niciodata la Petru Voda, a exclamat privind fotografiile de aici cu Parintele: “Parca este Dumnezeu pe pamant… si Mos Craciun in acelasi timp! Cel putin asa mi l-am imaginat eu intotdeauna pe Dumnezeu…”. “Parintele Justin este Sfantul lui Dumnezeu pe pamant. Ni l-o lasat Dumnezeu numai ca sa ni mai mangaie pe noi…”, ne spunea apasat, cu mare credinta si evlavie, un taran poate la fel de batran ca Parintele, pe care l-am luat cu masina la Manastire chiar de in ziua care avea sa devina ultima aniversare a Duhovnicului Neamului, la implinirea a 94 de ani, pe 10 februarie anul acesta.
Atunci, din cauza noastra dar practic datorita dorintei sale foarte mari de a ne marturisi cat mai multe, stiind cu siguranta ce va urma, aproape nici nu a mai reusit sa manance. Era ziua sa, Parintele slujise de dimineata si primise sute de credinciosi, ierarhi, preoti, monahi si monahii, dar nu apucase se manance un colt de paine. Se facuse deja aproape zece seara cand ultimul pelerin i-a cantat cu toata familia sa un “Multi ani traiasca!” viguros si apoi ne-am asezat noi in genunchi, la picioarele sale, pentru a vorbi despre ce i se intampla Sfantului Inchisorilor, Valeriu Gafencu, si Romaniei. A fost o discutie lunga, de doua ore, din care am redat o parte la Ziaristi Online, in ceea ce avea sa devina ultimul interviu ce ni l-a acordat. Si-uite asa, masa pregatita cu dragoste de bravele maicute se racea, dar Parintele le facea din cand in cand cate un semn discret sa ne mai lase. Pana la urma noi am fost cei care am decis sa ne intrerupem – desi nu ne-am fi dorit-o deloc -, cand ne-am dat seama ca dupa ora 12 nu mai putea manca aceleasi preparate: era deja o zi de post! Si asa a trecut ziua Parintelui: tot traind pentru altii, traind pentru noi.
Pentru cei care nu au reusit sa-l cunoasca pe Parintele, dar s-au numarat printre zecile de mii de crestini care au venit sa se plece la capul celui mai iubit dintre romani, in zilele de dupa ridicarea sa spre Ceruri, si sa ii sarute dreapta, cand i-au atins cu buzele mana calda si frumos mirositoare, a devenit o certitudine ceea ce ucenicii sai stiau demult, traindu-i minunile, zi de zi: Parintele a fost un Sfant. Parintele este Sfant! Nu exista nici o indoiala. Cat de mare este dragostea lui Dumnezeu si a Maicii Domnului pentru neamul acesta obidit s-a vazut timp de 94 de ani, cand l-au tinut pe Parintele pe pamant romanesc, pentru a ne salva. Ceea ce inseamna a ne mantui.
Ultima oara cand l-am vazut pe Parintele a fost chiar in ziua aceea trista in care a fost nevoit sa plece de la Manastire, pentru a se interna si a-si prelungi viata, pentru ucenicii sai, si suferinta, pentru Mantuitor, intrebandu-se si intrebandu-ne: “Oare ce ar fi mai de folos pentru voi ca să vă pocăiți: să mor sau să mă fac bine?”. Eram in postul Pastelui, pe care ne doream sa-l sarbatorim, ca si in alti ani, acasa, la Petru Voda. Parintele tinuse sa slujeasca si “la vale”, la maici, si “la deal”, la calugari. Dar si sa mearga sa tina un Sfant Maslu, undeva spre Suceava!…
Dumnezeu prin trimisii Sai pe pamant ne-au inlesnit sa ajungem la Parintele dupa ce ne blocasem in cateva randuri in ispite cotidiene si piedici deja uzuale. Era 21 aprilie. Cu o seara inainte ne-am bucurat impreuna, in chilia sa, intarindu-ne si oferindu-ne o noua dovada a minunilor sale. Parintele era insa slab cum nu-l mai vazusem nicicand. Dar radios. Era atata dragoste in el… Acum, duminica, il asteptam inainte de slujba pentru a stabili “ce si cum”, dupa cum ne daduse ascultarea. Eram in holul de la spital, doar noi doi, cand Parintele a iesit, sprijinindu-se usor de cel de-al treilea brat al sau din ultimii ani, devotatul ucenic basarabean Gurie. Dar mergand singur si drept. I-am sarutat dreapta si am ramas in acest plan, imbratisandu-i cu mainile si privirea mana expresiva, cu care binecuvantase poate milioane de romani, si uitandu-ma de la nivelul meu, de jos, in sus, la Parintele, de la mana, de-a lungul dulamei simple acoperita de barba ninsa spre ochii Parintelui. Mi-au venit imediat in minte – parca m-au lovit – versurile lui Radu Gyr: “… O, ce trist, ce înalt era Christ ! … Mâinile Lui păreau crini pe morminte, Ochii adânci ca niste păduri…”.
Si-asa m-am despartit de Parintele… ramanand cu El. Dupa ce se nevoise la un Sfant Maslu, asa cum il si intalnisem, alergand sa mai mangaie niste trupuri frante si suflete chinuite, in ciuda starii sale de sanatate, acum ii urmaream ingrijorat masina grabindu-se cu ucenicii sai spre spital, printre brazii din raiul de la Petru Voda.
Toata viata sa Parintele a salvat suflete.
Asemenea Mantuitorului in poemul lui Radu Gyr – marturistor crestin-ortodox care acum vegheza, si el, prin moastele sale, aproape de capataiul Parintelui – Duhovnicul Neamului si-a intins truditele oase, pe rogojinele noastre cu libarci, lasand in urma miros de mir si trandafir si vindecandu-ne de bolile trupului si sufletului. Parintele Justin se aseamana si cu Sfantul Justin Martirul si Filosoful – nerenuntand cu nici un pret si sub nici un chin, in temnitele comuniste, la Adevarul revelat – dar si cu Sfantul Nectarie Taumaturgul, mangaietorul si binefacatorul atat de iubit de romani – cu care si semana, dupa mine, la infatisare.
Dar mai presus de toate, ramane pentru noi toti, celor carora ni s-a facut acest dar ingeresc de a-l cunoaste, chemandu-ne la el, Prea Cuviosul Marturisitor Justin Luptatorul si Biruitorul, care nu s-a impiedicat niciodata de mai marii nici unei administratii de pe acest pamant si de sub orice regim, totalitar-democratic, ante-comunist, comunist si post-comunist, pentru a rosti Adevarul, proorocind vremurile de cumpana ce au venit.
Sa nu uitam, niciodata, cuvintele de foc ale Sfantului lui Dumnezeu de la Petru Voda!
Dragule Parinte, iarta-ne! Prea bunele parinte Justin, roaga-te lui Dumnezeu pentru noi, pacatosii!”
Foto: Cristina Nichitus Roncea
