Victor Roncea despre “Testamentul Părintelui Justin lăsat Poporului Român…”
“După ce a dus o viaţă înălţătoare, tulburătoare şi sfântă, părintele Justin Pârvu s-a îndreptat spre împărăţia cerurilor. Părintele a pregustat împărăţia cerurilor încă din această viaţă, dobândind-o din plin în lumina cea neînserată a lui Dumnezeu. S-a dus la Hristos, fără de care nu a conceput, din tinereţea lui până pe patul de suferinţă, să trăiască vreo clipă. A fost conştient de faptul că în Hristos trăieşte, viază şi se mişcă. S-a născut în cer, cum spuneau creştinii altă dată, după ce a fost binecuvântat de Dumnezeu să se nască întru împărăţia cerurilor încă din această lume. S-a dus la fraţii şi surorile sale de suferinţă, care au plecat din această viaţă cu multă vreme înaintea sa. În ultimele zile ale vieţii sale, în chilia de alături, într-un moment de har, a mărturisit un testament care să fie împlinit de cei care rămân în urmă. Părintele a ţinut să ceară iertate tuturor, a menţionat persoana care să-i urmeze în funcţia de stareţ, iar la final a dorit să comunice patru lucruri poporului român. Părintele a accentuat că trebuie să fie unitate în orice situaţie, iar apoi a îndemnat la multă pocăinţă, astfel încât Dumnezeu să ne ierte de multele noastre păcate. În al treilea rând, părintele Justin a spus că în Biserică trebuie să fie ascultare, iar apoi a îndemnat la multă rugăciune”, a spus Înalt Preasfinţitul Părinte Mitropolit Teofan. Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei a citat apoi câteva cuvinte scrise de părintele Justin Pârvu referitoare la familie. “Având în gând pe Dumnezeu, neamul său şi familia creştină, părintele Justin Pârvu a dorit să stea permanent de veghe. Mulţumim Preasfintei Treimi pentru că a binecuvântat ca părintele Justin Pârvu să se nască pe pământ românesc şi pentru că l-a apărat în vreme de prigoană cruntă. Mulţumim lui Dumnezeu pentru că i-a dat părintelui puterea mărturisirii în vremurile acestea atât de tulburate pentru neam şi pentru familie.”
Mitropolitul l-a citat pe Părintele Justin în definiţia despre neam, în cuvântul de la înmormîntare, cuvânt publicat şi în “Ne vorbeşte Părintele Justin”:
“În fond ce este neamul? Neamul este mama mea, tatăl meu, fratele meu, sora mea, vecinul meu, satul meu, comuna mea şi judeţul meu şi tot cel ce vorbeşte aceeaşi limbă, are aceeaşi credinţă şi aceleaşi idealuri. Acesta este neamul, nu e nici o noţiune aşa de periculoasă. Dar se năpustesc asupra acestor lucruri pentru că ateismul şi masoneria de astăzi vor să distrugă orice binefacere între oameni, nici o solidaritate, nici o legătură şi vin acum şi-ţi spun: a, că tu eşti naţionalist. Parcă ar fi o dihonie naţionalistul, cine ştie ce ciudăţenie de om ar fi? Eu pot să-l iubesc şi pe ungur şi pe slavon şi pe neamţ, pot să-l iubesc şi pe musulman în măsura în care el are o nevoie ca să convieţuim împreună. Doar ştiţi foarte bine că la noi, în ţara asta, am convieţuit şi cu catolici şi cu romano catolici, şi cu musulmani, şi cu toate soiurile de protestanţi, dar nu era mâncătoria, nu era răutatea care există astăzi semănate între noi, românii. Şi trăia toată lumea acelaşi ideal. Măi, era vorba de război, apoi venea fiecare cu arma în mână să-şi apere hotarele, indiferent de ce confesiune era, să-şi apere locul şi glia de unde se hrăneşte. Vedeţi voi, cu cât se presează mai mult cu drepturile omului, cu atât nu le mai ai, că doar atunci nu erau concretizate drepturile omului.”
