“Moștenirea Părintelui Justin: Unitate, pocăință, ascultare și rugăciune”
“Peste cinci mii de credincioși s-au adunat ieri din toate colțurile țării, pentru a-l conduce pe ultimul drum pe Părintele Arhimandrit Iustin Pârvu. Sub același soare, au venit laolaltă preoți, copii, tineri, părinți, bătrâni și oameni aflați în diferite nevoi. Cei mai mulți îmbrăcați în haine de doliu, în semn de respect pentru cel care a fost Duhovnicul Moldovei. Au curs lacrimi în tăcere și a fost mult suspin pe chipurile celor prezenți. Slujba înmormântării a fost precedată de slujba Sfintei Liturghii, oficiată de ÎPS Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, înconjurat de un sobor de arhierei și preoți. O liniște apăsătoare a cuprins toată suflarea venită pentru a-și lua rămas bun de la cel pe care credincioșii nu s-au sfiit să-l numească «sfânt».
Toată lumea vorbea despre părinte nu la trecut, ci ca și când ar fi fost încă acolo, în mijlocul credincioșilor, gata să le rostească un cuvânt de învățătură. Unul din credincioșii veniți la Petru Vodă ne-a mărturisit că pentru el, și pentru mulți alți oameni, părintele „nu a spus”, ci „spune”, nu „ne-a învățat”, ci „ne învață”, nu ne-a lăsat singuri, ci este cu noi. În fiecare din cei ajunși să-i mai sărute mâna o dată, avva a sădit o povață, a altoit un gând bun, a curățat măcar o patimă. Și, potrivit cuvintelor rostite de ÎPS Teofan în predică, Părintele Iustin ne-a lăsat moștenire 4 stâlpi. Cu atât au rămas credincioși, dar suficient cât Părintele a crezut că putem duce. „A dorit să comunice unui popor pe care el l-a numit fără stăpân. A dorit să-I comunice patru lucruri. Patru cuvinte, rostite cu greu, dar apăsat. Să le audă obștile cele două, să le audă cei care eram de față. Cele patru cuvinte lăsate ca stâlpi de rezistență pentru cei care doresc să-i urmeze drumul sufletului său, au fost: «În primul rând, unitate în orice situație. În al doilea rând, pocăință multă, ca Dumnezeu să ne ierte de prea multele noastre păcate. În al treilea rând, să fie ascultare în Biserică și toate așezate sub egida rugăciunii de zi și de noapte. Unitate, pocăință, ascultare și rugăciune”, a spus ÎPS Teofan. Din cuvintele rostite înainte ca Părintele Iustin să fie dus în locul din care tot omul este „plămădit”, predica Patriarhului Daniel nu a picat foarte bine, cel puțin unei părți din auditoriu: cuvintele precum „să-i fie rușine” și „nici măcar nu și-a făcut timp” au fost murmurate la adresa, dar în lipsa, celui care este capul Bisericii Ortodoxe Române.
„Chipul cuvios al sfinției sale va rămâne veșnic în inimile celor care l-au cunoscut”
Organizarea a fost ireproșabilă. De la autoritățile abilitate cu ordinea și liniștea publică până la cel din urmă credincios. Nu a fost om care să fie lipsit de o gură de apă sau un blid cu mâncare. Numeroși participanți la slujbă au venit cu de-ale gurii pentru cei din jur și au dat de pomană de sufletul părintelui. Nu a fost îmbulzeală și nimeni nu a putut spune că a plecat de acolo neîndestulat. Fie că și-a potolit setea după cuvântul lui Dumnezeu, fie că a gustat din bunătățile făcute cu dragoste de alți creștini. Agapa frățească a avut loc la aceeași masă cu Părintele Iustin, cu starețul Mănăstirii Petru Vodă și la un loc cu toată obștea care a rămas să-i ducă mai departe cuvintele pline de har. „În ultimele lui cuvinte a dorit să numească pe cel pe care l-a dorit să fie aici, următor în cele ale administrației monahale, căci stareț, în duh și în adevăr, rămâne în continuare Părintele Iustin Pârvu”, a adăugat ÎPS Teofan, făcând referire la părintele Hariton.
Îndurerată a fost și obștea monahală care i-a evocat viața reconstituindu-i drumul jertfelnic pe care l-a parcurs cu blândețe și fără cârtire în cele din urmă clipe: „Chipul cuvios și pătruns de Duhul Sfânt al sfinției sale va rămâne veșnic în inimile celor care l-au cunoscut drept una dintre cele mai sfinte persoane cu care Dumnezeu a învrednicit acest neam. Ca duhovnic, urmând pilda Învățătorului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos, părintele a îngrijit fără cusur, cu dreaptă socoteală și negrăită milostivire, desăvârșita libertate a fiilor săi, nepunând pe nimeni în șablon, ci observa cu precizie sufletul fiecăruia și chemarea celui de sub patrafir și s-a luptat să pună în sfeșnic lumina pe care Dumnezeu a aprins-o în fiecare prin Sfântul Botez, amintind prin însăși viața sa cuvântul dumnezeiesc care l-a chemat și care ne cheamă și pe noi: «Fiți sfinți, precum Eu sunt sfânt”.
”Părintele Iustin s-a născut în cer”
”Părintele Iustin Pârvu s-a mutat la Domnul. Preacuvioşia Sa «s-a născut în cer» cum spuneau creştinii altă dată, adică a intrat în adevărata viaţă. Părintele Iustin a plecat în împărăţia cerurilor, pe care a pregustat-o în viaţa de monah, de mărturisitor, încă din această viaţă, cum puţini au reuşit să o trăiască atât de intens. A fost un om cu o biografie uimitoare, trăitor în două veacuri, binecuvântat de Dumnezeu cu o viaţă îndelungată. A ştiut întotdeuna ce doreşte. Şi-a fixat ca ţintă slujirea neamului şi a lui Dumnezeu. De la această slujire nu a abdicat niciodată. Cuvioşia Sa a simţit că aceste două bogăţii le are românul. La aceste două se mai adaugă o a treia, şi anume familia proprie. A fost monah până la ultima fibră a fiinţei sale. Era conştient de importanţa familiei în viaţa Bisericii. A slujit monahismul pe de o parte şi familia creştină din ţara lui, pe de altă parte. A fost văzut ca un om foarte categoric, ferm, necruţător în exprimarea anumitor gânduri, denunţător al anumitor derapaje. Dincolo de această fermitate, se ascundea un om cuminte, sensibil, foarte deschis la durerea celuilalt. Cred că a reuşit de-a lungul întregii sale vieţi să contribuie la un anumit echilibru, văzând extremele manifestate adesea în societatea românească în ceea ce priveşte libertinajul moral. Părintele Iustin a venit uneori cu glas de trâmbiţă şi de tunet pentru a echilibra aceste derapaje. A plecat la Domnul, adică în locul pe care inima Precuvioşiei Sale l-a dorit de foarte multă vreme. În neînserata împărăţie a cerurilor s-a întâlnit deja cu mărturisitorii pe care i-a cunoscut în multe închisori. Dumnezeu să-l odihnească în pace cu drepţii Săi!” – Înalt Preasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei.
”Părintele Iustin a fost mâna lui Dumnezeu”
”Părintele Iustin Pârvu a fost cel care mi-a oferit primele învăţături duhovniceşti pe calea monahală. A fost un duhovnic de mare excepţie, mereu preocupat de viaţa monahală. Pe timpul unei săptămâni, părintele ne spovedea de trei ori şi avea grijă să ne împărtăşim cu Sfintele Taine. De asemenea, participam la Sfânta Liturghie la miezul nopţii, astfel încât să avem o viaţă de asceză. Părintele Iustin a fost mâna lui Dumnezeu pentru monahi şi creştini. A avut mult optimism şi a oferit multă nădejde oamenilor încercaţi de greutăţi, atât din România, cât şi din alte ţări. Ne-a învăţat să fim adevăraţi patrioţi, să ne ţinem tradiţia naţională a ţării şi să ne rugăm pentru conducătorii noştri. Părintele Iustin Pârvu a oferit mereu cuvânt de învăţătură şi de nădejde tuturor. Întotdeauna a avut în vedere să ne iubim ca fraţii, să promovăm tot binele şi tot ce ţine de prosperitatea ţării noastre” – protosinghel Hariton Negrea, directorul Centrului ”Sfântul Daniil Sihastrul” Durău, viitorul stareț al Mănăstirii Petru-Vodă.”
http://zch.ro/
Foto: “Precum în cer, așa și pe pământ” – Cristina Nichitus Roncea
