Maria Diana Popescu: Alex Vâlcu – O nouă carte cu registru cognitiv şi rafinat

21 Jun 2013 by admin, Comments Off on Maria Diana Popescu: Alex Vâlcu – O nouă carte cu registru cognitiv şi rafinat
“Prietenii copilăriei” – Editura “Amurg sentimental”

Tot mai prezent în actualitate, prolific şi popular, scriitorul Alex Vâlcu uită, preţ de o carte, de tot şi de toate şi păşeşte cu un firesc al receptării în universul fascinant al copilăriei, transferîndu-l magistral în jocul versului. Lumea pe care o creează cu talent şi sensibilitate în „Prietenii copilăriei” poate fi uşor descifrată de către micii cititori prin simplitatea exprimării, ca şi caracteristică valoroasă. Alex Vâlcu este genul de scriitor care se poartă prin timp cu sufletul încărcat de simţiri şi gradaţii estetizante: de la bucurie la înţelepciune, de la tristeţe la sobrietate, de la entuziasm la cumpătare, de la inteligenţă la entuziasm, de la aprofundare la simplitate şi înapoi la toate. Numai un spirit ca atare se poate duce şi întoarce pe plaja unor abordări lirice de acest gen. Şi, iată-l din nou în luminile rampei! De această dată cu „Prietenii copilăriei” – carte cu registru cognitiv, rafinat şi accesibil, menită, dacă va avea la îndemînă pîrghiile de promovare, să-şi facă drum în sfera educativă şi de atracţie a copiilor preşcolari. Ştiind că poezia este o prezenţă necesară în educaţia lor, iar înţelegerea şi receptarea ei sînt facilitate de jocul cuvintelor şi al rimei, Alex Vâlcu le-a dedicat poezii uşor de memorat, poezii calde, pătrunzătoare, care pot stimula memoria, pot crea o legătură durabilă între copii şi dragostea pentru lectură de mai tîrziu.

Asumîndu-şi prin carte rolul de formator, îi iniţiază pe cei mici în tainele poeziei, îi implică de fapt în jocul versului cu rol educativ, transmiţîndu-le cunoştinţe moralizatoare despre lumea necuvîntătoarelor, despre natura înconjurătoare şi despre sentimentul de preţ al prietenei, dezvoltîndu-le anumite trăsături de caracter. Dincolo de versurile gingaşe intuim scriitorul plurivalent, cu naturaleţea şi modul simplu prin care şi-i apropie pe copii de poezie, garantîndu-i, astfel, empatie sporită. La fel ca şi poveştile, prin limbajul plăcut, ritm şi rimă, poeziile transmit învăţăminte, sfaturi, cunoştinţe. Ştiind că legătura poeziei cu desenul este foarte importantă pentru copii, ştiind că desenul este parte constitutivă a imaginaţiei lor, că ei se regăsesc în desen şi în poezie, că au nevoie de ambele, bine inspirat, Alex Vâlcu dublează fiecare poezie cu imagini de colorat, în scopul de a le capta mai uşor atenţia, întregind astfel ansamblul imagistic şi educativ al sciiturii. Desenul însemnînd în esenţă continuarea temei abordate în poezie, stabilind punţi de legătură între imaginaţia micuţilor şi realitate. Alex Vâlcu le vorbeşte prin carte cu o voce genuină. Tot atît de adevărat este că vocii sale i se adaugă remarcabila voce artistică a ilustraţiilor semnate de Luminţa Vâlcu, pictor de şevalet, grafician şi poet – licenţiată a Facultăţii de Teologie „Sfânta Muceniţă Filoteia”, secţia Artă sacră – un artist plastic rafinat, care pictează chipuri de sfinţi, chipuri de oameni, de îngeri, pictează biserici şi ziduri de case, scrie cărţi cu poeme de dragoste şi poezii pentru copii, semnează grafica de pe coperţile de carte ale unor scriitori contemporani. Odată ce vor auzi aceste versuri cu rimă, ritm plăcut şi calităţi care le fac uşor de învăţat, odată ce vor vedea şi desenele de colorat, copiii vor încerca să le memoreze şi coloreze desenele.

Un foarte bun mod de comunicare cu cei mici, rimele scriitorului Alex Vâlcu îi va face atenţi, îi va încînta, iar ei îşi vor da silinţa să le înveţe. Prin muzicalitatea frumos curgătoare, poezia din „Prietenii copilăriei” vizează în mod direct afectivitatea copiilor, îmbogăţirea limbajului, a îndemînării pentru desen şi stimularea imaginaţiei lor. Pentru că, îndeobşte, tot ceea ce scrie Alex Vâlcu vibrează cu sinele cititorului, cărţile sale sînt sortite atenţiei, nu pentru că are noroc, ci pentru că are harul de a împrăştia, de a împărtăşi prin scris farmecul, bucuria, entuziasmul, înfrîngerile şi tristeţile deopotrivă. El poate fi un exemplu în ceea ce se numeşte permanenţa unui scriitor în peisajul literar contemporan, subliniind, de fapt, existenţa unui filon adevărat.

Notă: Alex Vâlcu este membru al Uniunii Ziariştilor Profesionişti, al Societăţii Scriitorilor Târgovişteni, al Ligii Scriitorilor din România şi redactor la revista „Amurg sentimental”. Este prezent în numeroase antologii, dicţionare şi cărţi de interviuri.
Cărţi tipărite:
Poezie: „Altarul meu” (2004), „Iubeşte viaţa!” (2005), „Un bob de nisip” (2006), „Paşi” (2008), „Adieri astrale” (2011)
Proză: „Amintiri din mileniul 2″ (2012), „Aşa a început legenda” (2010)
Poezii pentru copii: „Lunile anului” (2007), „Prietenii mei dragi” (2008), „Prietenii Copilăriei” (2013)

Maria Diana Popescu

Revista ART – EMIS

Comments are closed.

Cuvânt și Iubire

Cuvânt și Iubire

„De aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător. Şi [&hellip

Comments Off on Cuvânt și Iubire

Follow Me!

Follow Me! Follow Me! Follow Me! Follow Me!
,,Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuiește, nu se laudă, nu se trufește". (Corinteni 13,4)
 

Carţi în format PDF

Articole Recente

Reviste de cultură și spiritualitate

Linkuri Externe

Multimedia

Ziare

Vremea

Ultimele Comentarii