“Cine sunt cei care dau lecţii de moralitate Bisericii şi ce spun Sfinţii Părinţi despre homosexualitate “
“…Citind Biblia, oricine poate vedea, atât în Vechiul cât şi în Noul Testament, condamnarea păcatului homosexualităţii (vezi: Facere 18:20; Levitic 20:13; Romani 1:26-27,32; I Corinteni 6:9-10). Şi mai spune Scriptura că sunt păcate „de moarte” şi păcate care „nu sunt de moarte”, adică mai uşoare (I Ioan 5:16-17). Iar păcatul homosexualităţii este privit ca unul „de moarte” şi nu poate fi pus pe acelaşi cântar cu altele. Părinţii Bisericii nu puteau să vină cu o învăţătură nouă sau „mai tolerantă” în acest sens şi tocmai de aceea, au condamnat cu vehemenţă păcatul homosexualităţii şi chiar mai mult, orice relaţie trupească nefirească, chiar dacă aceasta este între un bărbat şi o femeie, pentru că, în accepţiunea canonică a Bisericii cuvântul „sodomie” înseamnă sex anal (în general), iar cuvântul „gomorie” înseamnă sex oral – ambii termeni provenind de la numele celor 2 cetăţi din Vechiul Testament care au fost distruse pentru practicarea acestor păcate. Totuşi, mai ales în disciplina canonică a Bisericii, Sfinţii Părinţii sunt mai categorici atunci când vorbesc de o relaţie dintre persoane de acelaşi sex: bărbat-bărbat şi femeie-femeie. Din acest punct de vedere, când facem referire la homosexualitate, avem în vedere şi lesbianismul, nemaivorbind de zoofilie şi altele mai grave.
Şi ca să ne convingem că Părinţii Bisericii au condamnat foarte aspru astfel de păcate, nu trebuie să mergem la învăţătura despre „păcatele capitale”, pe care o găsim la Evagrie Monahul (sec. IV), Ioan Cassian (sec. V), Ioan Damaschin (sec. VIII) şi alţii, pentru că aceasta nu face o „ierarhie a păcatelor” şi cu atât mai puţin o statistică a lor, ci vorbeşte doar despre legătura şi interdependenţa dintre ele.
Dacă e să facem o comparaţie cu legile de stat, uitându-ne în Codul Penal vedem că este condamnat şi furtul şi omorul, dar pentru a ne da seama care din ele este considerat mai grav, trebuie să vedem pentru care dintre ele se dau mai mulţi ani de puşcărie. Tot aşa va trebui să facem şi cu Canoanele Bisericii, acolo unde avem cu adevărat sentinţe pentru anumite păcate şi nu în tratate de spiritualitate unde se descrie „filosofia” şi „psihologia” păcatelor. Acolo, până la urmă, nici unul din păcate nu este condamnat, pentru că nu acesta este scopul unor astfel de scrieri.
Trecând peste regula monahală a Cuviosului Pahomie cel Mare (sec. IV) care interzicea călugărilor să se apropie mai mult de un cot unul de altul, în cazul în care trebuiau să doarmă alături – ca măsură de prevenire chiar şi a tentaţiei păcatului, vreau să merg direct la colecţia de Canoane, de unde voi da doar cele mai elocvente exemple. Este de notat că „pedeapsa bisericească” constă în oprirea de la împărtăşirea cu Sfintele Taine pe un anumit termen, iar acest termen poate fi prelungit dacă păcatul se repetă şi poate fi scurtat dacă pocăinţa pentru păcat este mai profundă. Păcatul se consideră deosebit de grav dacă el constituie impediment la intrarea în cler sau pentru un astfel de păcat cei care sunt deja clerici sunt caterisiţi.
Sfântul Vasile cel Mare (†379) opreşteşte pe 15 ani de la împărtăşire pe cel care face păcatul sodomiei (Canonul 62; iar Canonul 63 tot pe 15 ani pentru zoofilie), iar Sfântul Grigore de Nyssa (†391) – pe 18 ani (Canonul 4). Sfântul Ioan Postitorul consideră că termenul poate fi redus dacă penitentul aduce pocăinţă sinceră, dar poate fi mărit dacă e făcut între fraţi sau rude (Canonul 51). Nici nu are rost să comparăm aceste intervale de timp cu cele prevăzute pentru păcatul beţiei sau îmbuibării pântecelui, despre care Canoanele nu prevăd vreun termen precis, ci totul se lasă la latitudinea duhovnicului, iar termenul, de regulă, nu depăşeşte 40 de zile sau cel mult un an.
Revenind la homosexualitate, trebuie să mai amintim şi o altă prevedere a Sf. Vasile cel Mare, care spune spune: „Stricătorii de bărbaţi (homosexualii) şi stricătorii de animale (zoofilii), ucigaşii, fermecătorii, adulterii şi fermecătorii sunt vrednici de aceeaşi pedeapsă…” (Canonul 7). Iar Sf. Ioan Gură de Aur (†407) în Omilia a 5-a la Epistola către Romani spune: “Sodomiţii se consideră mai rău decat ucigasii, fiindcă e cu mult mai bine de a muri, decat a trăi in halul acesta. Ucigasii despart sufletul de trup, dar aceştia, impreună cu trupul ucid şi sufletul. Orice fel de păcat nu se poate compara cu această grozavă nelegiuire şi dacă, cei ce pătimesc de această boală ar simţi grozăvia acestei pofte păcătoase, ar prefera ca mai bine sa moară de o mie de ori, decât sa facă aceste păcate…”.
Gravitatea acestui păcat este subliniată şi de Sf. Ioan Postitorul, care în Canonul 30 stabileşte să nu fie admis în cler bărbatul care a săvârşit un asemenea păcat, chiar dacă a fost violat de cineva pe când încă era copil. Deja nici nu se discută faptul că un cleric care a săvârşit un asemenea păcat, se cateriseşte imediat după ce i s-a demonstrat vina (Canonul 25 Apostolic, 70 Vasile cel Mare).
Este de remarcat că nici unul dintre aceste Canoane nu a fost vreodată anulat, ele rămănând deci normative pentru Biserica Ortodoxă şi astăzi, chiar dacă aplicarea lor se face mai mult în duh, decât în literă.
Şi dacă tot vorbim de „duhul” gândirii Sfinţilor Părinţi, trebuie să remarcăm faptul că aceştia ne-au învăţat să urâm păcatul, dar să-i iubim pe păcătoşi, ajutându-i să se mântuiască. Tocmai de aceea noi condamnăm cu vehemenţă homosexualitatea, dar suntem gata să-l ajutăm pe oricine suferă de acest păcat şi-şi periclitează mântuirea sufletului. Păcat că unii nu înţeleg această diferenţă de abordare din partea Bisericii!”
Sursa: http://www.teologie.net/
