Iuliana Paloda-Popescu: Copilul gândului
Copilul gândului
Copilul gândului
vine singur pe ţărm,
însă umbra lui nu e!…
În timp ce tălpile-i
plăsmuiesc flori, marea
îl leagănă şi-l descântă,
păsările îi pun aripi,
Îngerul îl numeşte,
apoi îi culege urmele
de pe nisipul de aur,
le ascunde în lume
şi cântă!…
Niciodată nu ştim
unde răsare
copilul gândului!…
Îngeri de viaţă
După ce mi-au pierdut sora,
părinţii m-au primit în suflarea lor
şi plângând-o pe ea, m-au numit
aşezându-mă-n leagănul ochilor.
Îngeri de viaţă ne-a trimis Domnul,
pentru că singuri nu am fi putut afla
unde sfârşeşte tăcerea,
unde se-arată lumina şi lacrima.
Uneori, Dumnezeu este singur
şi pogoară în inima mea
să adune copiii pierduţi
şi să-i legene-n ea.
Nenumita
Sora mea în poarta Lumii
îmbrăcată străveziu,
poartă-n suflet roua Lunii
şi în palme focul viu!…
E numită nenumita,
de-acum numele i-l ştiu –
mi l-a spus maica-cernita
şi a plâns până târziu!…
Am rugat-o să mi-l dea,
fiindcă sora îmi cerea
să îl spun Maicii Fecioare,
poate-n Ceruri va-nălţa
Rugă iar Treimii Sfinte –
să îi rânduie-ntrupare,
sorei mele rătăcite,
sorei mele călătoare!…
Iuliana Paloda-Popescu
