George Anca: “Bumerangul mioritic” – Literatura română din Australia
Bumerang româno-australian, sau buzduganul voinicului – gena scrisului literar nu dispare nici în diaspora „noastră”/a lor? de la antipozi, fie şi în strai de antropologie creativ-identitară. Dacă bacii români din Montana au avut de recompus, ajustând-o, Mioriţa, cei aterizaţi la canguri au găsit-o de-a gata, Waltzing Matilda – în loc de crimă, sinucidere. Renumele lui Eliade sau Kaviar, vodcă şi bye-bye de George Astaloş n-au de-cât să sporească, între Pacific şi deşert, eul diasporeanului arhetipal, altfel păscut de invizibilitate şi manea. Reinventarea literaturii prin depănarea celui mai lung traseu – jumătate de planetă – spre o destinaţie oarecum impusă (de neprimirea în America sau Canada, başca Europa), unde, supravieţuind, mai fiecare îşi repetă despre întâmplarea vieţii sale că „este o poveste mai lungă”.
„Acea mână nevăzută ne-a împrăştiat pe pământ ca un puf de păpădie…” – Mihai Sică, Lagărul puiului de păpădie, Bucureşti, Ararat, 1997 ( p. 478). „Prima limbă, prima iubire, primele amintiri, primele vise rămân perpetuu în control psiho-emoţional suprem, iar conştiinţa care luptă împotriva acestor norme interioare alunecă, invariabil, în disoluţie” – Aurelia Satcău, Antipozi (on-line). „În literatură avem nevoie de aventurieri, de vizionari, de sinceri, care să schimbe direcţia şi forma de exprimare din text”. – Ben Todică, Între două lumi, Timişoara, Atticea ( p. 25.)
Se pare că pe scena literară australiană a avut succes, confirmat şi de ecranizare (filmul a rulat şi la noi, pe HBO, în iunie 2010), cartea lui Raymond Gaiţă, Romulus, my father. Autorul, român din Banatul sârbesc, cu mamă nemţoaică, este puternic recunoscut în Serbia, nu şi în România. Aşa, nici Vârtejul lui Radu Flora n-a ajuns încă din Voivodina în patria dintâi. Altfel, cărţile românilor australieni – Anamaria Beligan, Ioan Miclău, Vasile Sică, Ben Todică, George Miţiu Varieşescu, Ana Vintilă Bogdan, Octavian Sărbătoare, George Roca ş.a. – sunt publicate în ţara de baştină, unde se află şi publicul-ţintă. Yet, cândva, chiar şi australienii vor afla noutăţi despre ei înşişi descoperindu-se în pagini româneşti.
Ben Todică a început un roman al povestirilor şi filmelor sale care, tradus în engleză şi chineză, s-ar putea remarca autentic şi în afara limbii române (cu acente şi incluziuni australiene). Un personaj găsit. „Numele lui e Nigel Lowe. El nu îşi cunoaşte numele adevărat. Până în 1972, aboriginezii aveau trecut în certificatul de naştere la nume: Flora & Fauna. Copiii au fost luaţi de la părinţi şi daţi familiilor albe ca servitori – băieţii prin curte, grajd şi grădină iar fetele la bucătărie, curăţenie şi altele pentru stăpân. Din ’72 încoace erau înregistraţi în certificate cu numele proprietarului şi pronumele pe care îl alegeau aceştia. Nigel l-a primit de la un suedez, iar prenumele de Lo, de la un chinez, la care mai târziu următorul proprietar i-a alăturat literele ‘w’ şi ‘e’ ca să-l englezească un pic devenind astfel Lowe, deci Nigel Lowe. Din această cauză mulţi aboriginezi nu ştiu cine sunt cu adevărat şi din ce trib se trag, şi mai spune el că sutele de sinucideri anual se produc din această cauză. Este credibil ce spune Nigel ţinând cont de faptul că în Australia se înregistrează două mii de sinucideri anual.”
Alt personaj regăsit. „Acest om a fost un sfânt – sau sfinţi împreună cu soţia. Parcă erau coborâţi din icoane, dintre chipuri. I-am zărit de zeci de ani, cuminţi, prin biserica Sfinţii Petru şi Pavel din Melbourne. În anul 2000 a cumpărat 4 casete cu filmul HRAMUL de la mine, ca să le trimită în ţară să se mândrească cu ce avem noi aici. Eu am aflat de carte numai după ce a murit şi aşa am ajuns să-l cunosc şi pe el cum l-am cunoscut şi pe Cioran. Te vezi cu ei…, şi după moarte realizezi că te vedeai cu “DUMNEZEI”. ÎN ALTE BISERICI SE DECLARĂ SFINŢI, la noi nu s-a făcut niciodată nimic de acest calibru. Nici în România şi nici aici. Păcat de părintele Coman că nu-şi foloseşte puterea, pe cruce lângă HRISTOS.”…
prof. dr. GEORGE ANCA
