Andreica Sorin: Petiţie către vremurile odioase – fragment
…înfrânt nu eşti atunci când sângeri,
nici ochii când în lacrimi ţi-s.
Adevăratele înfrângeri,
sunt renunţările la vis.
RADU GYR
Petiţie către vremurile odioase
EU DE LA NAŢIONALIZAREA ŞI ETATIZAREA BĂNCILOR 47-48 PÂNĂ AZI. PRIGOANA COMUNISTĂ
XV REVOLUŢIA
Revoluţia era aproape iar presiunile asupra mea cresteau, cred că se apropia punctul culminat al urmării mele iar apoi deznodământul. Vine revoluţia, stau eu la serviciu ce stau iar apoi spre casă, credeam că s-a terminat, dar ce să vezi, să nu, cât erau de îndârjiţi împotriva mea că şi în noaptea revoluţiei ăştia mă tot urmăreau şi mă intimidau, iar într-o seară când mergeam la serviciu şi luând-o prin centrul oraşului – nu aveam de ce să-mi fie frică – numai ce văd că vrea unul să mă bată dar l-a ţinut colegul lui să nu sară pe mine. Nu l-am cunoscut pentru că era întuneric, se vedea parcă ca şi o umbră, cred că era beat sau făcea pe beatul. Norocul meu c-a venit revoluţia şi n-au apucat să transpună în practică efectiv şi pe moment hotărârile luminoase ale odioşilor, să finalizeze ce au început…pe la Jilava sau şi mai rău să ajung cu flori pe piept – spune o vorbă din popor- sub vari motive (făcând aşa o paranteză). Apropo de revoluţie pentru că mulţi interpretează cum vor şi aşa-i bine să interpreteze, dar după definiţia revoluţiei pe care am învăţat-o pe vremea odiosului este că se schimbă o orânduire socială cu alta orânduire socială, cum s-a întâmplat la noi, de la comunism s-a trecut la democraţie deci era revoluţie, dar pentru mine nu s-a schimbat nimic.
XVI
PENTRU MINE TIMPUL A STAT IN LOC
În primi ani de după revoluţie eram ameninţat cu bătaia printr-un gest iar mai târziu bătut lângă o trecere de pietoni de nu m-am dezmeticit decât lângă o şosea pe un bolovan, aflând mai târziu că mi-au spart stânca temporală. Insinuau prin diferite semne că îmi place acelaşi sex încât mai târziu am ajuns sa-mi controlez fiecare gest pentru ca să nu se interpreteze greşit. Colegii mă evitau, nu reuşeam să mă acomodez şi am ajuns să mă simt străin în ţara mea, stare care am avut-o şi mai târziu în timpul facultăţii. Erau vremuri tulburi spunea cineva. La referendum cu noua Constituţie s-au făcut tabele cu cei care sunt de acord, eu aveam impresia că colegii credeau despre mine că sunt împotriva ei şi că-mi plac vechile partide istorice, că sunt de al regelui, eu stiam că pe rege l-a adus în ţară Dl. Maniu pe Dunăre iar ziua regelui era 9 mai şi nu se putea sărbători deoarece era ziua unirii de la 1918, de aceea se sărbătorea pe 10 mai. Scuzaţi inepţia dar aşa credeam pe atunci prin anii 90. Cînd s-au adus tabelele – ziceam în sinea mea, cum nu sunt de acord, uite că şi semnez – am semnat dar la alegeri tot cu dreapta am votat. Nu-mi plăceau cei de stânga, se forma o nouă categorie socială de sânge albastru muncitoresc care s-a perpetuat, la vot mă uitam în sus să nu mă vadă care cumva cum votez şi că-mi plac vechile partide istorice. Mă simţeam tot urmărit. Toată viaţa din 90 şi până azi eram şi sânt de dreapta. Prin anii 91 – 92 nu mi s-a permis să intru la Academie, şi zic permis pentru că am învăţat subiectele pe care le-am aflat mai tîrziu, îmi dau seama de abia acuma că nu eram dorit. La limba germană nu-mi făceam griji pentru că vorbesc fluent germana, la istorie am învăţat foarte bine subiectul iar gramatica mi-a plăcut, o stiam foarte bine şi o ştiu. După ce m-au respins – să nu ajung să dau examen – ziceam in casa chiriasului; – pentru mine nu s-a schimbat nimic. Dar asta-i altă poveste cum zicea o personalitate la televizor, lupta de clasă a continuat şi după 90. Şi zic, puteţi interpreta cum doriţi, dosarele mele nu mi le-au găsit încă cei de la C.N.S.A.S. şi pe care le caută – o fi ajuns pe la Berevoieşti, încă nu ştiu – dar cei de teapa mea “pleava şi drojdia societăţii” ca si alţi hăituiţi sau oropsiţi ca şi mine sau cei cu arborele genealogic ca şi al meu îmi vor da dreptate. Cred că nu s-a vrut să mi se arate dosarele pentru ca să nu pot demonstra în contradictoriu cu decizia mea de pensionare de mai târziu din 94, de cum eram înainte de 89, anul pe care îl menţionează decizia că m-am îmbolnăvit . Ce să-i faci anii 90, parcă m-ar fi bătut minerii, zicea cineva. Mi s-a refuzat orice promovare iar în martie 94 m-au pensionat forţat la 28 de ani cu o pensie mizeră iar memoriile adresate de mine pentru a fi reabilitat au ajuns să fie dezavuate, – am ajuns pensionar la 28 de ani – La sfârşitul deciziei scrie că anul îmbolnăviri mele este 1989 pentru ca mai apoi să treacă 1990 iar acum recent că m-am îmbolnăvit la 01.01.1990. În prima decizie a rămas scris că trebuia să fiu dispensarizat teritorial în urmă cu patru ani, adică martie 89 iar în contradictoriu vor putea spune ăştia că până în 89 eram urmărit şi prigonit iar din 90 m-am îmbolnăvit, cine o să-i creadă pe ăştia care reprezintă instanţele morale, dar frica nedreptăţii şi ameninţărilor îi mare. Cu permisiunea dvs. vă las să mă judecaţi prin această “Petiţie către vremurile odioase”. Mi-am făcut analizele prin 93, am făcut şi E.K.G. şi mi-au ieşit bune după tratament, n-am avut reumatism la inimă şi m-am bucurat. Mă dureau spatele iar la radiografie la Timişoara mi s-a spus că am spină bifidă. Când mă întreba la comisie; – ce probleme de sănătate aveţi? Le răspundeam că am probleme cu spina bifidă de pe vremea odiosului, probleme pe care le am şi azi. Mă doare. Toată viaţa mea eram un taciturn, construind un monument al tăcerii oculte. Pentru mine nu s-a schimbat nimic iar familia mea suferă, batjocorit pe şantiere pentru că pensia foarte mică nu-mi ajungea nici să-mi plătesc datoriile, bine că lucra soţia, reuşeam cam până aproape de sfârşit de lună să avem bani iar apoi Dumnezeu cu mila părinţilor şi cu bani împrumutaţi de la colegele soţiei. In prezent cu ajutorul plăţii facultăţii de către părinţi, de soţie şi de mine sunt licenţiat, Ştiinţe Juridice, Universitatea Oradea, Facultatea de Drept la stat la zi, absolvită in 2007 cu nota de licenţă 8 şi pensionar. În facultate colegii mă tratau ca pe un coleg fără să mă simt dat la o parte, iar eu care toată viaţa am avut episoadele mele cu prigoana şi cu marginalizarea eram un om normal, mare lucru este să fi om ca toţi oamenii să te simţi băgat în seamă să mergi la o cafea sau la o bere să râzi de o glumă sau să te superi pe unul, dar cred că numai cei ca mine ,,pleava şi drojdia societăţii, marginalizaţii şi izolaţii vremurilor învolburate,, pot simţi, cu tot respectul şi respectând proporţiile faţă de ceilalţi. În facultate mai treceam pe lângă vre-un vrăjmas dar nu m-am mai simţit urmărit, umilit, batjocorit ci doar puţin călcat pe sau în picioare de profesori, mă simţeam ca şi la examenele parţiale ale mele şi am ajuns să mă simt străin în ţara mea. Din anul doi am avut probleme cu un profesor la Obligaţii, şi atâta m-a picat şi m-a purtat prin toată materia până la licenţă, un an şi jumătate mai târziu după facultate. Trebuia să mă mut pentru un examen de la Timisoara la Oradea, din lac in puţ, dar până la urmă l-am luat foarte greu, era oral şi când să-mi pună nota ce mai învârtea pixul în mână şi ce ma mai tensionat. Mi-a dat un şase după ce i-am scris şi spus toate subiectele spunându-mi ; – aşa-i ce greu este dacă nu l-ai luat la timp. În vacanţe munceam şi pe şantiere pentru ca să-mi plătesc facultatea şi trăgeau pe mine ca pe hoţii de cai, câtă nedreptate, încât m-am specializat în zugrăveli, lucrând cu ziua. Mă repet, nu vreau să mă acuzaţi de mania persecuţiei pentru că poate o să vină apă şi la moara noastră, şi o să mă reabiliteze, aşa că nu mai scriu la nimeni nimic şi nu trimit această petiţie nicăieri dar şi aşa o să o scriu pentru mine. Tot înainte cu dăi şi luptă şi dăi şi dăi şi luptă, ambiţioşii ăştia, toată viaţa mea m-am simţit un taciturn, construind un monument al tăcerii oculte.
Pentru mine a stat timpul în loc.
Bată-i Dumnezeu să-i bată de comunişti.
Cu respect.