Boris David: Vis de noapte…
Vis de noapte…
Lui Ghiţă, (M.G.) cu prietenie
Incerc sa refac vis de noapte –
‘Scriam’ nişte versuri, se pare –
Zărindu-te, parcă, în zare,
Cercam să-mi dictez doar în şoapte.
Văzând chipu-ţi drag cum dispare
În valul ce parcă se-afundă,
Eu cad, mereu dus de-a mea undă,
În tragica mea cugetare.
Şi gândul mă duce la moarte,
La cum înţeleg infinitul,
La cât este viaţa finită,
La ce nu e scris în vreo carte.
Şi cuget:
Şi totuşi iubirea există –
E-o frază cu ’para’ în faţă –
De viaţă tot omul se-agaţă
Uitând că în moarte, persistă.
Mormântul nimic nu înghite –
Ce-i veşnic preia ce-i finitul –
Pământul e cu încolţitul
Ce viaţa mereu reînnoieşte.
Şi-aşa cum revine o floare
Ce-n simbol iubirea o poartă,
N-avem ce ne plânge de soartă
Când ştim că iubirea nu moare.
Şi-tunci te întrebi ce e moartea?!
E-un prag ce îl trece finitul
Intrând în ce nu se sfârşeşte –
Trecând, omul nu părăseşte
Nimic, ca să-accepte sfârşitul…
Boris David
Bucureşti, 7 aprilie 2013
