Calinic Argatu: ”Tradiția dătătoare de înțelepciune”
Experienta spiritualã a Ortodoxiei românesti este, fãrã a exagera, adânc reflectatã în cultura popularã, folcloricã, în datinile mostenite din generatie în generatie.
Traditia Bisericii a izvodit valori culturale si mistice care au transfigurat perspectiva întelegerii existentei. Comunitatea crestinã – Biserica – pãstrarea bunelor vestiri ale Scripturii, cu ocrotirea Sfântului Duh, au zidit peste timp un monument de trãire si simtire care mãrturiseste despre jertfã, despre rãscumpãrare, despre înviere, despre curãtia vietii, despre bunurile vietii viitoare…
Dimensiunea comunitarã a crestinismului a dus în prim-planul convietuirii sociale mesajul pãcii, al iubirii si al compasiunii frãtesti, al tolerantei si al unitãtii întru aceeasi credintã si a impus o nouã ordine moralã.
Supravietuirea în spatiul nostru a unei culturi religioase sãnãtoase, biruitoare asupra oricãror tentatii pãgânizate sau ale libertãtii vãtãmãtoare, s-a datorat chemãrii pe care Dumnezeu a asezat-o si în sufletul românului: de a fi pãrtas la dumnezeire. Izvorul acestei aspiratii religioase porneste din vremea de început a încrestinãrii neamului nostru, de la credinta ca Fiul lui Dumnezeu s-a înomenit pentru a restaura în om puterea si vointa, simtirea si dragostea, dorul dupã împãrãtia si bunurile viitoare, asezând peste toate puterea harului sãu.
Cultura balcanicã a constituit un climat favorabil în care s-au putut cultiva valori mistice, religioase, asa încât sã ajungã pânã la noi creatii de un autentic spirit crestin. Existã în traditiile locale românesti, în datinile si obiceiurile noastre sfinte o continuitate de vietuire crestineascã si un nemaiîntâlnit dor al firii dupã Creatorul sãu.
În folclorul religios românesc se adânceste perspectiva asupra nemuririi, omul se ascunde în integralitatea cosmosului spiritualizat, el este martorul propriei prefaceri în Duh, el este înãltat într-o fericitã grãire cu Dumnezeu, un dialog de o simplitate cuceritoare.
Pentru românul crestin, Dumnezeu este o realitate personalã evidentã; el poate sã-I sãrute tãlpile lui Dumnezeu sau sã-L numeascã bunul si drãgutul. Limbajul acesta creeazã o apropiere euharisticã, o comunicare a bucuriei; robul si Stãpânul sunt ca doi prieteni care stau la aceeasi masã, împãrtãsindu-se.
Am auzit despre un bãtrân care nu gusta niciodatã pâine prima oarã în zi pânã nu spunea rugãciunea aceasta:
Doamne, Luminitã nouã,
Frânge pâinea-n douã,
Tie jumãtate,
Mie jumãtate,
La multi ani cu sãnãtate !
Apropierea aceasta ancestralã a omului simplu de Dumnezeu copleseste toatã frãmântarea metafizicã, toatã dialectica filosoficã. În fata acestei simple rugãciuni a pomenirii numelui lui Dumnezeu pãleste chiar semesia oricãrei teologii rationalizante, ratiunea însãsi pãleste…
Mutatiile ce s-au produs în viata socialã în prima jumãtate a secolului nostru au deteriorat mesajul crestin al traditiei populare.
Societatea modernã a cãpãtat un orizont cultural care s-a delimitat vizibil de valorile traditionale. S-a impus de-a lungul vremii o nouã perspectivã asupra vietii si au apãrut o serie de manifestãri folclorice hibride, care au exclus ideea de Dumnezeu, înstrãinându-i pe crestini de învãtãturile morale autentic traditionale. Obiceiurile românesti, socotite multã vreme ca fenomene de profundã culturã religioasã, au alunecat. usor spre secularizare si spre ignorarea valorilor promovate de Bisericã.
Nutrim speranta cã poporul nostru binecuvântat de Dumnezeu va sti sã pãstreze nealterate minunatele datini bãtrânesti si sã se întoarcã la fericita fricã de Dumnezeu dãtãtoare de întelepciune.
Avem bucuria sã vedem cã publicatia Datini întãreste si zideste o lucrare sfântã de redescoperire a identitãtii noastre de neam si de credintã.
CALINIC ARGATU
