Florentin Smarandache: Artur Silvestri a scris „o carte înlăcrimată “ şi sfinţită
„Vremea Seniorilor, Vol. I, Scrisori de altădată de la ierarhi şi cărturari bisericeşti“, 160 p., Carpathia Press, Bucureşti, 2005.
Un epistolar depănând amintiri din anii 1984-9, sau o „carte de povăţuiri“ cu multe feţe bisericeşti măreţe pentru ortodoxia noastră, precum Patriarhul Teoctist, Nestor Vornicescu (Mitropolitul Olteniei mele), dr. Antonie Plămădeală (Mitropolitul Ardealului), Nicolae Corneanu (Mitropolitul Banatului), Epifanie Norocel (Episcopul Buzăului), Vasile Coman (Episcopul Oradei), Lucian Florea – Tomitanul (Episcopul vicar al Tomisului şi Dunării de Jos), Emilian Birdaş (Episcop de Alba Iulia), Gherasim Cristea (Episcopul Râmnicului şi Argeşului), Arhimandritul Vicenţiu, etc.
Eseurile – povestiri ale autorului curg liniştit în tonuri melancolice, brodate de un scris minuţios ca filigranele unei bijuterii.
La frontiera onirismului:Artur Silvestri, „Apocalypsis cum figuris / Şapte nuvele fantastice şi un epilog“, Centro Culturale Copto-Ortodosso, Venezia, 2005.
Scrierile lui Artur Silvestri din anii 1983-4 par vise cu ochii deschişi: încărcate de mister – aşa cum stă bine unui istoric al civilizaţiilor- şi nebuloasă. Sunetele naturii formează fondul acestor nuvele scurte şi rustice dar mai lirice decât în creaţia lui Galaction. „Farmec neadevărat“, „spirit muzical“, „gesturi hipnotizate“ în cuprinsul lor.
Autorul povesteşte în gând, liniştit, romantic. Predomină descrierea în defavoarea acţiunii. Multă psihologie. Personajele sunt interiorizate, enigmatice, vagi, fără nume (cu rare excepţii), doar umbrele lor reliefate ca într-un teatru cu decor ambiguu.
Adevărate poeme în proză pot fi considerate, amintind romanele sud-americane şi oamenii furaţi de viaţă pe apa timpului …
Vasile Voiculescu prozatorul, dar mai ales Eliade din nuvelele sale fantastice, sunt înaintaşii lui Silvestri.
Un nou gen literar:Artur Silvestri, „Memoria ca un concert baroc / Vol. I: Povestiri reale şi imaginare din Lumea-de-Nicăieri / Vol. II: Ofranda aproape fără grai“, Carpathia Press, Bucureşti, 2004 – 2005.
Autorul relatează, în texte cu metafore înflorind ca nişte ghiocei şi beneficiind de un lexic extins, întâlnirile sale cu diverşi scriitori români din exil, precum Pius Servien (Piu Şerban Coculescu), George Uscătescu, Leon Negruzzi, Paul Lahovary, pictorul Ioan I. Mirea la care locuia când mergea la Paris, Traian Filip, Dinu Adameşteanu, Nicolae Baciu, etc.
Poveştirile – eseuri – memorialistică, tinzând să formeze un nou gen literar, descriu cărţi şi autori, re-evaluează opera lui Pius Servien – parizianul, al cărui jurnal Artur Silvestri l-a descoperit la Paris în biblioteca lui Leon Negruzzi, în sistem amănunţit, atent la gesturi şi mimică, şi colorate de expresii plastice şi gânduri candide.
Volumul II, în acelaşi stil de eseu-memorialistic, trece în revistă locuri sfinte, evocând cu nostalgie mânăstiri din Moldova.
Voi avea ocazia să donez şi aceste volume interesante, semnate de scriitor, la Biblioteca Universităţii Arizona din Tempe, unde am format o colecţie specială cu multe publicaţii şi documente româneşti – pe lângă cele străine.
FLORENTIN SMARANDACHE , SUA
(Revista Neamul Romanesc, on-line, serie nouă • an VI, Nr. 9 / 2011)
