Cuvânt și iubire

Cum este in lumea vesniciei Maestre ARTUR SILVESTRI ?

Ce mai faci prietene? Noi, am ramas mai tristi, mai singuri…Si asa cum ai prevazut odata, toate vin spre noi nefiresc. Urate vremuri, asa cum au fost scrise…Din cauza noastra, a lor…nu stiu.

“Esentialul in aceste vremuri este, cred, sa nu stam pe loc si cu mainile in san .
Cat despre toate celelalte ce se intampla in jurul nostrum , intre care unele , de fapt destule, ne ating sau ne supara , numai Dumnezeu stie ce e mai bine ;dar nadajduim in asezarea tuturora la randuiala si la vechile -si sanatoasele -principii de ingaduinta si bunavoire”(Artur Silvestri). Am retinut doar ca “relele sunt mai putin importante”si trebuie”sa le lasam deoparte. Binele se potentiaza. Facem bine! Invatam in fiecare zi sa pretuim secunda. ”In fiecare clipa sta secretul vietii”…

“Raul ne asalteaza in formele cele mai perfide si necontenit. Esentialul insa cred ca este simtamantul ca nu suntem singuri si ca, in acelasi timp, nu stam cu mainile incrucisate. Iar daca in fiecare zi vom face “binele”cat de marunt si aparent neimportant, vom vedea ca toate se aduna si de la o vreme  privirea noastra se va aseza peste o lume mai senina decat cea de acum”. (Artur Silvestri).

Mesaje de suflet care ne insufletsc spiritual. Cuvinte de folos ce vor rezista in timp, calindu-ne pentru a duce mai departe “Fapta Cultuala”.

“Sensul vietii noastre traite in echilibrul ce ni-l dau invataturile intelepte este , cred, mai intai de toate , acela de a intelege rostul solidaritatii care se manifesta fara a fi ceruta si al mainii intinse catre cel ce are nevoie ; apa pentru insetat si hrana pentru flamand.
Fiecare dintre noi il putem tine minte ;iar daca ne vom incerca sa il si facem posibil , ne vom da seama nu doar ca suntem de folos dar si ca nu ne este greu , biruind singuratatea cu o jertfa zilnica oricat de mica pentru cei care , la fel ca oricare din noi , au trebuinta de ajutor , sprijin si indemnare .
Sa fim , deci , pomi cu flori care dau fructe fara sa ne intrebam despre rostul lucrarii noastre ; sa nu fim vasc agatat de ceea ce rodeste si fructifica . Sa fim darnici si sa nu uitam lectia raspandirii gandului bun pretutindeni unde el poate ca este asteptat si dorit ; si va fi ascultat . ”(Artur Silvestri)

Ai fost in Timisoara, prietene Artur Silvestri! Doamna Mariana Braescu Sivestri te-a adus printre noi , in sufletele tuturor.

Era soare, un porumbel se plimba zglobiu pe langa picioarele noastre. A fost poate unul din acei porumbei, de care imi povesteai cum il hraneai. Clopotele au batut in final, cu sunete de doina romaneasca…Un semn celest…Ai fost printre noi maestre.

A fost clipa cand am stiut, ca ai poposit langa noi, cei care te-am plans. Dupa acel moment am inceput sa scriu din nou. Prezenta sotiei, a cartilor, a “viiului” mi-au dat din nou taria de a merge mai departe. Nu puteam sa te dezamagesc. Pornisem pe un drum fara intoarcere.

Prietene, cand ma simt impovarata, gasesc rspunsuri, tu fiind mereu langa noi. Imi amintesc, de un mesaj :

“Multumesc pentru ceea ce imi scrieti atat de clar, hotarat si de fiecare data-esential si nadajduiesc sa reusim si anul ce vine sa putem comunica si poate sa ne si vedem “fata catre fata”, daca o vrea Dumnezeu. As mai adauga, desi nu stiu daca va este de folos, ca orice semn ce imi vine de la Domnia Voastra imi da o multumire speciala. Un semn venit sub forma de gand pur si simplu, a unei carti ori a unei publicatii; de fapt, un semn oricat de mic ce imi arata ca existati, ca nu stati cu mainile in san asa cum fac prea multi dintre cei ce ne sunt contemporani, si , ca va ganditi si la altii care se straduiesc, pe cat pot, san u lase ca “nefacutul” sa devina risipitoare a vietii noastre atat de scurte.

Scrieti-mi oricand credeti ca trebuie sa impartasiti cuiva o parere, un gand sau o neliniste; cand realizati ceva ce credit ca va exprima au care a trebuit sa va ia efort si ati biruit pana la urma…”(Artur Silestri)

Dorinta de a “privi in aceeasi directie “s-a materializat. Ne-am adunat cu totii in jurul maestrului, si asa am ramas.

“… A venit timpul sa re-cladim si sa renuntam la distrugerile sinucigase de pana acum . La aceasta ne indeamna felul insusi cum suntem constituiti si , deopotriva , ecourile ce ne vin din vechime in forme si cuvinte care ne sunt inteligibile si pe care , la randul nostru , ne straduim sa le facem intelese si altora , pentru a fi utile azi , maine si in timpul nedeslusit ce ne asteapta . Caci , la drept vorbind , alta cale nu ar putea fi . Sa ne facem ca nu le auzim ar insemna sa ne aratam ne-asezarea si sa ne recunoastem nevrednici ; sa le uitam ar fi sa nu mai avem principiul insusi de alcatuire ; sa le schimonosim nu se poate inchipui caci am trai degeaba . Destul ca sunt unii , si nu putini , care , in indefinitul compozitiei lor sufletesti marunte , nici macar nu mai stiu de unde vin si unde se duc si a caror inclinatie catre “urat “si rau sta nu doar impotriva celulei originare negand intreaga istorie de unde au iesit ca intocmiri ci si in contra Naturii insasi , cu pecetile ei ce le sunt ininteligibile , straine si de sens abscons. Noi , insa, avem legitimitatea faptului trait si a lumii de origina cu mesajele ei i-modificabile , pe care ni le-am insusit .

In anii de pana acum , multi sau putini , asa cum o vrea Dumnezeu , nu am avut decat nazuinta de a privi in jur cu atentie si cu buna-voire , intelegand ca , daca viata ne-a fost data ca un mister inexplicabil , nimic nu o face mai bine purtatoare de inteles ireductibil decat rezultatul viu si definit , Fapta , de orice greutate . De-aceea , atat “ieri ” cat si azi -si , daca voi avea zile, si maine – am simtit ca daca dincolo de orice prejudecati , retinere nepasatoare si individualism sterp , voi afla , precum in nisipul riurilor mari , pepita de aur si o voi arata si altora , ajutand, pe cat pot , sa se scoata mai lamuritor in evidenta , nu voi fi trait fara rost ; si nadajduiesc ca nu am gresit .
Multi cred , si imi spun , ca astfel de indemnari , desi in esenta laudabile si poate ca si creatoare de efect pozitiv , nu vor duce decat la suferinta si dezamagire caci stergerea din memorie a celor bune ce ti s-au facut este o lege ireductibila a “umanului ” si ca gratitudinea apasa de obicei ca o boala grea si nu se suporta decat de catre cei cu adevarat puternici . Insa daca as gandi la fel , ar insemna sa nu mai pot inainta cu largime si sa cad cu totul prada desnadejdii inchipuindu-mi ca , in timpul ce va veni , “lucrarea” noastra, de oricata anvergura , nu va mai insemna nimic si ca , in locul sufletelor dedicate , vor exista numai creaturi definite de o stricaciune insondabila unde apucaturile rele ar fi doar cele mai de ingaduit . Aceasta concluzie este de neimaginat . Viata noastra nu se desfasoara in masuri ce depind de noi mai mult decat de insasi Firea careia ii apartinem iar in enigma ei insondabila nu incap decat principiile ce conduc la “intocmire” , creind organisme cu sens interior si nu aratari necontinutistice . Suntem , deci , “in firea lucrurilor ” , adica acolo unde esentiale sunt “locul de unde venim ” , limba ce o vorbim , rudeniile ce ni s-au dat , sufletele insotitoare , intregul ce ne inconjoara si pana la urma – Parintii , adica Neamul , alcatuind o realitate nesfarsita si inaccesibila pentru intelegerea noastra , fapturi mai marunte decat bobul de nisip . (Artur Silvestri)

Si in “Cortul nostru” ridicat de tine prietene, ne-am adunat cu precadere, oameni buni, asa cum ti-a fost voia. ”Nu vom lasa fara timp ceea ce socotim ca ne reprezinta si ca nu vom mai amana fara rost, si in folosul celor ce nu merita straduinta noastra, tot ceea ce mai inai si-ntai trebuie facut pentru Neamul nostru si cat mai putin pentru noi. Caci pentru toate vine o plata, candva, intr-o vreme ce nu e asteapta si nu iarta. ”(Artur Silvestri)

Cartile editate acum sunt si mai cautate, lumea incepe sa descopere OMUL de aleasa pretuire, ARTUR SILVESTRI.

Ne-ai promovat pe noi, necunoscuti lumii, si manuscrisele tale le-ai amanat, din dragoste pentru oameni. Cata sfintenie in fiecare bine zidit!

Maestre, ce spun Sfintii Parinti in acea lume unde toti vom ajunge? Sa fim buni, sa ne iubim aproapele, sa semanam binele la tot pasul…Sa fim pregatiti pentru mantuire…Asa cum prietene ai facut-o demult, doar tu si Tatal Ceresc, in noptile tarzii, vegheat in ingerii fara somn, preocupat da starea natiei.

“In zilele ce ni s-au dat, cand majoritatea zdrobitoare si sufocanta este atat de putin “asezata”, fiind mai mult “imagine” decat “continut”, a crede ca aproape totul-sau chiar totul!- se  alcatuieste in acest fel e o reactie obisnuita . De fapt, a nu fi asa nu-i nicidecum un “exceptionalism” ci o “normalitate” in “norma data de tipar”, o expresie a Naturii. Uitati-va la vietatile din natura care, intotdeauna, fac ceea ce li s-a spus sa faca, miscandu-se dupa un “tipar” neclatinat: ele nu mint, nu inseala, nu au ganduri oculte si nu “inchipuie bezmetic” fiindca nu pot: ar fi contrar insasi formulei lor de a exista. “Omul” doar le face pe toate acestea si le face cu incredintarea ca “asa trebuie sa fie” :si greseste. Dar poate ca acesta este si scopul lui final. . .

Caci contrar a ceea ce se crede, Romania tainica este incalculabil mai bogata si mai diversa prin atitudini, gesturi si chipuri decat “Romaniile de suprafata” si decat “tara simplificata”, nascocita  pentru vitrina si pentru creatia de realitati fictive ale “jucariei
circulare”. ”(Artur Silvestri)

“Valoarea sufletului nostru n-a spus-o un prooroc sau un apostol, ci a spus-o Hristos ; Ce va da omul in schimb pentru sufletul sau? De ar avea toata lumea nu poate cumpara un suflet ! Asta a spus-o Hristos!”( Pr. Cleopa)

Prietene, dupa doi ani, te simt linistit, senin, angelic. Fapta Culturala este vie, prin tot ceea ce face doamna Mariana Brascu Silvestri si Doamna Teodora Mindru.

Tara plange, prieten bun. Ai prevazut valtoarea, nimicnicia lumii.

“Saracirea severa a oamenilor care produc, si, deopotriva, declasarea lor prin obligarea la vanzarea muncii aproape pe nimic, sunt directivele vremii de azi. Imi creeaza o stare de rau numai gandul ca asemenea realitati exista iar cand le intalnesc direct totul se amesteca indefinit in manie, desperare si compasiune. Uimitor este insa ca “ei” inteleg aceste vremuri: o priveam astazi pe femeia ce alegea gogosarii, cu gandul sa ii dea “pe cei mai buni” si recunosteam la ea simtamantul de calm intelegator al taranului. Aveau amandoi aceiasi privire obidita dar directa si “simpla”, ca si pronuntarea unei axiome. Cu siguranta ca oamenii acestia “stiu” ceva sau, mai bine spus, “ceva” din ei le da aceasta liniste in vremuri nedefinite, o liniste asemanatoare cu a copacilor desfrunziti, in toamna tarzie.
(Artur Silvestri-19 Noiembrie 2006)

Chiar daca ne este dor, ne hranim prin fapta si cuvinte lasate mostenire.

“Peste noi, si peste Locurile noastre, trec zile si ani grei si nedeslusiti;pe deasupra noastra trec nori intunecati si panze incetosate:vremuri de neliniste, de bejenie si, poate, si de prigoana.

Astazi, multi din cei ce isi facusera din Fapta Buna o expresie a insusi felului lor de a fi incep sa ezite si sa se indoiasca sub asaltul unui rau nedefinit care aduce stricaciuni fara de numar si apasari in a preschimba asezaminte multimilenare ce ne-au tinut ; dar si obiceiuri neverosimile. E vremea cand, ca si altadata, va trebui sa alegem graul de neghina si sa ne invatam a vedea „samanta buna”si roditoare si „soiul”ei bun, indiferent unde se gaseste ori se ascunde . . Caci, oricat ni s-ar spune, prin cuvinte, despre ceea ce altora li se pare ca ar fi „de trebuinta”-multi venind cu porunca de la Inselator- noi stim, prin insasi intocmirea noastra, ca adevarul nu cunoaste decat o randuiala iar aceasta izvoraste de acolo de unde ne vin toate si se exprima intotdeauna prin Neamuri.

Numai astfel, prin aceasta enigma ce salasluieste in fiecare dintre cei buni si doritori de a merge „inspre bine”, vom putea trece peste timpurile de acum cu nadejdea Timpului nesfarsit. .
Si eu, ca si Domnia Voastra, ma straduiesc sa fac- in tacere si la adapost de zgomotele lumii dezlantuite -”partea mea de bine” fara sa spun decat putin-si uneori chiar deloc-din ceea ce fac si nici daca imi este usor sau greu caci stiu, asa cum bine stiti, ca unicul nostru criteriu este Fapta Buna;iar pe aceasta o stie Dumnezeu, caci nu exista un alt Judecator.

El ne va ajuta sa ducem inainte , si cu folos, dorinta noastra de a infaptui si a lasa o urma , o povata sau o indrumare ce poate ca va fi un reazem candva, cui va avea
nevoie:insetatului, flamandului, deznadajduitului sau celor umiliti si obiditi. Dar pentru aceasta avem uneori, si chiar la Zile Mari, trebuinta de a simti ca „nu suntem singuri” si ca nu suntem ai nimanui. ”(Artur Silvestri)

Asa cum stim amandoi, “trecutul e in prezent pentru ca ei, sunt prezenti si asa prezentul lor si al nostru e trecutul lor si al nostru, de aceea ne simtim atat de solidari cu ei, cu ceea ce numim trecut. Vorbind despre trecut, fara sa ne dam seama, intotdeauna intrebuintam pluralul la persoana I : Noi am luptat la Calugareni – zicem; noi am luptat la Plevna – zicem; noi am facut unirea –zicem! Vorbim ca niste nemuritori. Si suntem nemuritori. ”(Antonie Plamadeala). Asa cum esti si tu maestre ARTUR SILVESTRI, un nemuritor. Aparandu-ti memoria, ne aparam pe noi. Vesnic in inimile noastre. Ca o flacara ce arde necontenit pe altarul culturii. Asa esti pentru noi, MAESTRE ARTUR SILVESTRI!

MARIANA GURZA

Nota: Citate din “file de corespondenta”