Artur Silvestri: Mircea Micu, ”un clasic“
Pentru cei ce privesc literatura din placerea lecturii si nu au dioptriile incetosate de prejudecati stupide si de ura inexplicabila , opera lui Mircea Micu (n. 31 Ianuarie 1937) ramane un izvor de emotii si , adeseori , de invataminte. A scris si mult si putin : mult -pentru ca , fata de cei ce au puteri limitate si o cunoastere a vietii redusa si superficiala , avea ce spune si , deci, ce impartasi : putin – fiindca , desi impunatoare, bibliografia lasa intotdeauna loc de adaosuri si orice creatie noua ne da , si azi, sentimentul unei prospetimi impresionante .
In fond, scriitorul nu are varsta caci, in vremea tineretelor dadea sentimentul unui echilibru ce apartinea unei varste lipsite de imprudente si prea repezi consumptiuni iar astazi, cand , dupa datele exterioare ar fi trebuit sa atinga o senectute de atitudini calme si poate resemnate , exuberanta si curiozitatea intelectuala vesnic vie arata o tinerete ce nu se opreste din cursul ei de riu impetuos si spectacular.
Impresionanta este la el emotia genuina , comunicarea de strat adanc si , la drept vorbind, o simplitate impacata ce apartine unui popor vechi ce nu se incurca decat prin accident cu vorbirile complicate si “spusa in dodii “.
In felul lui , si la proportiile unei literaturi ce isi va curma destrabalarile sterile descoperind candva formele de relief stabile si proportiile de valori, Mircea Micu este ” un clasic “ si al carui clasicism esential apartine lumii ce l-a facut posibil , o lume de Romanie de vest , dintr-o margine de ses de ” Moara cu noroc ” si de Banat pe unde s-a auzit de Eminescu si se aude si azi ; si se va auzi mereu.
Artur Silvestri
