Părintele Adrian Făgeţeanu
Eram preot in Turda. Un mijloc eficient de misiune, mai ales pentru acele vremuri, era pelerinajul. In cadrul unui pelerinaj am ajuns la Manastirea Surpatele. Nu banuiam atunci ca Parintele Adrian, duhovnicul manastirii, are in spate o viata zbuciumata de marturisitor. Era bland si binevoitor, receptiv la necazurile oamenilor si dispus la a-i povatui pe cei tineri. Mai tarziu l-am intalnit la Manastirea Antim.
Abia acum, in vremuri de libertate, am ocazia sa aflu cate ceva din trecutul sau. Este impresionant, ca al multor altora, prin darzenia si statornicia in credinta ortodoxa. Generatiile noi, care n-au trait in comunism nu-si dau seama ce inseamna a-L marturisi pe Hristos in acele vremuri.
Parintele Adrian, cu numele civil Alexandru Fageteanu, s-a nascut la 16 noiembrie 1912 in Deleni, langa Cernauti. Tatal era preot. Studiile medii si le-a facut la vestitul liceu “Aron Pumnul” din Cernauti. Tot acolo va urma Facultatea de Drept intre anii 1931-1937. Va face si teologia intre anii 1943-1947, la Suceava. Stagiul in avocatura si l-a facut la Falticeni. A ocupat mai multe functii, precum, de exemplu, cea de comisar la Falticeni si Bacau.
A fost fascinat de miscarea legionara, ca multi intelectuali ai vremurilor lui, dar nu s-a inregimentat in aceasta. Alexandru Paleologu, care nici el n-a fost legionar, spune ca “existase, la legionari, totusi, asumarea unui risc, un refuz al mediocritatii si al unui anumit pragmatism de nivel inferior”. Doar asa se poate explica legatura unor oameni deosebiti cu legionarismul care, cum stim, a avut grave derapaje. In anul 1943 s-a calugarit la Manastirea Putna.
S-a stabilit in Bucuresti prin 1947, inscriindu-se la Facultatea de Filozofie. Se apropie de Manastirea Antim si, implicit, de miscarea “Rugul Aprins”. Il cunoaste pe Parintele Sandu Tudor care ii spune “ca pentru a continua impotriva conceptiei materialiste nu-si mai au rostul metodele folosite de miscarea legionara pe plan organizatoric, iar singura posibilitate de a lupta impotriva conceptiilor materialiste este cea pe plan religios, iar in cadrul Bisericii cea mai buna pregatire pentru o astfel de lupta se face in monahism.”
In biblioteca Manastirii Antim ii va auzi conferentiind, dupa cum aflam din dosarul de ancheta, pe Sandu Tudor, mitropolitul Tit Simedrea, parintele Benedict Ghius, profesorul Alexandru Mironeseu si altii. Va participa si la o retragere duhovniceasca, organizata de Sandu Tudor la Govora, care va dura aproape o luna. Afla de la Parintele Sandu Tudor ca acesta are intentia de a intemeia un schit cu intelectuali preocupati de viata duhovniceasca. Intre 1950-1956 este inchis, iar dupa eliberare, se stabileste la Manastirea Lainici.
Aflam din dosarul anchetei ca “invinuitul Fageteanu Alexandru incepand din 1956 si-a continuat activitatea contrarevolutionara impreuna cu Teodorescu Alexandru zis Sandu Tudor, Mironescu Alexandru, Ghius Benedict si altii pe care ii cunoaste inca din anul 1947 si a luat parte la adunarile subversive ce s-au tinut la Mironescu Alexandru acasa, unde au purtat discutii dusmanoase, preconizand schimbarea formei de guvernamant R.P.R.”
De fapt, aceste “adunari subversive” erau intrunirile miscarii “Rugului Aprins”, cu preocupari in principal duhovnicesti. Sandu Tudor, mentorul miscarii, l-a indemnat la un moment dat sa se mute la Schitul Rarau, insa a ramas la Lainici. Prezenta in Bucuresti era insa destul de deasa. La interogatoriu a recunoscut, de exemplu, ca in aprilie 1957 a “plecat la Bucuresti la Institutul Teologic pentru a gasi materialul necesar intocmirii tezei de licenta. Aici s-a intalnit cu Plamadeala Leonida si Teodosie Cuciuc care erau la institut la studii. “
Intalnirile, precum se vede, le avea tot cu persoane “periculoase”. O asemenea persoana era, de exemplu, si Ioan Stoianovici. Acestuia ii spune ca “din principiile legionare se pot armoniza cu crestinismul credinta in viata de apoi si ideile din legea muncii, precum si ajutorul reciproc. ” Toate aceste prietenii vor fi capuri de acuzare pentru Parintele Adrian.
Tanarului Zamfiroiu Grigore, care avea cunostintele teologice necesare, i-a dat sfatul sa se preoteasca. Motivele pentru care l-a indemnat sa se preoteasca erau mai multe. Unul insa deranja rau stapanirea: “ca pe linia credintei, ca preot, sa combata materialismul. Zamfiroiu Grigore a fost de acord sa lupte impotriva comunismului…”
Si, in sfarsit, cea mai grava invinuire i-au adus-o martorii Ziberman Schloim, Struminger Leiba, Stanescu Dumitru… cum ca “a desfasurat activitate impotriva elementelor comuniste si progresiste…”
Pentru toate acestea, pe 8 noiembrie 1958, Tribunalul Militar al Regiunii a II-a Militara l-a condamnat pe Parintele Adrian Fageteanu “la 20 (douazeci) ani munca silnica si 10 (zece) ani degradare civica… Se dispune confiscarea totala a averii personale… “
Dumnezeu l-a tinut in viata si, in 1964 la amnistierea detinutilor politici, si-a reluat misiunea duhovniceasca. A trecut prin mai multe parohii, apoi pe la Manastirea Viforata si, in sfarsit, la Manastirea Antim. Aici l-am intalnit dupa Revolutie.
Era cautat de credinciosi. Mai ales de tinerii interesati de viata duhovniceasca. Pe deasupra, cu multa pasiune, se framanta sa ridice un asezamant in Eparhia Sloboziei si Calarasilor.
Acum, la venerabila-i varsta, Parintele Adrian s-a retras la Schitul “Locurele”, apartinator Manastirii Lainici, asteptand plecarea la Stapanul pe Care L-a slujit intreaga viata. Poate ca l-a adus aici nostalgia dupa experienta duhovniceasca din anii tineretii.
+ I.P.S. Andrei Andreicut
Parintele Adrian Fageteanu a trecut la cele vesnice, in data 27.09.2011…aproape de Stapanul pe Care L-a slujit intreaga viata. Sa-i fie somnul lin.
Sursa: http://www.crestinortodox.ro/parinti/parintele-adrian-fageteanu-69710.html
