Sandu Cătinean: Aseară-am fost la casa părintească
Aseară-am fost la casa părintească
Aseară-am fost la casa părintească
Ca să mă-ncarc cu vechile iubiri
Dar de la poartă m-a primit o umbră
Un tânăr zvelt, cu focuri în priviri
Cădeau din întuneric voci uitate
Prin fundul curţii rătăcea un câine
Iar umbra alergând pe lângă peri
Întreabă-ncet : “Venit-a acel mâine” ?
“Venit” răspund, zâmbind încrâncenat
Şi parcă toate-n jur îmi sunt streine
Ce mult mă doare că acum e “azi”
Că n-am știut ce-nseamnă acel “mâine”
Un cântec dulce-mi sună în urechi
Un cântec de flăcău ce cântă seara
Cănd felinarele se-aprind pe cer
Iar el și draga lui așteaptă vara…
În pragul casei mama stă tăcută
Lumina lunii scânteie pe gard
Imagini vechi îmi tremură prin minte
Iar visurile dragi adânc mă ard…
Se lasă noaptea și privesc la lună
Pereții casei vor să-mi amintească
Că orice bine l-am găsit în lume
Nicicând n-a fost, ca-n casa părintească…
Sandu Cătinean din Bonţida