Sandu Cătinean: Zâna nopţii cea tăcută
Zâna nopţii cea tăcută
Zâna nopţii cea tăcută
A venit cu fine şoapte
Să mă ia cu mâna-i fină
Să mă plimbe lin în noapte
Mi-a zâmbit cu ochii vesel
Şi m-a mângâiat pe frunte
Toate misterele nopţii
Îmi păreau iubiri pierdute
Şi ce ochi avea divina
Şi ce sâni şi ce privire
Şi cu magicele-i şoapte
Era dincolo de fire
„Vino tu pe munţi de urcă”
Mă-ndemna zâmbind şăgalnic
„Vino dragă să n-ai frică
Vino-n codrul meu cel tainic”
Şi-şi dădea pe spate părul
Ce-i cădea nebun în valuri
Şi zâmbea…şi cât de dulce
Mă privea trecând prin hăuri
Mi-a atins în şagă părul
Şi s-antins să mă sărute
Doamne cum ardea şi vântul
Când m-a sărutat pe frunte
Se-aplecau copacii-n valuri
Cum trecea maiestuoasă
Din lumini înmiresmate
Părea zâna mea frumoasă
Noaptea valurile negre
Şi le întindea măiastre
Noi pluteam ţinuţi de mână
Prin poienile albastre
Printre tufe tainic sună
Şoapte de miresme calde
Zâna mă privea tăcută
Şi-mi părea că totul arde
Ce candoare fără margini
Răspândea trecând prin noapte
Din smaraldele iubirii
Erau gândurile-i toate…
Sandu Cătinean-din Bonţida
