Visând în miezul de cuvânt
CERUL PLÂNGE ÎN INIMA MEA
Am crezut că travestindu-mă
în lumină,
în disperare
am să-ţi adorm imaginaţia.
Am reuşit
să-mi zăresc îngerul
rătăcit de mine,
căutându-mă
în gestul meu
de umilinţă.
UMILINŢA MĂ MISTUIE
Luntrea ostenise.
S-a întors fără mine
şi fără vâslaş.
Rămăsese în ea
inima mea rătăcind îngheţată
şi plânsul ca un tunet
căutându-şi
dragostea luată de vârtej.
TRESTIA LUI PASCAL
Ca trestia mă îndoiesc
de tot ce văd.
Dar sufletul meu plimbă renii
prin deşertul Polului Nord,
locuit de fantasmele malefice,
fără să ştie că dincolo de toate
noi suntem noi,
trestiile râurilor
cu gând spre izvoare.
VISÂND ÎN MIEZUL DE CUVÂNT
Încă un poet ars pe rugul iubirii,
când începusem să uit
că fiecare avem vămi de plătit,
că în fiecare din noi
mai e un ins,
care mereu
rămâne dator
cu o iubire.
SĂ O PORT EU ÎNSĂMI
Pentru actul doi
pe care acum îl scrii
îţi propun să devii
bobul de nisip
rămas pe talpa vremii.
Vei afla,
din unghiul acela,
ce înseamnă povara
pe care o port
eu însămi
în fiecare zi,
în fiecare anotimp…
SFIDÂND…
Ştiu că despre asta
s-a mai vorbit;
dar nu pot renunţa să vestesc
trădarea,
cum o fac trâmbiţaşii
de poezie,
când poetul face oul de aur.
Sau măcar s-a chinuit
să lustruiască
ieşirea din tipare
a cuvintelor.
Mariana Gurza
